HomeActualități Americane

Casa Albă: Echipa de presă a lui Biden solicită reporterilor întrebările în avans 

Casa Albă: Echipa de presă a lui Biden solicită reporterilor întrebările în avans 

Potrivit The Daily Beast, echipa de comunicare a președintelui Biden a solicitat în avans reporterilor întrebările pe care intenționează să le adresez

Potrivit The Daily Beast, echipa de comunicare a președintelui Biden a solicitat în avans reporterilor întrebările pe care intenționează să le adreseze secretarului de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, la conferințele de presă, informează DailyWire. 

Daily Beast a făcut referire la „trei surse care au cunoștință despre acest lucru, precum și la comunicări scrise revizuite de The Daily Beast“, care sugerau că echipa de presă Biden i-a abordat pe reporteri.

„Un reporter a ridicat recent problema în timpul unei ședințe neoficiale pe Zoom a Asociației Corespondenților Casei Albe. Potrivit mai multor surse, liderii de la ședință i-au sfătuit pe ziariști să se opună cererilor echipei de presă de la Casa Albă de a afla întrebările în prealabil, sau pur și simplu să nu răspundă la cerințele echipei Biden“, a afirmat Daily Beast.

O sursă a declarat pentru The Daily Beast, care ar fi avut unii dintre angajații săi prezenți la apelul Zoom: „A scos din sărite suficienți reporteri pentru ca oamenii să semnaleze situația la [WHCA] și aceștia să se ocupe de problemă“.

„Acei angajați nu au avut nicio contribuție la această știre“, a scris The Daily Beast, adăugând:

„Reporterul care a scris acest articol nu era sub incidența termenilor privind confidențialitatea apelului. Toate informațiile din acest articol au fost colectate independent și fără știrea colegilor săi. … Echipa de presă a lui Biden nu a negat faptul că personalul a solicitat reporterilor întrebările în avans.“

Daily Beast a citat un purtător de cuvânt al Casei Albe care declarase:

„Scopul nostru este de a face raportul zilnic cât mai util și informativ posibil, atât pentru reporteri, cât și pentru public. O parte din îndeplinirea acestui obiectiv înseamnă relaționarea constantă cu reporterii care vor fi în sala de informare, pentru a înțelege cum îi poate ajuta cel mai bine Casa Albă în a obține informațiile de care au nevoie. Acest dialog în ambele sensuri este o parte importantă a menținerii poporului american la curent cu privire la modul în care guvernul îi servește.“

Eric Schultz, fost secretar de presă adjunct la Casa Albă în perioada Obama, a susținut că abordarea echipei Biden este una obișnuită, spunând:

„Aceasta este o metodă de comunicare conform manualelor. Ședința de presă devine lipsită de sens dacă secretarul de presă trebuie să treacă peste întrebări în mod repetat, în loc să vină pregătit pentru a discuta problemele despre care vor să scrie jurnaliștii. Într-un mediu non-COVID, acest lucru ar avea loc prin conversații ocazionale cu presa pe tot parcursul zilei. Unul dintre puținele avantaje ale faptului că reporterii se învârt în jurul biroului tău toată ziua este că îți faci foarte rapid o idee cu privire la ce lucrează“.

Recent, secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, aparent deranjată de criticile că a evitat să răspundă la anumite întrebări în trecut, declarând că va „reveni“ cu un răspuns la o dată ulterioară, a luat în vizor „Twitter-ul conservator“.

„Și ultimul lucru pe care vreau să-l fac înainte de a începe cu întrebările dumneavoastră: menționez adesea că voi reveni cu răspunsuri“, a spus Psaki. „Îmi pare rău că dezamăgesc Twitter-ul conservator, dar voi reveni asupra mai multor lucruri, așa cum facem de obicei, în scurt timp“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0