Cum să ne raportăm biblic la „Luna Mândriei LGBT“

Cum să ne raportăm biblic la „Luna Mândriei LGBT“

Dacă folosiți internetul, probabil știți că luna iunie este „Luna Mândriei LGBT“. Conturile dvs. de pe rețelele de socializare vor fi bombardate cu promoții, companiile își vor schimba temporar logo-urile pentru a demonstra că sunt de partea celor oropsiți, iar străzile orașului se vor umple de steaguri curcubeu, în solidaritate cu revoluția sexuală. 

Între timp, mulți creștini se vor chinui să-și dea seama cum să reacționeze. Dacă sunteți unul dintre aceștia, iată câteva lucruri bine de știut, sugerează Joseph Backholm într-un articol Family Research Council.

Festivitățile homosexuale nu reprezintă o noutate

Deși pe străzile orașelor americane paradele LGBT sunt un eveniment relativ recent, oamenii care își declară independența față de Dumnezeu sunt un fenomen atât de vechi încât a devenit aproape un clișeu.

În Grădina Edenului, Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului (Geneza 2:16-17; 3:2-3). Cu toate acestea, Eva, cu ajutorul lui Satana, s-a convins că a face lucrurile în felul ei ar ajuta-o să devină ca Dumnezeu. Poate că a decis că este spirituală, nu religioasă.

Ea a observat că pomul era bun de mâncat, că era o încântare pentru ochi și că era de dorit ca să deschidă mintea cuiva (Geneza 3: 6). S-a auto-convins că rebeliunea ei nu era deloc rebeliune, ci virtute. A constatat că regulile lui Dumnezeu îi sufocau individualitatea și era gata să-și traseze o nouă cale. Chiar și soțul ei i s-a alăturat. Se prea poate să fi simțit chiar un sentiment de mândrie că s-au eliberat din robia regulilor lui Dumnezeu.

Practic, Adam și Eva au dat startul acestor parade și toți am participat la ele, în diferite moduri și cu diferite grade de entuziasm.

Citește și Conservatori creștini catolici critică dur Ambasada SUA la Vatican pentru arborarea steagului LGBT

Poți iubi așa cum vrea Dumnezeu să o faci, sau așa cum vrea lumea, dar nu le poți face pe amândouă

Luna aceasta se va vorbi intens despre dragoste. Tricouri, postări pe net și pancarte vor declara că „dragostea este dragoste“ și că „dragostea câștigă totdeauna“. Dacă creștinii pot fi de acord cu aceste lozinci depinde de modul în care este definită „iubirea“. Susținătorii revoluției sexuale ar vrea să credem că arătăm dragoste față de cineva prin afirmarea identității, satisfacerea dorințelor și încurajarea reciprocă de a „trăi propriul adevăr“. Dar definiția lui Dumnezeu despre iubire este foarte diferită.

Scriptura ne amintește că „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău“ (1 Cor. 13:4-5). Dar apoi continuă, amintindu-ne că dragostea „nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr“ (1 Cor. 13:6). Acest verset crucial este punctul în care definiția lui Dumnezeu despre dragoste și felul în care o înțelege lumea nu mai corespund. Perspectiva lui Dumnezeu despre dragoste ne interzice să celebrăm lucrurile pe care Dumnezeu nu le celebrează. Felul în care lumea înțelege dragostea pretinde exact asta.

Ceea ce înseamnă că refuzul unui creștin de a celebra „Luna Mândriei LGBT” va fi considerat de lume drept un act de ură, iar de Dumnezeu un act de iubire. Creștinii trebuie să aleagă a cui definiție a dragostei o vor accepta.

Mândria merge înaintea căderii

Este ironic faptul că cei care au inițiat evenimentele „Mândriei“ au folosit termenul „mândrie“ pentru a le descrie. Ei și-au numit întreaga mișcare după unul dintre cele șapte păcate de moarte; un păcat despre care Proverbele ne asigură că este preludiul distrugerii noastre: „Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii“ (Prov. 16:18). Este aproape ca și cum Dumnezeu căuta să facă evident ceea ce se întâmplă de fapt aici. Așa cum ar fi înțelept din partea noastră să evităm sărbătorirea „lunii mâniei“ sau a „paradei poftei“, creștinii ar trebui să se ferească de celebrarea mândriei. La urma urmei, știm ce se va întâmpla pe viitor.

Citește și De ce nu celebrez „mândria” gay

Nimeni nu este prea departe de dragostea sau raza de acțiune a lui Isus Hristos

Deși creștinii au dreptate să se separe de sărbătorile păcatului, ar trebui să fim la fel de atenți pentru a evita un alt tip de mândrie, dar la fel de rău – neprihănirea de sine. Dacă noi creștinii avem vreo bunătate în noi înșine, nu este meritul nostru. La urma urmei, „El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt“ (Tit 3: 5).

În locul unui sentiment de neprihănire, Isus ne-a arătat modul în care inimile noastre ar trebui să răspundă oamenilor pierduți:

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: ‘Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.’“ (Matei 9:36-38).

Când vedem mulțimile pierdute, ar trebui să simțim compasiune, nu neprihănire de sine.

Nu vă temeți

În această lună, unii vor trece pe străzi ale orașului pline de steaguri curcubeu sau își vor expune, fără să vrea, copilul la propaganda sexuală revoluționară din serialul Blue’s Clues și vor fi pe punctul să ajungă la disperare. Nu disperați.

Frica nu este niciodată de la Dumnezeu (2 Timotei 1: 7). Indiferent de situația cu care aveți de-a face, Dumnezeu nu este surprins de aceasta și nici nu e în afara controlului Lui. Însă El știe că suntem predispuși să ne îngrijorăm, motiv pentru care Petru ne încurajează să aruncăm toate grijile noastre asupra Lui (1 Petru 5:7). Același Dumnezeu care a format munții și a pus planetele pe orbită este conștient de situație și se ocupă de ea.

Vestea bună este că momentele noastre de slăbiciune sunt momentele în care Dumnezeu face cea mai tare lucrare în noi. În timp ce cultura actuală se mândrește cu independența față de Dumnezeu, noi ar trebui să ne lăudăm cu dependența noastră:

„Şi El mi-a zis: ‘Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită’. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.“ (2 Corinteni 12: 9).

Poate ar trebui să începem propria noastră paradă a mândriei; ar fi cam la fel, dar în același timp foarte diferită.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0