Cetățenii americani care vor dori să călătorească în țările UE din spațiul Schengen nu o vor mai putea face doar pe baza pașaportului, ci vor fi nevoi
Cetățenii americani care vor dori să călătorească în țările UE din spațiul Schengen nu o vor mai putea face doar pe baza pașaportului, ci vor fi nevoiți să se înscrie în viitorul Sistem European de Informații și Autorizare privind Călătoriile (ETIAS – European Travel Information and Authorization System) și să plătească o taxă.
UE a anunțat lansarea mult-așteptatului său program de scutire de vize, ETIAS. Prevederea va intra în vigoare în luna mai 2023, dată de la care americanii își pierd privilegiul de a călători liber în Europa fără restricții și fără a plăti vreo taxă.
Procedura de aplicare este disponibilă aici – https://www.schengenvisainfo.com/etias/application/
ETIAS este noul sistem de informații și de autorizare privind călătoriile în spațiul european și care se va aplica cetățenilor din statele non-UE care pot intra în spațiul european fără viză, dar care vor trebui să obțină o autorizație de călătorie în prealabil, prin intermediul unei cereri online.
Procesul de solicitare se va face prin intermediul unui „sistem informatic în mare parte automatizat”, iar aprobarea va fi acordată „în câteva minute” pentru aproximativ 95% dintre solicitanți, potrivit unui nou memorandum emis de UE. Timpul maxim necesar pentru aprobare ar putea fi de până la o lună în „cazuri foarte excepționale”. Orice persoană a cărei cerere este respinsă va avea dreptul de a face recurs.
Autorizația ETIAS este valabilă pentru un număr nelimitat de intrări pe o perioadă de trei ani. Cu toate acestea, titularii trebuie să respecte normele privind imigrația și depășirea perioadei de ședere. În prezent, cetățenii țărilor terțe nu pot sta mai mult de 90 de zile în bloc în întregime, pentru fiecare perioadă de 180 de zile.
Costul: 7 euro (7,35 dolari) pentru cei cu vârste cuprinse între 18 și 70 de ani. Nu este încă clar dacă ceilalți vor avea o rată redusă sau vor putea depune cererea gratuit. În comparație, SUA percep 21 de dolari pentru o autorizație ESTA.
ETIAS este un sistem similar cu Visa Waiver din SUA și se va aplica, pe lângă americani, cetăţenilor din peste 60 de ţări (Australia, Noua Zeelandă, Canada, SUA etc.) care sunt scutiţi de viză pentru călătoriile scurte în UE.
Lista completă a țărilor ai căror cetățeni vor trebui să completeze formularul ETIAS și procedura de aplicare pot fi consultate AICI.
Tribuna.US
COMMENTS