Opinie: Martiriul afganilor și Vietnamul lui Biden

Opinie: Martiriul afganilor și Vietnamul lui Biden

Nu are soluție militară Afganistanul? Talibanii au avut-o. De ce nu superputerea? Unde a greșit vestul? Cum de l-a înfrânt o bandă primitivă de islamiști radicali? Cine mai triumfă? Și cum au reacționat SUA, NATO, UE? O analiză a jurnalistului Petre M. Iancu.

Femeile afgane plângeau miercuri dimineață sfâșietor și îi implorau pe militarii americani de dincolo de gardul aeroportului din Kabul, să le salveze din ghearele talibanilor și să le scoată din țară.

La două zile de la jenantul discurs al președintelui Biden, atribuind întreaga vină pentru dezastrul lumii libere  nu administrației sale, care a luat toate deciziile esențiale ci liderilor afgani și forțelor lor militare, care s-au dezintegrat când i-au părăsit occidentalii și NATO, femeile afgane au cărți proaste. Vestul nu va salva decât o câtime din ele. Jake Sullivan, consilierul de securitate al președintelui, refuza marți, spre rușinea lui și a Americii, să garanteze menținerea trupelor SUA la fața locului, întru asigurarea evacuării complete a personalului auxiliar amenințat de talibani.

În aroganța lui tipică, Joe Biden crede că se poate bizui pe popularitatea, în rândul americanilor, a deciziei sale de retragere a trupelor SUA din Afganistan. Pare a-i scăpa că și modul ei e important.

Discursul citit recent relativ bine, de Biden, de pe teleprompter, în ecou la calamitatea colapsului afgan în fața talibanilor, a încercat să semnalizeze coerență și fermitate în reacțiile prezidențiale și a mimat o falsă surpriză iscată de rapiditatea colapsului, refuzând însă orice răspundere pentru scenele de groază difuzate de televiziuni. Deloc de mirare că nu l-a iertat pe șeful Casei Albe pentru acest discurs nici măcar o parte a presei de stânga, șocată până și ea de lipsa lui de onestitate și empatie, date fiind evaluările ignorate ale Pentagonului, naufragiul de la poalele Hindukușului și lăsarea de izbeliște a zeci de mii de colaboratori ai vestului, victime aproape sigure ale islamiștilor.

În ce privește reacția conservatoare și colapsul predictibil al popularității lui Biden, le-a conținut, implicit, rezumatul prestației prezidențiale întocmit în câteva cuvinte de Nikki Haley, fosta ambasadoare americană la ONU: ”De la frontiera (de sud a SUA, luată cu asalt de migranți) la amploarea crimei, endemice, din orașele noastre, iar acum Afganistanul, e clar că Joe Biden slăbește America”. E spus frumos. De acord. Dar nu e oare Biden însuși simptomul Americii slăbite?

Limacșii unui vest rănit grav

La finele săptămânii, când administrația afgană intra în colaps accelerat, iar jihadiștii, China, Pakistanul, Rusia, Iranul, Turcia, Qatarul și Frăția Musulmană exultau în fața înfrângerii americane, s-au așteptat inutil declarațiile geopolitice adecvate ale NATO și UE. Chiar și în zilele următoare, dregătorii UE, Charles Michel și Josep Borrell, și-au redus la minimum afirmațiile, parțial inepte, ultimul fiind înregistrat cu aserțiunea tragicomică, potrivit căreia ”trebuie vorbit cu talibanii”.

Germania Angelei Merkel și a lui Heiko Maas a admis, aproape onest, că ”am greșit toți”. În realitate au greșit prin nepregătire, ignoranță, carența explicațiilor mizei aflate în luptă, lipsa curajului, a rezilienței și deciziilor necesare, guvernanții apuseni și elitele care-i susțin.

Iar britanicii, mai temerari și mai conștienți decât toți de necesitatea apărării intereselor occidentale, au propus NATO punerea pe picioare a unei forțe de stabilizare în Afganistan, dar au fost refuzați net.

În rest, abundă falsele justificări. Se începe cu adevăruri și truisme gen ”afganii sunt altfel” și ”țara lor e mormântul marilor imperii”, după care se trece la autosuficiență și rasism. Afganistanul ar fi ”o cauză pierdută”, armata sa ar fi capotat, laș, fără luptă, era un stat ”prea corupt” ca să fie fructificate investițiile făcute în el și în oștirea lui și trebuia, deci, neapărat evacuat. Aceste afirmații și prezumții false, ori insuficient nuanțate culminează des cu aserțiuni și sugestii în genul celor articulate de președintele SUA întru minimalizarea propriului eșec monumental. Vina ar purta-o Trump (obișnuitul țap ispășitor al stângii pentru orice nu funcționează peste ocean) precum și corupta elită politică și militară afgană, care n-a luptat.

Lunga serie de erori ale președinților americani

A greșit Trump? Evident. Dar succesorul său i-a anulat din prima zi la Casa Albă mai toate deciziile. Nimeni nu-l obliga pe Biden să pună în aplicare cel mai nesăbuit demers diplomatic trumpist, care e acordul cu talibanii de la Doha, din februarie 2020 și încă într-un mod atât de nătâng, cum a făcut-o actuala administrație, din pricina indicațiilor comandantului suprem al armatei americane: Biden și-a contrazis propriile serviciile secrete și generalii, nesocotindu-le avertismentele, ca să ducă la rău sfârșit cea mai spectaculoasă și dezastruoasă gafă din istoria militară și politică a SUA. Iar apoi au greșit și Obama, și Bush, înaintea lui: Trump.

Bush s-a înșelat crezând că misiunea americană în Afganistan s-ar reduce la a-l captura pe Osama Bin Laden, a distruge al Qaida și a-i pedepsi pe talibani. Eroarea lui strategică a fost perpetuată de administrațiile următoare și reiterată de Joe Biden. Or, ar fi trebuit să fie evident din capul locului, că are loc o încleștare de durată, pe viață și pe moarte, între sisteme, între democrație și un inamic implacabil, nu doar regional, ci cu ramificații globale, susținut de Frăția Musulmană.

Bush a greșit, de asemenea, tactic, ezitând inițial, în loc să dea mână liberă forțele americane și să le lase să opereze descătușat. Șovăielile, spun experții, aveau să-i ofere lui Bin Laden și al Qaidei spațiul de manevră necesar să scape de la Tora Bora, să se instaleze în Pakistan și să organizeze, împreună cu talibanii, rezistența. Ceea ce a prelungit inutil războiul, amplificând victimele occidentale și senzația de oboseală de război a americanilor.

Obama a greșit serios anunțând în 2011 retragerea trupelor americane din Afganistan, ceea ce i-a încurajat la maximum pe talibani, descurajând societatea civilă și forțele locale care li se opuneau islamiștilor. Loviturii afgane a lui Obama, i s-a adăugat cursul constant anti-israelian al administrației sale,  afectându-l pe cel mai important partener strategic al SUA în Orientul Mijlociu.

Dimpreună cu uverturile jenante față de iranieni și ruși, precum și cu lașitatea pasivității în Ucraina și Siria, deși dictatorii încălcaseră ”linii roșii” reprezentate, de pildă, de interdicția agresiunii militare și de utilizarea de arme de distrugere în masă împotriva propriului popor, iar Obama promisese să nu tolereze o astfel de crimă, toate acestea au decredibilizat durabil SUA. Și au discreditat profund și valoarea unei alianțe cu Washingtonul, alienând prieteni, aliați și parteneri spre bucuria și întărirea dușmanilor Americii și ai lumii libere.

Anterior, Obama derapase în 2014 când, în contra sfatului Pentagonului, a eliberat de la Guantanamo cinci lideri ai talibanilor, făgăduind, aiurea în tramvai, că ”nu vor fi lăsați să facă rău Afganistanului”. Or, unul a ajuns în 2020 vioara întâi în negocierile aberante privind replierea militarilor americani. Totuși, Obama a evitat catastrofa maximă, netranspunându-și promisiunea lichidării complete a închisorii de la Guantanamo și a retragerii trupelor americane de la poalele Hindukușului.

Pradă capcanei unor concepții greșite ale elitei intelectuale și politice pe care clamase că ar combate-o, Trump s-a prostit el însuși, grav, crezând că poate trata cu mișcări și conduceri totalitare, deci radical ostile unei Americi libere și ”mărețe”. Ca atare, el și fostul său șef al CIA, Pompeo, devenit ministru de externe, au negociat un așa-zis ”acord” cu talibanii, despre care ambii ar fi trebuit să știe că, extremiști și fanatici fiind, pentru care doar viața de apoi contează, talibanii n-au de gând să-l respecte și că, deci, nu face nici cât hârtia pe care era scris.

Autodisculpările și minciunile lui Biden

Dar toate acestea pălesc în fața greșelilor colosale comise de actuala administrație și mai ales de Biden personal și în fața neasumării lor insolente, care-i mai omoară o dată pe militarii apuseni căzuți la datorie în Afganistan.

Beneficiar (dar și victimă) al unei prese mutante, obediente, care și-a abandonat de mult rolul de controlor al puterii, spre a deveni gazetărie de partid și agitprop îndoctrinând ideologic și care nici după dezastru nu s-a trezit complet din pumni, Biden și-a permis nonșalanța unei vacanțe la Camp David și a absenței de la Casa Albă. În răstimp, administrația și militarii săi erau siliți să comită cele mai dezastruoase gafe din istoria politică și militară a SUA, retrăgându-se decerebrat, nechibzuit, în dorul lelii.

Apoi Biden a afirmat că afganii ar fi refuzat, chipurile, să lupte, fiind contrazis la fața locului de forțele anti-talibane din Valea Panjshir. Care, sub conducerea vicepreședintelui țării, sfidau la 18 august focul talibanilor, arborând drapelul afgan.

Deloc de mirare că debandada de la Kabul a depășit-o net pe cea de la Saigon, din 1975, care, altfel decât replierea americană actuală, s-a produs la doi ani după retragerea fatală a forțelor americane din Vietnam, după cum relevă în Times of Israel bloggerul Gil Lewinsky. Potrivit căruia comparația cu retragerea sovietică din Afganistan, în 1989, care a prefigurat iminentul colaps al URSS și al imperiului comunist est-european, evocă ”declinul actual al SUA și al puterii ei militare”.

Și în fața eșecului american din Vietnam (nu mult mai traumatizant decât naufragiul în deșertul iranian al forțelor dislocate de Jimmy Carter să-i elibereze pe americanii luați ostateci în propria ambasadă de la Teheran de teroriștii islamiști) s-a contestat că ar fi vorba de o înfrângere a SUA și s-a repetat în neștire scuza uzuală a celor puși la pământ de inamici, potrivit căreia ar fi vorba de un conflict care n-ar avea, chipurile, o soluție militară. Vietcongul și talibanii au găsit-o.

Cum se pierde războiul contra terorismului

Dar nu îi învățaseră americanii pe afgani să lupte? Ba da. Dar în stil propriu, cu tehnică de vârf americană, cu suport tehnic și sprijin al unor experți civili și militari apuseni, combinând forțele terestre cu o aviație extrem de activă în a ataca ținte la sol, a aproviziona trupe, a culege răniți și a colecta informații secrete.

Or, Biden nu și-a retras doar toți militarii, care nu mai suferiseră nicio singură pierdere în răstimp, culmea, de un an și jumătate, ci le-a interzis și experților civili să rămână să ajute. A țintuit astfel la sol o aviație afgană care nu mai putea opera fără asistență tehnică și reaproviziona forțele locale anti-talibane. Biden a tăiat astfel toți pilonii de susținere ai trupelor afgane, condamnându-le și pe cele dispuse să lupte. Încât, cum subliniază Daily Mail și mulți experți afgani și apuseni, colapsul n-a fost uimitor, ci un haos prefigurat de deciziile Casei Albe, începând, timid, cu ale precedentei administrații spre a se încheia, apoteotic, cu ale actualei.

Dar nu era regimul afgan prea corupt? Nu sunt diferențele culturale față de vest prea mari? Se poate spera la o democratizare afgană? Cu extremiști antiamericani la putere în vest, mai greu.

Ieșirea biblică din robie a poporului ales a durat 40 de ani. Nu 20. Iar comunismul sovietic a ținut șapte decenii. De ce ar fi lupta contra fanatismului, a terorismului și a totalitarismului islamist mai scurtă? De ce nu s-a contracarat mai eficient corupția endemică a statului afgan?

Și cine a promovat erodarea etosului luptător al unei Americi militând pentru drepturile femeilor, care e însă atât de hotărâtă să înfiereze ”masculinitatea toxică”, încât fuge cu coada între picioare, lăsând milioane de fete și femei afgane să-i implore pe prea puținii militari de la aeroport să le ia cu ele?

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0