Noile date ale recensământului arată că, în 2021, Statele Unite și-a adăugat cel mai mic număr de cetățeni din întreaga sa istorie, având o creștere a
Noile date ale recensământului arată că, în 2021, Statele Unite și-a adăugat cel mai mic număr de cetățeni din întreaga sa istorie, având o creștere a populației de doar 0,1%. Datele au arătat, de asemenea, un exod continuu al americanilor din statele conduse de democrați către statele conduse de republicani, New York, California și Illinois pierzând cel mai mare număr de locuitori, iar Texas, Florida și Arizona câștigând cel mai mare număr, analizează Joy Pullman într-un articol The Federalist.
Wall Street Journal a postat recent pe prima pagină grafice care ilustrează aceste tendințe, apoi a publicat editoriale pe acest subiect, subliniind corelația dintre strictețea restricțiilor și declinul populației. Economistul Mark Perry a indicat, de asemenea, că statele care câștigă rezidenți au în mod clar mai puține reglementări guvernamentale și costuri mai mici de trai, comparativ cu statele care au pierdut rezidenți.
Ambele tendințe sunt preexistente (cu excepția celor din California; 2020 și 2021 au fost primii doi ani în care aceasta a scăzut demografic), însă lockdown-urile și tulburările sociale care decurg din proasta gestionare de către liderii americani a focarului de Covid-19 par să fi accelerat respectivele tendințe.
A sta pasiv nu denotă abilități de lider, ci lene
Statele republicane tind și ele însă să accepte această situație în mod pasiv. În loc să caute să fie zone de excelență și bunăstare pentru cetățenii lor, adesea se felicită pur și simplu că „nu sunt Illinois sau California“ și nimic mai mult.
Dar a spune că starea statului tău nu este la fel de rea ca a acelora care s-au umplut de persoane dependente de asistență socială, de oameni fără adăpost și de infractori violenți, nu constituie o dovadă a succesului. Așa cum nu este o dovadă a succesului nici faptul că școlile publice cu elevi din păturile de mijloc și superioare au rezultate ceva mai bune decât școlile la care învață în general copiii dependenților de droguri care nu au fost niciodată căsătoriți. În niciunul din aceste exemple, entitățile respective nu pot pretinde că au făcut progrese. Pur și simplu își asumă meritul pentru alegerile și avantajele altora. A sta pasiv nu înseamnă a fi lider. Înseamnă abdicarea de la poziția de lider.
Într-un articol pentru ediția de iarnă 2021 a American Affairs, Aaron Renn de la The Masculinist analizează statul Indiana, unde republicanii au avut controlul asupra legislativului timp de un deceniu și au ocupat scaunul de guvernator din 2004. Analiza sa este valabilă în cazul multor alte state republicane, inclusiv al celor din Sud și Vest. În timp ce republicanii au considerat că este un semn al succesului faptul că atrag companii mari, ce oferă de obicei salarii mici și că mențin impozitele la un nivel relativ scăzut, adoptarea unor norme care favorizează interesele de afaceri s-a făcut în detrimentul alegătorilor și contribuabililor din stat, spune Renn.
De fapt, „de prea multe ori, ceea ce este proclamat drept guvernare limitată constituie, în realitate, un ajutor acordat unui grup anume de interese,“ a declarat Renn unui reporter local, legat de articolul său. „…Succesul lui Donald Trump, care a respins multe principii fundamentale ale conservatorismului, în Indiana arată că apetitul pentru un nou mod de gândire este mai mare decât ar dori conducerea GOP să credem.“
Renn i-a spus reporterului că „a fost un republican toată viața lui, unul interesat să ‘actualizeze instrumentele politice republicane pentru a corespunde actualelor realități din secolul 21, nu celor din epoca apusă a Războiului Rece, în care a luat naștere vechiul consens al politicii conservatoare.’“ Articolul său oferă idei privind modul în care liderii locali pot renunța la obiceiul republicanilor de a subordona drepturile și libertățile cetățenilor marilor companii, guvernând în schimb în beneficiul celor care îi aleg.
Citește și Unde ai vrea să trăiești? În statele Republicane sau în statele Democrate?
Ce înseamnă a pune cetățenii pe primul loc?
„În absența unor factori externi favorabili, cum ar fi clima caldă, abordarea conservatoare nu a reușit să genereze succes demografic și economic în state precum Indiana“, spune Renn. El povestește cum și-au propus liderii de stat să îmbunătățească Indiana în modul în care o făceau republicanii la mijlocul secolului, concentrându-se pe politici fiscale precum reducerea cheltuielilor guvernamentale și a impozitelor, instituirea legilor privind dreptul la muncă, utilizarea banilor publici pentru a subvenționa afaceri locale și acorduri de dezvoltare favorizate politic și subvenționând companiile mari și educația axată pe carieră.
Cu alte cuvinte, liderii din Indiana au făcut cam aceleași lucruri pe care le-au implementat și liderii statelor aflate pe primele zece locuri la nivelul de creștere a populației în 2021, dar nu au obținut un avans economic sau demografic de pe urma lor. Renn subliniază că Indiana nu este o situație unică în acest sens. Multe state din Vestul Mijlociu și Nord-Est au avut aceleași rezultate: „Analizând regiunea Vechiului Nord, se observă că multe state au avut o evoluție identică Indianei: creștere demografică redusă, nivel stagnant al forței de muncă, districte în declin, slabă creștere a ratei locurilor de muncă și succes limitat în atragerea industriilor ce oferă salarii mai mari, din noua economie.“
Renn consideră că, la fel ca în cazul instituțiilor de învățământ, factorii pe care politicienii nu îi pot controla, cum ar fi clima și cultura, par să aibă cele mai decisive efecte asupra stării statului. Aceasta înseamnă că, „În loc să credem că legea de fier a pieței ne obligă să ne dezavantajăm propriii cetățeni pentru a câștiga favoarea zeilor economici, putem, în schimb, să punem interesele și preferințele cetățenilor noștri pe primul loc.“
Luptați pentru alegătorii voștri la orice nivel
Ce ar însemna practic acest lucru? Ei bine, în primul rând, ar însemna ca republicanii să adopte modelul lui Donald Trump și Ron DeSantis de a lupta pe față în războiul cultural. Sau a lupta pentru cetățenii lor la orice nivel – educație, sănătate, împotriva reglementărilor federale și a programelor ce duc la faliment, amenințărilor de a anula locurile de muncă ale oamenilor, orice.
„Politicienilor republicani din statele roșii trebuie să înceapă să le pese mult mai mult de prioritățile alegătorilor lor decât le pasă în prezent. Acest lucru este deosebit de important la momentul actual, când majoritatea instituțiilor noastre importante au intrat sub stăpânirea ortodoxiei progresiste, guvernele statelor republicane rămânând una dintre puținele instituții puternice capabile să ia apărarea cetățenilor conservatori“, scrie Renn.
El scoate în evidență modul în care, în 2015, guvernatorul Mike Pence și legislativul republican au făcut din Indiana statul cel mai ostil drepturilor de conștiință, la ordinul corporațiilor trezite. Indiana a fost locul în care corporațiile de stânga și-au testat campaniile de presiune, iar capitularea rapidă a republicanilor de stat în privința libertății religioase a dus ulterior la adoptarea anulării corporatiste ca principală strategie politică a Stângii.
Acum a metastazat până la punctul în care președintele Joe Biden a folosit respectiva tactică pentru a-și implementa mandatul neconstituțional de vaccinare, în timp ce republicanii nu au reacționat cu mai nimic. Legislativul din Indiana a refuzat să-și protejeze alegătorii împotriva manipulării corporatiste și pe acest subiect, eșuând în mod repetat să-și protejeze locuitorii de obligațiile medicale impuse de corporații și universitățile de stat, care sunt mai severe decât cele din multe state democrate. Amy Coney Barrett, originară din acest stat și actualmente judecător la Curtea Supremă, a făcut la fel. Guvernatorul Indianei încă cere elevilor să poarte mască la școală sau să le fie interzis accesul în mod repetat, timp de zile întregi, o politică complet neștiințifică și abuzivă pe care legislativul a refuzat să o țină sub control.
Renn folosește alte exemple, cum ar fi anularea de către legislativul statului a normelor ce protejează chiriașii locali de proprietari, refuzul de a impune companiilor să permită angajatelor însărcinate să meargă la toaletă în timpul programului de muncă și abuzul asupra cetățenilor în vârstă în căminele de bătrâni: „Mai mult de 20% din pacienții infectați cu Covid-19 în căminele de bătrâni din Indiana au murit, comparativ cu rata la nivel național, de 13%. Soluția republicanilor de stat a fost adoptarea unei legi care să ofere căminelor de bătrâni o mai mare imunitate privind răspunderea pe care acestea o au pentru decesele din unitățile lor.“
„Este de neînțeles de ce republicanii de stat ar fi de partea unor companii, gen depozitele, în detrimentul propriilor alegătoare însărcinate, din moment ce proprietarii acelor depozite sunt în mare parte corporații importante ce au îmbrățișat pe deplin linia trezită a partidului și sunt în mod activ ostile conservatorismului“, menționează Renn.
Un alt exemplu de actualitate, părinții din Indiana, la fel ca cei din toată țara, vor ca legislatorii lor să interzică Teoria Critică Rasială în sesiunea de dezbateri care începe săptămâna aceasta. Persoane din interior spun că ceea ce este cel mai probabil să obțină este un proiect de lege care pretinde că face acest lucru, fără să ofere însă instrumentul practic ce asigură implementarea.
Citește și Este timpul că liderii republicani din Congres să renunțe la dolarii Big Tech
Faceți ce vi se cere, republicani, sau veți dispărea rapid
A zice una și a face alta este vechiul mod republican de a acționa pe care Trump l-a crucificat. În 2020, alegătorii din Indiana au optat pentru Trump cu o marjă de 16 puncte. Dar, la fel ca partidul republican din multe alte state, și cel din Indiana este condus de oameni care se comportă mai mult ca niște mini-Mitch McConnell. Acea epocă politică a trecut de mult. Este însăși întruchiparea republicanismului mort.
Americanii nu vor politicieni care își vând propriii alegători pe 30 de arginți pentru campanie. Ei vor pe cineva care chiar conduce. A fi cu adevărat lider nu înseamnă a le oferi alegătorilor tăi firimiturile care au căzut de la masă după ce donatorii pentru campanie se satură. Înseamnă să faci lucrurile pe care susținătorii tăi chiar și le doresc, așa cum a făcut Trump.
Un lucru pe care Trump l-a făcut au fost loviturile clare date în războiul cultural. Un altul era protejarea și punerea pe primul loc a alegătorilor conservatori, nu a dușmanilor lor.
„Guvernele de stat și locale sunt unele dintre puținele instituții importante peste care conservatorii încă dispun de un anumit control“, menționează Renn. „Astfel, o responsabilitate primordială a liderilor aleși la nivel de stat, în special în statele republicane precum Indiana, este să folosească puterea ce le-o conferă funcția pentru a-și proteja comunitățile de constrângerile ideologice sau de abuzul din partea altor instituții. Statele roșii nu numai că trebuie să fie dispuse să conteste în mod agresiv orice abuz de putere al guvernului federal; ci trebuie să fie dispuse să se opună și comportamentului coercitiv al sectorului privat și nonprofit“.
„Dacă republicanii din Indiana ar implementa preferințele alegătorilor conservatori și ar proteja într-o manieră agresivă prioritățile alegătorilor lor, asta ar putea fi o remiză în sine“, menționează Renn. E suficient să observați cum a înflorit Florida sub conducerea unui guvernator care a renunțat la vechea formulă republicană în favoarea celei noi.
DeSantis nu este Trump, dar cu siguranță a învățat ceva de la Trump. Exact asta trebuie să facă și restul Partidului Republican – nu doar pentru binele viitorului lor politic, ci și de dragul alegătorilor lor.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS