13 ani de coronavirus (249 – 262 AD) și răspunsul creștinilor de atunci

Ciuma anilor 249-262 AD a ținut 13 ani si a ucis milioane de oameni. A pus în pericol chiar și supraviețuirea Imperiului Roman. Doar în Alexandria (Egipt) a redus, în această perioadă de timp, populația metropolei de la 500.000 de oameni la 190.000.

[Recomand: Solving the Mystery of an Ancient Roman Plague: Church records from the third century could help identify the disease that nearly killed the empire: https://www.theatlantic.com/science/archive/2017/11/solving-the-mystery-of-an-ancient-roman-plague/543528/]

Coronavirusul acelor ani e cunoscut în istorie ca Plaga lui Ciprian, după numele Episcopului din Cartagina, eminentul scriitor păgân care s-a convertit la creștinism adoptând numele de Ciprian. El a fost martor ocular al epidemiei care a bântuit Imperiul Roman în acei ani și a scris mult despre ea. I-a detaliat simptomele, manifestările, impactul devastator pe care l-a avut asupra oamenilor, atât păgâni, cât și creștini, impactul asupra politicului, dar și asupra viziunii și teologiei creștine din vremea lui.

În Egipt, ciuma anilor 249 – 262 a fost cunoscută îndeaproape de Episcopul Dionisie al Alexandriei care și el a scris multe amănunte despre epidemie și impactul ei în estul Mării Mediterane. Scriitorii acelor vremuri spun că epidemia a izbucnit undeva în Etiopia și că s-a extins de-a lungul Nilului spre nord, până la Alexandria de unde a migrat spre vest, de-a lungul Africii de Nord, iar apoi a ajuns la Roma și în Europa. Scrierile acelor vremuri indică focarele plăgii, cel mai nordic focar fiind în Dacia, un lucru confirmat și de descoperirile arheologice.

Identitatea exactă a epidemiei nu a fost descoperită niciodată de specialiști. Există doar speculații moderne, bazate pe informațiile și manifestările epidemiei notate în scrierile de atunci. La vremea aceea nu era cunoscută noțiunea de “virus” ori “microbi”, iar microscopul încă nu fusese descoperit. Oamenii foloseau, pentru identificarea epidemiilor, în general, termenul biblic de “plagă” ori “ciumă.” De aici numele ei de “plaga lui Ciprian”.

Oamenii afectați de “plaga lui Ciprian” sufereau de oboseală acută, aveau sânge în scaun, febră, leziuni în esofag, vomitau, aveau hemoragii, extremitățile corpului erau infectate, își pierdeau auzul, apoi vederea, deveneau dezorientați și uneori le ieșea sânge prin ochi. Scrierile de atunci denotă că epidemia s-a extins atât de mult încât a afectat “every home / fiecare casă”, asemenea plăgilor Egiptului.

Și creștinii au fost afectați masiv de Plaga lui Ciprian, iar mulți au murit. Dar scrierile care au supraviețuit din acei ani denotă reacții radicale la adresa epidemiei între păgâni și creștini. Păgânii erau disperați. Când cineva din casele lor era afectat de epidemie, restul familiei fugea, iar persoana muribundă era părăsită. Creștinii, însă, îngrijeau persoanele părăsite, suferinde ori muribunde. Le hrăneau, le mărturiseau despre Hristos, le vorbeau despre viața veșnică. Când mureau, le făceau o înmormântare decentă, prin asta făcând o mărturie publică și curajoasă pentru Hristos. Nu puțini dintre cei muribunzi au devenit creștini. Nu puțini s-au vindecat. Iar la rândul lor, și ei au mărturisit pe Hristos altora.

Costul pentru creștini în vieți, însă, a fost mare. Mulți creștini s-au infectat din contactul cu păgânii deja infectați, au murit, dar scrierile Veacului III spun că alți creștini le luau locul și continuau munca lor.

Citez dintr-un paragraf  relevant a lui Dionisie din Alexandria: “Heedless of the danger, they took charge of the sick, attending to their every need and ministering to them in Christ, and with them departed this life severely happy … With willing hands they raised the bodies of the saints to their bosoms; they closed their eyes and mouths, carried them on their shoulders, and laid them out … / fără să le fie teamă de pericol, [creștinii] s-au ocupat de cei suferinzi, îngrijindu-se de nevoile lor și mărturisindu-le despre Hristos, și astfel plecau din lumea aceasta fericiți … cu mâini binevoitoare ridicau trupurile sfinților la sânul lor; le închideau ochii și gura, îi purtau pe umerii lor, și-i așezau afară …”

În loc de abandon, creștinii practicau ceea ce au învățat de la Hristos și Sfântul Apostol Pavel: dragostea pentru aproapele prin faptă, nu doar prin vorbă, dar și mărturia despre Hristos și viața veșnică.

Moartea a mii, poate zeci de mii de creștini, în perioada epidemiei anilor 249 – 262 AD, a dus la o creștere enormă a numărului creștinilor în Imperiul Roman. Nu prin teologie ori vorbă, ci prin fapte.

Am pregătit materialul de azi folosit informații din cartea lui Kyle Harper, The Fate of Rome, Climate, Disease & the End of an Empire / Soarta Romei, clima, infecții și sfârșitul unui imperiu. Harper e istoric la Universitatea din Oklahoma. Discută Plaga lui Ciprian în paginile 136-145 ale cărții lui.

Una din concluziile lui este că “the church experienced a growth spurt during the generation of the plague … / creștinismul a cunoscut o creștere izbitoare pe timpul plăgii …” (Pagina 137) În opinia lui, la 249 AD în tot Imperiul Roman erau doar câteva sute de mii de creștini. Plaga lui Ciprian a făcut ca creștinii să fie cunoscuți și mai bine în întregul Imperiu Roman, nu pentru fapte rele, ci pentru fapte bune. Iar faptele lor bune au dus la convertirea multora la creștinism.

Sunt mândru să fiu creștin. Această experiență a anilor 249 – 262 mă face să mă simt și mai mândru că sunt creștin și să-mi apreciez înaintașii în credință. Nădăjduiesc ca exemplul lor să ne inspire pe toți în aceste vremuri apocaliptice când, izolați în case, ne simțim mai aproape de Dumnezeu, dar și așteptăm cu nerăbdare, și poate îngrijorare, ultimele vești privind plaga COVID-19 din 2020 AD.

Peter Costea