165 de ani de la „Mica Unire”

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, actul istoric fondator al națiunii

„Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o așteaptă de atât de mult timp.”
– Alexandru Ioan Cuza

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), a însemnat unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească (Muntenia), într-un Principat unit. A fost meritul incontestabil al unei elite intelectuale și politice care a făcut Revoluţia de la 1848 și care, doar un deceniu mai târziu, reușea îndeplinirea unuia dintre obiectivele asumate în proiectul revoluţionar. Conjunctura nu a fost una liniștită, dar într-o mare de interese contradictorii ale Marilor Puteri, unioniștii români au avut inteligenţa, curajul și neînduplecarea de a-și îndeplini visul. Și șansa a ţinut atunci cu cei hotărâţi.

Începând cu anul 1830, pașoptiștii pledaseră în străinătate pentru idealul unionist prin memorii către Napoleon al III-lea, către premierul britanic Palmerston, către Comitetul Central Democratic European. În același scop, I. C. Brătianu vinde o moșie a soției sale, cu scopul de a susține financiar campania de sensibilizare a intelectualității europene față de cauza unionistă. La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor. Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.

După Războiul din Crimeea se crease pe plan internaţional un context favorabil Unirii Ţărilor Române.

Rusia fusese înfrântă, iar Napoleon al III-lea, interesat să blocheze expansiunea rusească în estul Europei şi, în acelaşi timp, să submineze monarhia austro-ungară, a susţinut Unirea Ţărilor Române.

Prin Congresul de Pace de la Paris, din 1856, Rusiei i se retrage statutul de putere protectoare a Principatelor Române. Acestea rămâneau sub autoritatea otomană, dar intrau, în acelaşi timp, sub garanţia colectivă a celor şapte puteri (Franta, Prusia, Austria, Marea Britanie etc.). Se înfiinţează totodată adunările ad-hoc, formate din reprezentanţi ai marii boierimi, ai burgheziei, ai ţărănimii şi ai bisericii, cu funcţie consultativă în privinţa Unirii.

Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost un moment pregătit îndelung, un rol major avându-l marile personalități pașoptiste Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Carol Davila. Fără îndoială, o mare importanță a avut-o puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Astfel, în anul 1848, s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Vasile Alecsandri, unul dintre cei mai mari oameni de cultură români din secolul al XIX-lea, a fost unul dintre cei mai fervenți luptători pentru unirea celor două principate într-un stat numit România. Alexandri a fost în relații cu spuma intelectualității din acea vreme, de la Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Costache Negri până la Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și Alexandru Odobescu. El a văzut în timpul vieții geneza statului național și a pus cu nădejde umărul la edificarea lui.

Trebuie amintit că au existat în epocă și opozanți ai unirii. Chiar personalități autohtone, precum Costache Negruzzi și Gheorghe Asachi, care s-au aflat în tabăra separatistă, considerând că unirea nu ar fi fost în beneficiul moldovenilor din punct de vedere economic, social și politic. Separatiştii, susţinuţi de Turcia şi Austria, au fraudat alegerile de reprezentanţi în adunările ad-hoc, din 1857, de acest fapt ocupându-se Nicolae Vogoride, care dorea pentru el tronul Moldovei. Această situaţie a creat o adevărată criză diplomatică, deoarece dovezile că Vogoride dorea să-şi asigure poziţia de conducere au fost publicate într-un ziar din Bruxelles.

Falsificarea alegerilor de către caimacamul Vogoride era pe cale să ruineze proiectul Unirii. Marile Puteri nu aveau decât să ia act de rezultatul deturnat al alegerilor și să considere că poporul nu își dorește unirea. Mulţi ar fi răsuflat ușuraţi, iar puţinii suporteri ai Unirii Principatelor din rândul Marilor Puteri ar fi fost lăsaţi fără argumentul principal și anume rezultatul consultării voinţei românilor.

Lucrurile nu au rămas așa și din cauza vieţii de familie a ambiţiosului Vogoride, care se vedea deja instalat în scaunul domnesc de la Iași pentru serviciile prestate în slujba Imperiului Otoman. Soţia sa, Ecaterina-Cocuţa Vogoride, partizană a Unirii, a pus mâna pe scrisorile secrete ale soţului care dovedeau că a măsluit alegerile la ordinele otomanilor și le-a transmis partidei unioniste. Dovezile au fost publicate la Bruxelles, stârnind un uriaș scandal politic internaţional. Fiind prestigiul lor în joc, Regina Victoria și Împăratul Napoleon al III-lea s-au întâlnit la Osborne, au hotărât anularea alegerilor falsificate de Vogoride și repetarea lor sub atentă supraveghere. Rezultatul a fost covârșitor în favoarea unioniștilor.

Unirea Principatelor (Mica Unire) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Convenția de la Paris din 1858 stabilise că principatele își păstrează autonomia sub suzeranutate otomană și sub protecția celor șapte puteri, că vor avea doar trei instituții comune și că se vor numi „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele țări a fost soluția găsită de unioniști și a fost apărată de 30 000 de oameni care, în ziua alegerilor din Țara Românească, s-au adunat pentru a protesta în caz că nu se va întâmpla aşa. A fost nevoie de o nouă campanie în străinătate, pe lângă marile puteri, pentru ca rezultatul alegerilor să fie validat, la aceasta adăugându-se fermitatea lui Cuza, reacţia energică a Camerelor şi a guvernelor din cele două principate.

Mica Unire și cei șapte ani de domnie ai lui Alexandru Ioan Cuza au pus bazele României moderne.
• S-a creat primul guvern, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu,
• s-a promulgat Legea învățământului obligatoriu,
• s-au înființat primele universități, la Iași și la București,
• s-au legiferat Codul Civil și Codul Penal, după modelul francez,
• s-au inițiat o serie de reforme (agrară, electorală, în justiție),
• a avut loc secularizarea averilor mănăstirești.
• În timpul lui Cuza s-a construit prima linie de cale ferată, pe ruta Bucureşti – Filaret – Giurgiu. Linia avea 70 de kilometri, construită de com-pania engleză Barkley-Stanisforth, fiind inaugurată la 19/31 octombrie 1869 de către regele Carol I.
• În anul 1870 calea de acces către Dunăre a fost prelungită cu alți 2,6 kilometri.
• În 1864, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă Constituție și organizează armata națională.
• Prin reforma fiscală, s-au instituit impozitul personal și contribuția pentru drumuri.
• Prin legea rurală, peste 40 de mii de familii țărănești au fost împroprietărite cu loturi de teren arabil și alți 60 de mii de țărani au primit loc de casă și grădină, toți devenind și contribuabili la stat.
• În 1862, au început lucrările la spitalul „Noul Pantelimon”, domnitorul însuși contribuind cu o donație de 2 000 de galbeni.
• În 1866, „Monstruoasa Coaliție” (alianţa dintre liberalii şi conservatorii radicali, numită aşa de presa vremii favorabilă lui Cuza) l-au obligat pe domnitor, figură emblematică pentru Mica Unire, să abdice.

Restul vieţii, Cuza l-a petrecut în exil, la Viena, Paris şi Wiesbaden, nereuşind să revină în ţară, chiar dacă şi-a dorit acest lucru.

A fost înmormântat la Biserica Domnească, lângă Palatul Domnesc de la Ruginoasa, așa cum și-a dorit. Au participat la înmormântare peste 30 de mii de țărani, iar discursurile funebre au fost rostite de personalități liberale, dintre cei care l-au susținut, Mihail Kogălniceanu în primul rând.

După cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Iași, la Biserica Trei Ierarhi.

Ar fi nedrept să vorbim despre Mica Unire fără a evoca „Hora Unirii”, cântecul emblematic al Unirii Principatelor Române. Versurile au fost scrise de Vasile Alecsandri încă din 1856, când au fost publicate, pentru prima dată, în revista „Steaua Dunării”, condus de Mihail Kogâlniceanu. Versurile simple, frumoase, încărcate

de o mare emoție, au atras atenția compozitorului și violonistului (sas) Alexandru Flechtenmacher, director o vreme al Conservatorului din București, care a militat pentru idealul românesc al Unirii și care a compus muzica.

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezentă primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Șirul de reforme inițiate de Cuza și venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franței cât și de cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să fie ireversibil.

Din 1866, potrivit Constituției promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial România.

Știați că…

• Înfrângerea Revoluţiei pașoptiste
de la 1848 a readus în Transilvania regimul absolutist habsburgic iar în celelalte două ţări române ocupaţia străină reprezentată de turci, ruşi şi austrieci, o situaţie aproape neîntreruptă până la 1856. Convenţia ruso-turcă de la Balta-Liman (19 aprilie/1 mai 1849) a readus regimul dur de mai înainte. Mişcarea naţională a fost constrânsă să se desfăşoare cu precădere în afara graniţelor. Emigranţii români au reuşit prin numeroasele memorii, prin contactele şi legăturile lor, să transforme chestiunea Principatelor într-o problemă europeană, indică lucrarea “O istorie a românilor” (Editura Meronia, Bucureşti, 2007).

• Pașoptismul a fost ideologia participanților la Revoluția Română din 1848, expusă în revista Dacia literară de la acea vreme. Elemente importante erau caracterul național, militant, scopul revoluționarilor fiind dobândirea libertății și afirmarea naționalității române.

• Pașoptismul corespunde unui moment de răspântie în evoluția istorică a țărilor române: trecerea de la feudalism la capitalism, de la vasalitate la independență, de la fărâmițarea în provincii la un stat unitar național.

• Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești a fost decisă la Hotelul Concordia, din Centrul Vechi al Bucureștiului? Practic, acesta a fost locul în care s-a înfăptuit Mica Unire. Această clădire este considerată monument istoric, dar din păcate, … actual este într-o stare avansată de degradare.

• Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) a rămas în istoria românilor ca Domnul Unirii, cel care a pus bazele statului român modern. Pe 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice și în locul lui a fost adus, pe 10 mai 1866, un principe străin, în persoana lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen.

• Senatul României a adoptat, la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională.

• La 3 decembrie 2014, Camera Deputaţilor adopta Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, potrivit căreia autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.

• La 16 decembrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul nr. 901 privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române ca zi de sărbătoare naţională, publicat în Monitorul Oficial nr. 922/18 decembrie 2014.

• Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 6 septembrie 2016, un proiect de lege, care completează Codul muncii, prin care ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române a fost declarată sărbătoare legală nelucrătoare.

Dorin Nădrău
Tribuna.US