3 cazuri ale Curții Supreme care ar putea zgudui statul birocrat american

Principala temă a viitoarei sesiuni a Curții Supreme este dreptul administrativ, analizează Jack Fitzhenry și GianCarlo Canaparo pentru Heritage Foundation.

Cândva obscur, acest ansamblu de legi, norme și cazuri care reglementează structura și modul de acțiune al instituțiilor administrative ale guvernului federal a atras atenția publicului prin cazuri recente de interes, cum ar fi cele care au anulat planul de ștergere a datoriei studențești și au blocat planul pentru energie regenerabilă, care ar fi înlocuit actuala rețea electrică a națiunii cu una bazată exclusiv pe surse de energie regenerabilă.

În prezent, trei cazuri aflate pe rol în toamnă ar putea remodela fundamentele aparatului administrativ și puterea pe care birocrații nealeși o au asupra poporului american și a economiei: Loper Bright Enterprises vs Raimondo, Securities Exchange Commission vs Jarkesy și Consumer Financial Protection Bureau vs Community Financial Services of America.

Puterea discreționară și independența instituției reprezintă temeiuri în toate cele trei cazuri. Oricât de evident sună, instituțiile au rolul de agent. Ele nu își exercită propria voință; ci, din contră, trebuie să implementeze ordinele Congresului și să îl ajute pe președinte în îndeplinirea datoriei sale constituționale de a aplica cu fidelitate legile Congresului.

Pentru a fi eficient, un agent are nevoie de o anumită flexibilitate în îndeplinirea comenzilor mandantului. Dar cu cât are mai multă libertate de acțiune, cu atât crește riscul ca agentul să decidă să își urmeze propria agendă în locul celei a mandantului.

Cu cât instituțiile reinterpretează mai mult legile pentru a le conforma propriilor opinii politice, cu atât mai mult instituțiile par să acționeze ca judecători sau legiuitori, deși, conform Constituției, nu sunt nici una, nici alta.

Loper Bright Enterprises vs Raimondo

Loper Bright se referă la una dintre sursele acestei dileme privind puterea discreționară: deferența Chevron. Această doctrină, numită după decizia din 1984 care a generat-o, impune instanțelor să accepte orice interpretare „rezonabilă“ emisă de instituții cu privire la ambiguitățile sau detaliile lipsă dintr-o legislație.

În practică, deferența Chevron permite instituțiilor să își depășească frecvent atribuțiile, prin tratarea formulărilor vagi sau a lacunelor dintr-o lege ca fiind autorizații pentru acțiuni pe care agențiile le favorizează, dar pe care Congresul nu le-a intenționat niciodată.

În cazul Loper Bright, National Marine Fisheries Service a identificat o astfel de lacună în Legea Magnuson-Stevens și a „descoperit“ o autoritate necunoscută anterior de a solicita navelor de pescuit mici să plătească pentru monitoarele marine, impuse de autoritățile federale, care impun restricții privind metodele de pescuit și cantitățile permise.

Pentru a evita această povară financiară devastatoare, pescarii susțin că deferența Chevron permite instituțiilor să fure puterea instanțelor de a stabili care este legea, precum și puterea Congresului de a redacta legi, lăsând cetățenii în voia capriciilor autorităților de reglementare.

Prin urmare, ei susțin că instanța ar trebui să anuleze edictul Chevron sau să limiteze drastic aria sa de aplicare.

Chiar și înainte ca acest caz să ajungă la Curtea Supremă, utilizarea deferenței Chevron părea semnificativ diminuată. În pofida unei serii constante de cazuri de drept administrativ, Curtea Supremă nu mai acordase drept de decizie în temeiul Chevron de peste șase ani.

Din ce în ce mai des, Curtea Supremă a făcut apel la doctrina „întrebărilor importante“ (care impune instituțiilor să prezinte o formulare clară a Congresului ce autorizează decizii de importanță politică și economică majoră) pentru a înlocui deferența Chevron în cele mai notabile controverse, cum ar fi mandatul privind vaccinul COVID-19, moratoriul asupra evacuării din timpul pandemiei și (într-o mai mică măsură) încercarea administrației de a anula datoria studențească.

Instanțele federale inferioare rămân însă fidele doctrinei Chevron, detectând ambiguități în aproximativ 70% din cazuri într-o serie de regimuri statutare. Curtea Supremă pare pregătită să limiteze deferența față de instituții, dar rămâne incert cât de departe va merge instanța în cazul Loper Bright.

Securities and Exchange Commission vs Jarkesy

Loper Bright ar avea implicații majore pentru cetățenii care luptă cu instituțiile administrative în instanțe, dar nu va avea un efect prea mare dacă cetățenii nu își pot prezenta cazurile în fața instanțelor.

Instituțiile analizează multe dintre cazuri în instanțele proprii. Acolo, angajați ai instituției, numiți judecători specializați în drept administrativ, decid aceste cazuri în primă fază, iar alți angajați ai instanțelor judecătorești examinează contestațiile.

Cazul Jarkesy s-ar putea să limiteze utilizarea acestor tribunale interne. Securities and Exchange Commission a suspectat că George Jarkesy Jr. și consilierul său de investiții au comis o fraudă și a intentat o acțiune în justiție împotriva lor în fața unuia dintre judecătorii proprii.

Inculpații au susținut că tribunalul intern le încalcă dreptul lor, conform celui de-al Șaptelea Amendament, de a avea parte de un proces cu jurați. Acest drept se aplică în cazul „acțiunilor de drept comun“, printre care se numără și frauda. Prin urmare, susțin inculpații, Constituția interzice SEC să aducă cazul lor în fața tribunalului său intern.

Aceștia s-au plâns, de asemenea, că agenției i-a fost acordată prea multă putere discreționară pentru a alege dacă trimit cazurile în fața instanțelor sau a judecătorilor proprii.

În conformitate cu o prevedere rareori aplicată, numită doctrina non-delegării, Congresul nu poate conferi autoritate unei instituții fără a stabili limite „inteligibile“ privind modul în care respectiva instituție poate face uz de acea autoritate.

În cazul de față, au susținut pârâții, Congresul nu a stabilit niciun fel de limite în ceea ce privește autoritatea SEC de a decide unde se judecă un caz.

Dacă inculpații câștigă în solicitarea lor bazată pe cel de-al Șaptelea Amendament, instituțiile vor trebui să trimită mai multe cazuri privind aplicarea legii în fața instanțelor federale. Acest lucru probabil că nu ar afecta prea multe cazuri.

Nu există multe acțiuni de drept comun, iar majoritatea instituțiilor nu le inițiază. Dar pentru cele care o fac, o victorie a inculpaților ar risipi parțial acuzația de părtinire ce planează asupra judecătorilor de drept administrativ, care se pronunță în favoarea angajatorilor lor în 90% din cazuri.

Pe de altă parte, dacă inculpații câștigă în plângerea lor privind non-delegarea autorității, viitorul tribunalelor proprii instituțiilor va fi mai incert. În afară de SEC, ar fi afectați și alți judecători de drept administrativ din alte instituții?

Vor fi aceștia trași pe tușă până când Congresul le va modifica statutul? În caz contrar, în ce condiții ar putea recurge la ei instituțiile? Toate acestea sunt întrebări care necesită răspunsuri.

Împreună cu o decizie în cauza Loper Bright care limitează deferența Chevron, o decizie în cauza Jarkesy care limitează judecătorii specializați în drept administrativ ar fi o lovitură dublă pentru instituțiile ce încearcă să acționeze ca niște organisme cu legislație și instanțe autonome.

Consumer Financial Protection Bureau vs Community Financial Services Association of America

Cu toate că instituțiile încearcă adesea să se transforme în guverne autonome, uneori și Congresul le dă o mână de ajutor. Consumer Financial Protection Bureau este cel mai grăitor exemplu.

Atunci când Congresul a înființat această instituție, în 2010, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a se asigura că CFPB nu răspunde în fața nimănui în afară de ea însăși.

În acest sens, Congresul a elaborat un mecanism de finanțare inedit pentru CFPB. În timp ce majoritatea instituțiilor primesc fonduri alocate de Congres, CFPB poate lua toți banii pe care îi dorește (în limita unui plafon flexibil) direct din Rezerva Federală.

Acest lucru face ca CFPB să fie imun la orice formă de control din partea Congresului. Și, la fel ca și SEC, CFPB are atât autoritate de reglementare, cât și de aplicare a legii, acestea putând fi utilizate cu ușurință pentru a promova agenda proprie a CFPB, mai degrabă decât pe cea a Congresului.

De altfel, CFPB a fost aspru criticată pentru că eludează lesa Congresului.

Reclamanții CFPB – companiile care fac obiectul regulii CFPB privind împrumuturile până la ziua de salariu – susțin că mecanismul de finanțare al agenției încalcă clauza constituțională privind alocarea de fonduri.

Respectiva clauză prevede că nu se pot lua bani din Trezorerie decât prin intermediul unor prevederi ale Congresului. Reclamanții susțin că sistemul de finanțare de care beneficiază CFPB nu respectă prevederile acestei clauze. CFPB ripostează că respectiva clauză este îndeplinită deoarece Congresul este cel care a stabilit acest sistem.

Reclamanții au argumente mai solide. Clauza privind alocarea fondurilor reprezintă un pilon esențial al separării puterilor, așa cum prevede Constituția, pe care cel de-al 111-lea Congres a încercat în mod deliberat să îl ocolească atunci când a creat CFPB.

Dar în spatele acestei dezbateri privind caracterul constituțional se ascunde o alta privind efectele practice. Există și alte instituții care au mecanisme de finanțare similare, deși nu identice, inclusiv Rezerva Federală însăși.

Un verdict împotriva CFPB ar putea submina și aceste instituții, cu excepția cazului în care instanța reușește să traseze o distincție clară din punct de vedere juridic.

În orice caz, dacă CFPB pierde, atunci tot ceea ce a întreprins agenția de când a fost creată va fi pasibil de contestare sub aspect constituțional. Pentru ca CFPB să continue să funcționeze, Congresul va trebui să intervină și să pună frâu instituției pe care a încercat să o lase liberă.

Aceste trei cazuri ne reamintesc faptul că deferența judiciară excesivă, combinată cu indolența Congresului, a stat la originea aparatului nostru administrativ omnipotent. Cazul Loper Bright oferă instanței posibilitatea de a-și repara greșeala, iar celelalte două cazuri îi oferă ocazia de a trezi Congresul cu singurul lucru care ar funcționa: o palmă din partea instanței.

Tribuna.US