HomeActualități Americane

7 reforme importante în noul Regulament al Camerei Reprezentanților

7 reforme importante în noul Regulament al Camerei Reprezentanților

Noua componență a Camerei Reprezentanților, controlată de republicani, a aprobat recent un amplu pachet de reguli care ar putea limita birocrația, che

Noua componență a Camerei Reprezentanților, controlată de republicani, a aprobat recent un amplu pachet de reguli care ar putea limita birocrația, cheltuielile guvernamentale și pune în pericol poziția de lider a celui mai important parlamentar, analizează Fred Lucas pentru Daily Signal.

Kevin McCarthy, R-Calif., a fost numit în funcția de Președinte al Camerei după 15 runde de vot, pe parcursul a patru zile, dar a făcut concesii pentru a obține votul majorității disidenților republicani.

Pe lângă regulamentul Camerei, McCarthy a fost de acord să permită votul privind o serie de politici.

Pachetul de reguli a fost aprobat cu 220 la 213, în mare parte pe linie de partid, toți democrații opunându-se și toți republicanii, cu excepția Rep. Tony Gonzales din Texas, votând pentru.

Iată principalele lucruri de reținut privind noul regulament al Camerei Reprezentanților.

1. Solicitarea demiterii Președintelui Camerei

O modificare a regulamentului care a atras în special atenția a fost aceea de a permite ca orice membru al Camerei să aibă dreptul de a „cere schimbarea conducerii“, ceea ce înseamnă că orice membru al partidului majoritar va putea iniția un vot pentru demiterea președintelui Camerei. Prin această modificare se restabilește practic o reglementare mai veche.

McCarthy s-a opus acestei modificări, însă regula fusese în vigoare până în 2019, când președintele Camerei, Nancy Pelosi, D-Calif., a avut de înfruntat un caucus recalcitrant la scurt timp după ce democrații au recâștigat majoritatea în Cameră, în alegerile din 2018.

Mulți democrați au câștigat cursele electorale pentru Camera Reprezentanților după ce s-au angajat să voteze împotriva numirii lui Pelosi în funcția de președinte – sau chiar de lider de partid.

Înainte ca votul pentru funcția de președinte al parlamentului să aibă loc, Pelosi a ajuns la un acord cu cei ce i se împotriveau, conform căruia întreaga echipă de conducere democrată se va auto-limita după încă două mandate, adică după alegerile din 2022.

Această promisiune i-a convins pe cei mai mulți dintre democrații reticenți.

Însă democrata californiană a schimbat regulamentul Camerei pentru a se asigura că doar un membru al conducerii partidului poate înainta o „moțiune de schimbare a Președintelui Camerei“, fiind necesar sprijinul majorității grupului parlamentar pentru ca votul să poată avea loc.

2. Limitarea cheltuielilor și a impozitării

McCarthy a făcut, de asemenea, concesii în ceea ce privește limitarea cheltuielilor federale.

Deși nu apare specificat în pachetul de reguli, republicanul din California a fost de acord să limiteze pentru următorul deceniu cheltuielile guvernamentale la nivelul anului fiscal 2022.

Unii republicani și-au exprimat îngrijorarea că acest lucru ar însemna diminuări ale fondurilor alocate Departamentului Apărării, de exemplu.

Noile reguli impun un vot separat al Camerei pentru a crește limita de îndatorare, care reprezintă suma totală de bani pe care guvernul federal o poate împrumuta. Astfel, s-ar renunța la „regula Gephardt“, numită după fostul Rep. Richard Gephardt, D-Mo., care consideră că o creștere a limitei de îndatorare este aprobată de Cameră atunci când aceasta adoptă o rezoluție bugetară.

McCarthy a fost de acord, de asemenea, să permită membrilor Camerei să voteze separat proiectele bugetare pentru departamente precum Agricultura și Apărarea, astfel încât membrii să nu fie obligați să voteze în mod direct pachete omnibus, cum ar fi cel de $1.85 trilioane adoptat de Congres în decembrie.

În altă ordine de idei, regulamentul Camerei ar impune obținerea acordului unei supermajorități dintre cei 435 de parlamentari pentru a aproba majorări ale cotelor federale de impozitare a veniturilor.

Regulamentul înlocuiește, de asemenea, abordarea „plătiți pe parcurs“, care, teoretic, ar crește impozitele pentru a acoperi noile cheltuieli, cu un model „eliminați pe parcurs“ pentru a pune capăt legislației care ar majora cheltuielile obligatorii într-o perioadă de cinci sau zece ani.

Pachetul de reguli al GOP include prevederi pentru o analiză fiscală mai amănunțită a proiectelor de lege pentru a analiza efectele pe plan economic, impunând în același timp Biroului de buget al Congresului să estimeze dacă legislația propusă ar crește cheltuielile directe în anii ulteriori.

Regulamentul impune dezbaterea oricărei legislații care ar putea crește cheltuielile directe cu mai mult de 2,5 miliarde de dolari.

Biroului de buget al Congresului i se cere să analizeze impactul legilor de anvergură asupra inflației. De asemenea, CBO ar trebui să analizeze legislația privind asigurările sociale și Medicare pentru a lua în calcul sustenabilitatea pe termen lung a acestor programe de sprijin.

„Astăzi, Camera va vota pentru anularea mai multor modificări ale regulamentului Camerei pe care Nancy Pelosi le-a folosit pentru a-și centraliza puterea în calitate de președinte și pentru a reduce la tăcere opiniile majorității membrilor Congresului“, a declarat Jessica Anderson, director executiv al Heritage Action for America.

„Prin modificarea modului în care sunt analizate proiectele de lege, acest pachet de reguli va restabili influența tuturor membrilor aleși în procesul legislativ“, a declarat ea.

„Ca urmare a acestor reforme, conservatorii vor avea instrumentele necesare pentru a lupta împotriva administrației Biden și pentru a lua apărarea familiilor americane care au plătit prețul politicilor dezastruoase din ultimii doi ani, sub guvernarea democraților“.

Citește și Partidul Conservator deține controlul Camerei Reprezentanților – care este agenda lor?

3. Anchete importante

Noul regulament al Camerei impune, de asemenea, înființarea unei subcomisii speciale privind utilizarea instituțiilor federale pe post de armă, cu scopul de a investiga presupusa politizare a FBI, IRS și a altor agenții guvernamentale.

Această anchetă ar include probabil investigația și percheziția efectuată de FBI la locuința din Florida a fostului președinte Donald Trump. Dar ar include totodată și rolul FBI în cenzura de pe platformele de socializare și demersurile Departamentului de Justiție și FBI cu privire la investigarea părinților care au luat atitudine în ședințele consiliilor școlare locale.

Separat, pachetul de reguli solicită Comisiei de Monitorizare și Reformă a Camerei Reprezentanților să înființeze o subcomisie care să investigheze originile pandemiei COVID-19.

Aceasta s-ar concentra în special pe a stabili dacă guvernul SUA are vreo responsabilitate în crearea coronavirusului care provoacă COVID-19, prin finanțarea cercetărilor gain-of-function în China.

4. Drenarea mlaștinii

De asemenea, pachetul de norme reintroduce „regula Holman“ pentru a ține în frâu birocrația federală. Regula a fost adoptată inițial de către Cameră în 1876, într-o perioadă în care reforma funcționarilor publici era populară și în care neîncrederea în birocrația federală era în creștere.

Democrații din Camera Reprezentanților au anulat directiva în 1983, dar aceasta a fost reinstaurată de o Cameră controlată de republicani în 2017. Democrații au eliminat-o din nou când au preluat conducerea, în 2019.

Regula permite amendamente la propunerile bugetare prin care să fie eliminate anumite programe, reduse salariile angajaților federali sau concediați anumiți angajați.

5. 72 de ore pentru analizarea propunerilor legislative

Noile reguli ale Camerei Reprezentanților impun un preaviz de 72 de ore înainte ca o nouă legislație să poată fi supusă la vot, modalitate prin care se încearcă eliminarea aranjamentelor de culise. De asemenea, acest lucru le-ar oferi parlamentarilor timpul necesar pentru a citi legislația propusă.

În mai 2020, majoritatea democrată a Camerei a adoptat „votul în aceeași zi“ prin care un proiect de lege putea fi supus la vot în ziua în care era prezentat.

6. Alcătuirea comisiilor

Ca parte a acordului pe care McCarthy l-a încheiat cu opozanții conservatori, deși nu este specificat în noul Regulament, trei dintre cele nouă locuri ale influentei House Rules Committee vor reveni unor conservatori aparținând House Freedom Caucus.

Această comisie are mare influență în ceea ce privește dezbaterea în plen a proiectelor de lege și a amendamentelor.

7. Voturi privind prioritățile conservatorilor

Noul regulament va permite organizarea unei sesiuni de vot pentru a bloca finanțarea avorturilor sau a furnizorilor de servicii de avort, cum ar fi Planned Parenthood, din banii contribuabililor.

„Mai exact, poziția Heritage Action cu privire la subiecte precum protejarea sanctității vieții și prioritățile în materie de imigrație ar trebui să servească drept model al unei agende legislative conservatoare și îndrăznețe. Congresul trebuie să se apuce acum de treabă“, a declarat Anderson.

De asemenea, regulamentul prevede un vot pentru anularea a 72 de miliarde de dolari dintr-o recentă propunere bugetară a democraților, care urmau să fie utilizați pentru a angaja și plăti salariile a încă 87.000 de agenți IRS.

Camera va supune, de asemenea, la vot interzicerea vânzării de petrol din Rezerva Strategică a națiunii către China.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0