HomeActualități Românești

Absurditatea zilei: Cutremurul din Turcia și Siria a fost provocat artificial de forțe oculte. Dar în România?

Absurditatea zilei: Cutremurul din Turcia și Siria a fost provocat artificial de forțe oculte. Dar în România?

Aparent, nu toată lumea este de părere că tragedia din Turcia și Siria a fost o calamitate naturală, provocată de plăcile tectonice ale Pământului. To

Aparent, nu toată lumea este de părere că tragedia din Turcia și Siria a fost o calamitate naturală, provocată de plăcile tectonice ale Pământului. Tot mai multe persoane din mediul online lansează teorii potrivit cărora cutremurul ar fi fost provocat, în mod intenționat, de administrația americană.

La scurt timp de la cutremurele de înaltă magnitudine din Turcia și Siria, soldate cu pierderea a mii de vieți omenești și cu pagube materiale uriașe, a apărut și o primă teorie. Susținătorii acesteia sunt de părere că în spatele seismelor se află americanii.

Cutremurele, provocate de antenele HAARP

Internauții, care de cele mai multe ori nu fac decât să citească titluri de articole și apoi le distribuie peste tot, susțin că ar fi fost implicat un anumit dispozitiv, cunoscut sub numele de HAARP.

HAARP, prescurtare de la High-frequency Active Auroral Research Program, este un program de cercetare ionosferică, finanțat de Pentagon, administrația americană și Universitatea din Alaska, care este adesea invocat în tot felul de dezastre globale. De reținut că și Federația Rusă deține un program asemănător.

Programul este dedicat analizei ionosferei, prin utilizarea unui transmițător de înaltă frecvență. Diverși oameni susțin adesea că HAARP provoacă cutremure sau declanșează alte dezastre naturale, fără a înțelege exact cum funcționează un asemenea sistem – dar continuă să creadă că HAARP a stat la originea cutremurelor din Turcia și Siria care au provocat peste 20.000 de morți.

Acest program reprezintă activitatea de cercetare desfășurată asupra ionosferei, pentru a putea fi stabilit comportamentul ozonului, azotului și ionilor acestora la bombardamentele radiației solare și cosmice, dar și la emisiunea de radiații de înaltă frecvență (HF) sau joasă frecvență (ELF) de pe Pământ. Pentru proiectul HAARP se utilizează un echipament terestru, constituit dintr-o rețea de antene, fiecare antenă fiind alimentată din propriul său generator, putând încălzi părți din ionosferă prin intermediul undelor radio. Până în prezent au fost construite 48 de antene urmând ca în final numărul acestora să se oprească la 360. Este poziționat în Alaska.

Care este originea cutremurului din Turcia și Siria?

Epicentrul a fost localizat la aproximativ 26 km est de orașul turc Nurdagi, la o adâncime de aproximativ 18 km, pe falia Anatoliană de Est. Cutremurul a iradiat spre nord-est, aducând devastare în centrul Turciei și în Siria.

În secolul XX, falia Anatoliană de Est a avut o activitate seismică majoră redusă. „Dacă ne-am baza doar pe cutremurele (majore) care au fost înregistrate de seismometre, ar părea mai mult sau mai puțin goală”, a declarat Roger Musson, cercetător asociat onorific la British Geological Survey.

Doar trei cutremure au înregistrat peste 6,0 grade pe scara Richter din 1970 încoace în zonă, potrivit U.S. Geological Survey. Însă în 1822, un cutremur de 7,0 a lovit regiunea, ucigând aproximativ 20.000 de persoane.

Falia Anatoliană de Est este o falie de alunecare, ceea ce înseamnă că plăcile de rocă solidă se împing una împotriva celeilalte de-a lungul unei falii verticale, acumulând tensiuni până când una dintre ele alunecă în cele din urmă într-o mișcare orizontală, eliberând o cantitate imensă de tensiune care poate declanșa un cutremur.

Date fiind informațiile tehnico-științifice, este greu de crezut că un sistem terestru de antene localizat la zeci de mii de km poate provoca un cutremur în Turcia și în Siria. Desigur, dacă te chinui mult – sau nu, mai ales dacă vorbim de mediul online – poți găsi o corelație directă.

România pare să nu facă abstracție de la neroziile momentului. Cutremurele de luni (13 februarie 2023) și marți (14 februarie 2023) din zona Olteniei – 5,2 și 5,7 grade pe scara Richter – au stârnit numeroși internauți să susțină că „deja pare suspect că după Turcia urmează imediat România”, acuzând aceleași antene nevinovate și complicitatea mass-mediei „care avea știrile deja pregătite”.

Una dintre neroziile cele mai populare este întreținută și de neobosita în delir Diana Șoșoacă (senator?!), care zilele trecute, de la tribuna Parlamentului României, acuza forțele oculte globale că au „comandat” cutremurul din Turcia pentru a se răzbuna pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, pentru care a avut numai cuvinte de laudă – deși Erdogan conduce Turcia despotic.

„Până când am trăit să asistăm şi la producerea de cutremure la comandă? În fapt, este un atac asupra Turciei din partea mai marilor lumii, cărora le-a displăcut total faptul că au fost puşi la punct de Recep Tayyp Erdogan, preşedintele Turciei. Mai mult, poziţia acestuia de neutralitate şi mediator în războiul ucraineano-rus a deranjat profund, mai ales că Turcia este a doua mare putere din punct de vedere militar în cadrul NATO. Poziţia sa de a bloca aderarea Suediei la NATO, dar şi discursul său la Davos, mai ales şi gestul său de a pleca în mijlocul conferinţei sfidându-l pe şvab, nu a rămas fără ecou în lumea dură şi rece a conducătorilor lumii”.

Doamna Șoșoacă și internauții care distribuie de zor un clip video care-l arată pe Erdogan părăsind supărat o conferință globală la Davos uită să „observe” că acel incident datează din anul 2009. Astăzi suntem în 2023 – aparent le-a luat cam mult timp să se răzbune.

Plăcile tectonice sunt reale, deplasarea și ciocnirile lor, la fel de reale. Tragedia din Turcia și Siria a fost generată și de modul defectuos în care au fost construite clădirile din acea zonă seismică – Japonia rămâne în continuare un etalon în privința siguranței în cazul cutremurelor, o expertiză din care toate țările au de învățat.

Știința nu este pentru oricine, dar internetul, aparent, da.

Timotei Dinică

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0