Abuzarea libertății religioase pentru a obține accesul la avort

Timp de mulți ani, susținătorii libertății religioase au fost nevoiți să lupte cu acuzațiile potrivit cărora libertatea religioasă reprezintă o „portiță de scăpare“. Când se dezbătea Legea privind Restaurarea Libertății Religioase (RFRA) din Indiana, în 2015, aceasta a fost bombardată cu astfel de critici.

Opozanții au caracterizat proiectul de lege drept o permisiune acordată credincioșilor de a încălca legile anti-discriminare ale statului și drepturile persoanelor LGBT, analizează Tal Fortgang și Howard Slugh pentru Public Discourse.

Într-unul dintre cele mai extreme exemple – judecând greșit atât proiectul de lege, cât și persoanele cu convingeri religioase – criticii au afirmat chiar că medicii și paramedicii creștini ar putea și vor refuza pur și simplu să trateze pacienții LGBT.

Mulți dintre acești opozanți se bucură însă în prezent, după ce proiectul de lege pe care îl urau a devenit unul de care sunt încântați. În decembrie, un judecător din Indiana a stabilit că RFRA împiedică statul să pună în aplicare restricțiile privind avortul, recent adoptate, după ce mai mulți reclamanți evrei, musulmani și alte persoane cu convingeri religioase au susținut că religiile lor îi obligă uneori să efectueze avorturi din motive care nu sunt acceptate de noua lege de stat.

Indiana a contestat decizia, însă acest argument a fost deja invocat în instanțele din întreaga națiune. În cazul în care grupurile religioase progresiste vor avea câștig de cauză, revendicările în baza libertății religioase vor rămâne un motiv principal de contestare a restricțiilor privind avortul adoptate sub noul regim Dobbs.

Practic, dacă va avea succes, argumentul ar îndeplini două obiective progresiste de lungă durată: a face ca legile privind libertatea religioasă să fie antipatice publicului larg și a proteja dreptul la avort.

Din punct de vedere juridic, raționamentul judecătorului a fost eronat. Conform RFRA, odată ce un reclamant a demonstrat că o lege îi îngreunează practicarea religiei, statul poate avea totuși câștig de cauză dacă reușește să demonstreze că urmărește un interes justificat în modul cel mai puțin restrictiv pentru libertatea religioasă.

În cazul de față, însă, judecătorul a respins argumentul statului că urmărește interesul justificat de a proteja viața bebelușilor nenăscuți, deoarece „reclamanții nu împărtășesc convingerea statului că viața începe la fertilizare sau că avortul înseamnă suprimarea intenționată a vieții unei ființe umane“.

După ce a constatat deja că reclamanții și statul nu văd la fel lucrurile, judecătorul le-a dat pur și simplu reclamanților câștig de cauză. Odată ce contestatarii pe motiv religios și-au demonstrat cazul inițial, a devenit un lucru de la sine înțeles că guvernul nu poate prevala. Statului nu i se va permite să implementeze legile despre care instanța a stabilit că se bazează pe principii pe care contestatarii nu le împărtășeau.

Un astfel de raționament contrazice precedentul Curții Supreme și este puțin probabil să fie menținut la recurs. Cu toate acestea, oferă o bună ocazie de a analiza cu atenție motivul pentru care instanța a interpretat greșit cu atâta ușurință o reclamație privind libertatea religioasă, precum și motivul pentru care organizații ca a noastră, Coaliția Evreiască pentru Libertate Religioasă, vor sprijini Indiana în procesul de apel.

Libertatea religioasă, inclusă în prevederile Primului Amendament, nu a fost niciodată menită să reprezinte un atu în detrimentul intereselor statului. Dimpotrivă, a avut întotdeauna scopul de a asigura un echilibru între regula majorității și drepturile minorităților, la fel ca și celelalte clauze ale Declarației Drepturilor.

În calitate de evrei ortodocși și avocați (sau viitori avocați) care consideră că libertatea religioasă reprezintă o piatră de temelie a unei republici constituționale pașnice și pluraliste, dorim să vedem că acest echilibru este menținut.

Examinarea de către instanțe a legilor statului pentru a se asigura că acestea țin cont de interesele minorităților, prin limitarea lor la atingerea scopului urmărit, constituie o modalitate de a realiza acest lucru.

Utilizarea de către grupurile religioase a diferitor metode de persuasiune și a politicii pentru a obține scutiri legislative este o altă modalitate.

Citește și Este libertatea religioasă discriminare?

În final, scopul este de a asigura un echilibru funcțional între ordine și libertate, fără de care este imposibil să avem o republică. Judecătorul Scalia a avut dreptate (într-o decizie cu care, în general, nu suntem de acord) atunci când a scris în cauza Employment Division vs Smith (citând Reynolds, care susținea dreptul guvernului de a interzice poligamia, în ciuda efectelor pe care le avea asupra anumitor practici religioase) că, potrivit Constituției noastre, „doctrinele religioase profesate nu sunt superioare legii țării și nu permit, practic, ca fiecare cetățean să aibă propria lege“.

Cu toate acestea, Primul Amendament oferă protecție pentru practica religioasă într-o măsură mai mare decât pentru o simplă obiecție filosofică.

Contururile precise ale echilibrului dintre protejarea libertății religioase și autorizarea statelor de a-și urmări interesul vital sunt dificil de identificat în contextul libertății religioase, la fel ca în cazul drepturilor de exprimare și de întrunire prevăzute de Primul Amendament – ambele putând fi restricționate pentru a menține ordinea și a proteja interesul public.

RFRA reprezintă o încercare de a găsi un echilibru, prin examinarea acțiunilor statului pentru a ne asigura că statele nu sacrifică libertatea religioasă în scopuri frivole sau că nu țin cont în mod neglijent de interesele minorităților religioase care, probabil, nu sunt reprezentate în mod adecvat în legislativul statului.

Este posibil ca RFRA-urile de stat să reprezinte sau nu echilibrul corect între regula majorității și libertatea religioasă, dar modelul RFRA este o încercare de bună credință – și este adoptat în mod democratic și supus revizuirii prin mijloace democratice.

Prin contrast, această instanță din Indiana a dat de înțeles că nu ia în serios conceptele de regulă a majorității și libertate religioasă. Fără să încerce să asigure un echilibru între puterea statului și drepturile individuale, a anulat o lege adoptată în mod democratic pe motiv că aceasta încalcă o definiție lipsită de precedent a libertății religioase.

Nu a oferit statului nicio șansă reală de a dovedi că a existat o necesitate suficient de importantă de a restricționa exercițiul religios, și cu atât mai puțin că și-a limitat cu atenție reglementarea.

Reclamanții care caută să obțină dreptul de veto religios asupra legilor statului, mai degrabă decât compromisuri sau derogări, denotă în mod similar viziunea lor superficială cu privire la relația dintre democrație și religie.

Dacă această hotărâre ar fi menținută, ar avea consecințe îngrozitoare pentru libertatea religioasă. Statele ar trebui să aleagă între legile privind libertatea religioasă și orice altă lege pe care ar trebui să o aplice, aproape oricare dintre acestea afectând conștiința cuiva și limitând comportamente pe care unii oameni le consideră necesare.

Confruntate cu o astfel de alegere, statele vor trebui să renunțe cu totul la protejarea libertății religioase. Ceea ce pare a fi o victorie pentru libertatea religioasă – o instanță care acordă mare importanță unei revendicări pe motive religioase – se dovedește a fi de fapt exact opusul.

Argumentele reclamanților și decizia judecătorului denotă o lipsă de înțelegere a mecanismelor și scopurilor protejării exercițiului religios. Acesta este probabil rezultatul trist al faptului că libertatea religioasă a devenit o problemă partizană, întrucât americanii cu vederi de stânga sunt din ce în ce mai puțin obișnuiți să trateze religia ca pe un lucru ce merită să fie protejat.

După ce au atacat libertatea religioasă atâția ani, au început să o ia în considerare din aceleași motive. Trecând de la o extremă la alta, ei au ignorat cerința constituțională de a încerca să îmbine libertatea și ordinea.

Dar s-au înșelat și atunci, așa cum se înșală și acum. Susținerea sinceră a libertății religioase reprezintă o problemă serioasă. Libertatea de practicare a religiei este protejată de Constituție cu un motiv justificat și merită aceeași reverență pe care o acordăm libertății de exprimare, protecției împotriva pedepselor excesive și abuzive și dreptului la un proces echitabil.

Toate acestea vin la pachet cu provocări atunci când intră în conflict cu ceea ce dorește majoritatea. Dar nici judecătorii, nici legislatorii nu pot eluda provocările legate de guvernarea unei republici pluraliste atribuind pur și simplu câștig de cauză favoriților lor, cu ajutorul oricărui instrument pe care îl au la îndemână.

Traducere și adaptare
Tribuna.US