Activismul hate speech înseamnă a ucide Creștinismul

Ellen Page, actrița de la Hollywood, a jucat în mai multe filme. Dar dacă o felicitați pentru că a fost o actriță de succes, ați putea avea probleme. Vedeți, doamna Page a decis că ea este de fapt un bărbat. Acum este domnul Page și, în unele locuri, a spune „Dna. Page“ este considerat „misgendering hate speech“. Iar „misgendering“ – referirea  la o persoană cu pronumele „greșit” – vă poate trimite după gratii în Norvegia, Scoția, Canada – sau chiar New York, anunță IllinoisFamily.org.

Hate speech (discursul de ură) este doar un argument împotriva libertății de exprimare și a capacității de a acționa conform convingerilor tale. Acest articol examinează doar problema hate speech. Există alte articole care examinează „cancel culture“, Black Lives Matter și modul de interacțiune cu o cultură care dorește să te depersonalizeze (gândiți-vă la Facebook și Twitter).

Acest articol susține următoarele:

• Unele discursuri sau articole sunt numite hate speech, chiar și atunci când sunt complet adevărate
• Hate speech este menit să suprime adversarii schimbărilor culturale. Aceasta înseamnă că dezbaterea cu privire la hate speech se referă la puterea politică, nu la corectitudine
• Politicienii activiști sunt părtinitori, declarând câștigătorii în dezbaterea hate speech chiar de la momentul în care dezbaterea abia a început
• Creștinii nu trebuie să fie intimidați de acuzațiile hate speech. Credința noastră este una evanghelistică. Toată lumea trebuie să audă în continuare că Hristos stăpânește asupra noastră tuturor, asupra culturii și legilor noastre

A spune adevărul este considerat acum hate speech

Ce anume reprezintă ură în aceste afirmații?

• Dumnezeu spune că homosexualitatea este un păcat
• Doar pentru că spui că ești femeie nu devii una

Ceea ce e ură aici este de fapt … nimic.

• Biblia spune că Dumnezeu detestă homosexualitatea, atât în ​​Vechiul, cât și în Noul Testament
• Biologia, nu ideologia ta, te face bărbat sau femeie. Este vorba de „știință“, așa cum le place unora să țipe la creștini

Dar există grupuri de oameni deranjați de mesajul că „Împăratul nu are haine!“ Aceste grupuri strigă „Prostule!“ pentru că a spune adevărul îi face să se simtă triști și îi face să se simtă nesiguri cu privire la irealitățile lor țesute cu grijă.

„Întrebarea NU este dacă e ADEVĂRAT că femeile trans sunt ‘bărbați’ cu ‘privilegiu masculin’. … Întrebarea ESTE dacă afirmarea faptului că femeile trans sunt ‘bărbați’ sau ‘de sex masculin’ se consideră în mod rezonabil că arată intenții sau motivații psihologice cu adevărat ostile: de a hărțui, stresa alarma, amenința etc. Acest lucru este cu adevărat important, într-un mod care depășește cazul lui Miller, pentru că ni se spune tot timpul că ‘a  respinge identitatea de gen a cuiva’ sau ‘misgendering’ este o dovadă a urii – adică a vorbi despre sexul lor într-un mod care intră în conflict cu identitatea lor de gen.“

Așadar, a spune adevărul devine odios pentru că le amintește că nu sunt cu adevărat divini, iar realitatea nu este orice spun ei.

Folosirea hate speech ca armă pentru a reduce la tăcere opoziția creștină față de preluarea culturală

De ce a spune adevărul este considerat ofensator? Începe cu Dumnezeu, care urăște activitatea homosexuală. Vedem în Vechiul Testament și Noul Testament condamnarea acestor fapte și osândă pentru cei care nu se pocăiesc. Idem pentru comportamentul transgender. Doar pentru a clarifica ce este acest transgenderism odios:

„Subiectul transgenderismului include, în mod specific, ‘Trans-sexualitatea, îmbrăcarea cu hainele sexului opus’ și căutarea ‘dezvoltării identității de gen’, adică identitatea fizică prin intervenții chirurgicale radicale și tratament hormonal; și, mai pe larg, ‘atipicitatea de gen’ care include ‘nenumărate expresii subculturale de gen auto-selectate’ și ‘intersecționalitatea’ cu alte mișcări de ‘interdependență’, adică feminismul, homosexualitatea. Ideea transgenderismului își are rădăcinile în rebeliunea primordială a omenirii față de ordinea de creație a lui Dumnezeu.“

Este evident că, pentru ca societatea să accepte incontestabil homosexualitatea și lucrurile pe care le râvnesc adepții ei, precum căsătoria între persoane de același sex și educația „alege-ți sexul“ în școlile primare, opoziția creștină trebuie eliminată. Acest lucru duce în mod natural la conflictul politic și cultural pe care îl trăim.

Activiștii au încercat să-i umilească pe creștini astfel încât aceștia să tacă. Un argument este acesta:

„A numi homosexualitatea păcat este un afront adus concetățenilor tăi. Acest lucru discreditează idealurile fundamentale ale țării noastre și ignoră învățăturile lui Hristos. Este un comportament dezgustător fără justificare. Grupurile religioase nu au dreptul să semene semințe de ură în comunitățile noastre. Ar trebui să se străduiască să creeze armonie, unitate și iubire. În Statele Unite nimeni nu este mai presus de lege, iar legile noastre spun că nu poți discrimina pe nimeni din cauza orientării lor sexuale“

Ni se cere, chiar se așteaptă de la noi, să redefinim creștinismul transformându-l într-un comitet de primire cosmic:

„Scopul religiei este să întărească legăturile de armonie între toți oamenii, nu să încurajeze discordia sau să incite la violență“.

Mesajul constant că „dezacordul înseamnă ură“ ar redefini creștinismul, preferând ca acesta să devină o altă formă de evlavie în slujba divinității Omului. Pentru cei care propun asta e o cursă – fie noi, fie ei. Și pot câștiga societatea de partea lor dacă nimeni – în special creștinii – nu contraatacă.

Constituția vă protejează împotriva acuzațiilor hate speech… deocamdată

Dar ce se întâmplă cu creștinii care refuză să tacă? Ceea ce spun ei nu este ilegal? Atunci când judecăm un discurs sau un articol pentru că exprimă ură, ce standard ar trebui să fie folosit? Dicționarul Cambridge definește „hate speech“ ca „discursul public care exprimă ură sau încurajează violența față de o persoană sau un grup bazat pe ceva precum rasa, religia, sexul sau orientarea sexuală“.

Această definiție implică o mulțime de chestii vagi. O declarație mai precisă vine de la cancelarul german Angela Merkel, care a afirmat recent că libertatea de exprimare are limitele sale:

„Aceste limite încep atunci când se răspândește ură. Ele încep acolo unde demnitatea altor oameni este afectată. Această instituție se va opune și trebuie să se opună vorbirii extremiste. În caz contrar, societatea noastră nu va mai fi societatea liberă care a fost până acum.“

În Europa, singurul discurs permis este discursul aprobat de guvern. Un comentator menționa:

„Astfel de metode de control al exprimării din Europa au avut un efect îngrozitor asupra discursului politic și religios. În casele lor, oamenii vor împărtăși adesea puncte de vedere religioase și politice care nu corespund cu valorile sau credințele majoritare. Această lege ar reglementa aceste conversații și ar incrimina exprimarea punctelor de vedere interzise.“

Dar viziunea americană se aliniază cu ceea ce spunea George Washington:

„Căci dacă Oamenii ar fi împiedicați să-și exprime sentimentele cu privire la o chestiune, care poate cauza consecințele cele mai grave și alarmante, aceasta ar face Omenirea să considere că rațiunea nu ne este de nici un folos; libertatea de Exprimare poate fi anulată și, muți și tăcuți, putem fi conduși, ca oile, la Sacrificare.“

Constituția SUA este de acord cu opiniile generalului Washington. Nu există o definiție constituțională sau o limitare a discursurilor hate speech. Curtea Supremă a SUA a decis asta de multe ori de-a lungul anilor. A decis că până și „naziștii americani“ și Ku Klux Klan au dreptul la liberă exprimare. Într-un caz al Curții Supreme a SUA care implica Partidul Comunist, judecătorul Hugo Black a scris în opinia sa divergentă:

„Nu cred că se poate enunța suficient de des faptul că libertățile de exprimare, de presă, de petiție și de întrunire, garantate de Primul Amendament trebuie acordate și ideilor pe care le urâm, căci altfel, mai devreme sau mai târziu le va fi refuzat acest drept și ideilor pe care le prețuim.“

Ocolind Constituția

Constituția SUA protejează libera exprimare, dar asta nu îi oprește pe politicieni și activiști. Ei speră că dacă adoptă o lege neconstituțională în scris, poate că instanțele o vor susține. La urma urmei, se presupune că „Curtea Supremă se mulează pe rezultatele electorale“ Și dacă Curtea nu dă rezultatele dorite, există întotdeauna varianta extinderii completului de judecători.

S-a vorbit din nou de așa ceva când Curtea Supremă a SUA a început să decidă că programele New Deal ale lui Franklin Roosevelt erau neconstituționale. Cum democrații aveau o majoritate imensă în Congres, Roosevelt a început să vorbească despre „packing the court“ prin numirea unor judecători suplimentari. Nu a făcut-o, dar dintr-odată Curtea Supremă a SUA a început să vadă mai clar lucrurile și a permis ca New Deals să continue.

Această sesiune a Congresului SUA a avut parte de Legea egalității (HR 5), care ar fi promulgat în legislația federală o mare parte a agendei homosexuale și transgender, anulând dezbaterea înainte ca acest război cultural să ajungă la o concluzie. Proiectul de lege poate fi denumit la fel de bine drept „Legea de Incriminare a Creștinismului“. Consacră accesul persoanelor transgender în spațiile destinate femeilor, codificând transgenderii drept nediscriminare a legilor de drept civil și multe alte lucruri. Dar ce pune capac la acest borcan cu daruri rele este modul în care încearcă să interzică opoziția față de prevederile sale.

În mod incredibil, probabil în încercarea de a contracara orice viitoare hotărâri judecătorești cu privire la această chestiune, „Legea egalității“ prevede în mod specific că libertatea religioasă nu poate fi folosită ca armă de apărare conform proiectului de lege. Iar legislația se aplică bisericilor, școlilor religioase, spitalelor religioase, angajatorilor evlavioși, locurilor de întrunire, sporturilor, tuturor entităților guvernamentale și multe altele.

Această „Lege a Egalității“ va fi propusă din nou în următoarea sesiune a Congresului. Are mari șanse să fie adoptată. Dacă devine lege, atunci poate că instanțele o vor anula. Poate că nu o vor face. Dar chiar și în timp ce luptele legale continuă, toată lumea – nu doar creștinii – va trebui să respecte prevederile sale sau va suferi consecințe dure.

Obligația creștinilor de a influența cultura și de a-i instrui pe conducătorii noștri

Dumnezeu vrea ca poporul Său, biserica Sa, să influențeze cultura și societatea americană. În concluzie:

• Marea Trimitere ne spune să „faceți ucenici din toate națiunile … învățându-i să respecte tot ce v-am poruncit“ (Matei 28:19-20). Trebuie să fim îndrăzneți și cuceritori, nu timizi.
• Noi suntem „lumina lumii“ (Matei 5:14-16). Cuvintele și faptele noastre luminează și arată cât de diferite sunt căile lui Dumnezeu față de cele ale lumii căzute.
• Suntem agenți ai schimbării, ca și drojdia (Matei 13:33), lucrând pentru a transforma treptat oamenii, unul câte unul. În cele din urmă ajungem la o societate care îl onorează pe Dumnezeu prin natura și dorințele transformate ale indivizilor care o formează.

Creștinilor li se cere, de asemenea, să vorbească într-un mod profetic reprezentanților, aleșilor și judecătorilor noștri. Acești oficiali sunt „slujitori ai lui Dumnezeu“ (Romani 13:6), indiferent că le place sau nu.

„Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.  El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.“ (Romani 13:3-4)

Datorită poziției pe care o acceptă, acești oameni sunt însărcinați de Dumnezeu să aprobe binele și să împiedice răul. Dar de unde vor ști ce este binele și răul dacă creștinii nu îi instruiesc? Subiect cu subiect, biserica corporativă, precum și creștinii ca indivizi, trebuie să îi învețe și să îi încurajeze să facă binele cerut de Dumnezeu. Cine e mai potrivit decât poporul lui Dumnezeu să le spună despre cerințele lui Dumnezeu?

Un răspuns creștin la acest atac hate speech

Comunitățile homosexuale și transgender au devenit îndrăznețe, răsculându-se împotriva lui Dumnezeu și a realității. Când creștinii tac de frică să nu fie acuzați de „hate speech“, societatea aude sunetele consensului cultural. Cum punem din nou lucrurile în ordine, mai ales înainte de a deveni efectiv ilegal să te opui lucrurilor rele de felul Legii Egalității? Ar trebui să reluăm îndatoririle pe care Dumnezeu le dă bisericii Sale.

• Dumnezeu vrea să trăim în lume, dar nu trebuie să ne conformăm lumii. Urmând o cale de ascultare a lui Dumnezeu, în mijlocul oamenilor care „fac ceea ce este drept în ochii lor“ (Deuteronomul 12:8), acționăm ca niște lămpi strălucitoare, martori ai lui Dumnezeu și mărturie pentru o lume aflată în întuneric.
• Dumnezeu ne-a însărcinat să fim evanghelici. Astfel, trebuie să evanghelizăm fără scuze. Nu te abține de teama că vei ofensa pe cineva. Când acționăm ca niște lămpi utile (vezi mai sus), indicăm ascultătorilor noștri o diferență clară, o alegere între viață și moarte (Deuteronomul 30:15). 
• Dumnezeu ne spune să ne instruim conducătorii (Romani 13). Unii dintre noi ar putea avea chiar șanse involuntare de a face acest lucru (Matei 10:16-20). Dar conducătorii trebuie să-și cunoască îndatoririle, să-L onoreze pe Dumnezeu (Fapte 12:20-23) și să facă dreptate conform Bibliei.

Cu alte cuvinte, ar trebui să reluăm sarcinile pe care ar fi trebuit să le îndeplinim dintotdeauna. Nu e vorba că s-a pierdut ideea că am avea aceste sarcini. Mai degrabă, au fost considerate o treabă grea sau inutilă, și au fost abandonate.

În cele din urmă, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să-i surprindă pe adversarii noștri. Fiecare zi în care ei nu reușesc, în care nu vedem adoptate lucruri rele precum Legea egalității, este încă o zi ce ne aduce mai aproape de transformarea societății americane într-una care îl onorează pe Dumnezeu.

Tribuna.US