Adrian Papahagi: Ce este conservatorismul?

Foarte pe scurt: păstrarea echilibrului lumii, așa cum e el, precar, scepticismul față de schimbări radicale și bruște (revoluție, război, revoluție culturală), credința că lumea nu e perfectă, dar că e mai periculos să o dinamitezi sub pretext că o reconstruiești perfectă decât s-o lași așa cum e și să lucrezi la reglajul fin, scrie intelectualul român Adrian Papahagi.

Există conservatorism extrem? Nu, fiindcă prudența, moderația, scepticismul nu pot fi extreme.

Ce e stânga? Revoluția, aruncarea lucrurilor în aer, ura față de status quo, față de cele care sunt așa cum sunt prin tradiție sau istorie, veche sau recentă.

E Putin conservator? Nu. E național-socialist (naționalismul rusesc, Russkii mir + control de stat a orice mișcă). El nu vrea păstrarea echilibrului lumii, nu respectă suveranitatea altora, nu e prudent, sceptic și moderat, ci aruncă lumea în haos. Nu prețuiește viața, libertatea și demnitatea umană ale străinilor sau ale rușilor, și nu ezită să le distrugă în urmărirea scopului său.

Deși e național-socialist, Putin pretinde că se luptă cu “nazismul” (național-socialismul). De fapt, Putin a reușit o sinteză între internațional-socialism (bolșevismul) și național-socialismul pe care pretinde că îl combate, adică între Stalin și Hitler. Sinteza nu e paradoxală, ci firească, întrucât liderul Partidului Național-Socialist Muncitoresc din Germania (NSDAP-Nazi) voia o revoluție muncitorească și-i admira în acest sens pe aliații lui sovietici, alături de care începuse războiul în Polonia, iar Stalin era la fel de rasist, antisemit și ucigaș ca Hitler.

Putin e însă mai pervers decât anticreștinul Stalin și neopăgânul Hitler, întrucât el a anexat ideologic religia, pe care ceilalți o marginalizau sau persecutau. Instrumentalizând ortodoxia (ca legionarii, la noi: de unde afinitatea AUR-Putin), Putin poate părea unor ortodocși necatehizați sau filetiști un dreptcredincios care se luptă cu ateismul și globalismul (nume sub care uneori e înfierat chiar universalismul creștin), când de fapt el e un criminal care trece cu șenilele peste vieți reale, unice și irepetabile de  femei și bărbați, copii, tineri și bătrâni, ceea ce e definiția satanismului, nu a creștinismului.

Respectul față de credința fiecăruia, față de religie, față de Bisericile constituite, față de tradiția creștină, față de ordinea lumii și a Creației, față de frontierele statale și identitare (precare și imperfecte cum sunt ele), e un reflex conservator. Asta nu înțeleg Andrei Cornea, Mîndruță, Dan Alexe, Caramitru, Hodor et alii eiusdem farinae.

Ura față de credință, religie, Biserică e stângistă, revoluționară, radicală. La fel este manipularea credinței în scopuri politice.

În fine, să remarcăm ironia: ca Putin, stângiștii progresiști văd naziști acolo unde nu sunt – printre oameni pașnici, prudenți, moderați, care își apără cum pot identitatea, tradițiile, proprietatea și viața. Nici nu-i de mirare: și unii și ceilalți își trag seva din modernitatea radicală, din Marx și din ura față de așezarea lumii, așa imperfectă cum e ea.

Tribuna.US