Partidul conservator al premierului Boris Johnson a obţinut o majoritate covârşitoare în alegerile generale anticipate, ceea ce îi va permite liderulu
Partidul conservator al premierului Boris Johnson a obţinut o majoritate covârşitoare în alegerile generale anticipate, ceea ce îi va permite liderului conservator să realizeze Brexitul la sfârşitul lunii ianuarie, aşa cum a promis.
Partidul conservator a obţinut 365 de locuri din cele 650, faţă de 203, câte au obţinut laburişti.
Acesta este al treilea scrutin legislativ în mai puţin de cinci ani, după alegerile din 2015 şi 2017, şi primul organizat în decembrie în aproape 100 de ani, iar liderul conservatorilor speră să obţină o majoritate netă pentru a pune în aplicare acordul asupra Brexit negociat cu Bruxellesul.
Lira sterlină a sărit joi la cel mai înalt nivel din mai 2018 faţă de dolar şi din iulie 2016 faţă de euro, când, potrivit primelor estimări, Boris Johnson a obţinut o majoritate confortabilă la alegerile legislative.
Piaţa reacţionează ”la ceea ce pare a fi o victorie foarte puternică pentru conservatori, ceea ce îi conferă lui Boris Johnson mandatul de a duce la îndeplinire Brexitul”, a comentat Shaun Osborne, responsabil pentru strategia de piaţă de schimb la Scotiabank.
Tribuna Românească
COMMENTS