Părinții din întreaga țară au depus mari eforturi pentru a-și proteja copiii în școli. Începând de la consilii școlare care își depășesc sfera de auto
Părinții din întreaga țară au depus mari eforturi pentru a-și proteja copiii în școli. Începând de la consilii școlare care își depășesc sfera de autoritate, la programe explicite, teoria critică rasială și până la elevi transsexuali care împart vestiarele și băile cu fetele, problemele din sistemul educațional au devenit o prioritate pentru alegătorii americani la urne, analizează Marjorie Jackson pentru Washington Stand.
Datorită mobilizării mamelor și a taților indignați, care au format coaliții și au votat pentru ca părinții să aibă putere de decizie în școli, alegerile de la jumătatea mandatului aduc și mai multe victorii pentru părinți în domeniul educației.
Familii din întreaga Americă culeg roadele muncii lor, mai multe districte școlare anunțând reforme educaționale în favoarea implicării părinților.
Grupul activist Moms for Liberty a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca anul 2022 să devină „Anul părinților“. Dintre cei 500 de candidați la consiliile școlare pe care i-au susținut, aproape jumătate au obținut victoria, înclinând balanța în favoarea părinților în 15 consilii școlare.
Un alt grup, 1776 Project PAC, raportează că a transformat 100 de consilii școlare cu majorități de stânga în majorități conservatoare, în decursul anului trecut.
Citește și DeSantis: Rolul școlii este de a educa, nu de a „îndoctrina“ copiii
În valul roșu din domeniul educației apărut în august în Florida, aproape toți candidații la consiliile școlare susținuți de guvernatorul Ron DeSantis (R) au câștigat, obținând multe victorii inclusiv în Districtul Miami Dade, care i-a susținut mereu pe liberali.
De atunci, acești noi membri în consiliile școlare au avut un rol esențial în a ajuta la eliminarea a trei directori din posturile lor de conducere.
Criticii lor erau nemulțumiți de modul în care respectivii lideri au gestionat disciplina, mandatul de utilizare a măștii, și nivelul de cunoștințe al elevilor, pentru a numi doar câteva dintre motivele de îngrijorare.
Districtul Loudoun din Virignia este unul dintre cele mai bogate districte americane intens mediatizat datorită conflictelor de putere dintre un consiliu școlar de stânga și părinții supărați.
Acum, sub conducerea guvernatorului Glenn Youngkin (republican), acolo au început să fie instituite mecanisme de control, deoarece părinții au o mai mare influență asupra sistemelor școlare locale.
La sfârșitul lunii noiembrie, consiliul școlar a adoptat Politica 5055, care impune școlilor să notifice părinții înainte de a le expune copiii la materiale cu caracter sexual explicit în timpul orelor de curs.
Scopul acestei politici este: „Să asigure notificarea în avans a intenției de a utiliza la clasă orice materiale educative cu conținut sexual explicit, să ofere părinților posibilitatea de a examina și revizui aceste materiale și să se asigure că părinții au posibilitatea de a alege pentru copiii lor materiale educaționale alternative și activități academice similare care nu au conținut sexual explicit“.
Părinților li se va oferi, de asemenea, opțiunea de a examina și de a înlocui orice materiale cu conținut îndoielnic.
Citește și Bătălia pentru libertatea educațională este abia la început
Adoptarea acestei noi politici se datorează mai multor cazuri în care la clasă sau în biblioteca școlară au fost utilizate materiale cu caracter explicit, cum ar fi „Gender Queer“ și „Lawn Boy“, două cărți care au provocat indignarea părinților datorită conținutului lor, cu descrieri pornografice ale actelor sexuale.
O altă bibliotecă de gimnaziu din districtul Loudoun oferea o carte care promova prostituția ca mijloc normal de a obține venit.
În septembrie, Youngkin a lansat „2022 Model Policies“, pro-părinți, permițând părinților, mai degrabă decât administratorilor școlari, să ia decizii pentru elevi în ceea ce privește transsexualitatea, numele și pronumele preferate.
Publicarea acestor politici model a declanșat reacții din partea elevilor susținuți de grupuri de activiști de stânga, mai mulți elevi de gimnaziu și de liceu protestând împotriva acțiunilor „anti-Queer“ ale guvernatorului.
Sub conducerea lui Youngkin, în Virginia s-au făcut pași atât mici, cât și mari în favoarea părinților încă de anul trecut, când consiliul școlar al Districtului Loudoun a luat în vizor libertatea parentală și religioasă, impunând școlilor să respecte utilizarea numelui și pronumelor preferate de elevii transsexuali.
Prin munca neobosită a mamelor, taților, profesorilor și activiștilor vocali, părinții continuă să își transmită mesajul către consiliile școlare locale – că nu se joacă când vine vorba de protejarea propriilor copii.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS