HomeDreptul la viață

“Am facilitat 22.000 de avorturi, dar Dumnezeu m-a iertat”

Mila lui Dumnezeu este imposibil de înțeles. Cum poate să ne iubească Isus atât de mult după toate câte am greșit față de El, chiar și atunci când înc

Mila lui Dumnezeu este imposibil de înțeles. Cum poate să ne iubească Isus atât de mult după toate câte am greșit față de El, chiar și atunci când încercăm din nou și din nou să nu păcătuim? Este un lucru pe care am învățat să-l accept cu o inimă smerită, bazându-mă pe iubirea pe care Dumnezeu o are pentru mine chiar și atunci când fac exact opusul la ceea ce îmi cere El, relatează Abby Johnson într-un articol Christian Post.

Am primit recent un mesaj de la o femeie pe care am consiliat-o pe vremea când lucram pentru Planned Parenthood. Era foarte supărată pe mine. Mi-a scris că am mințit-o, spunându-i că bebelușul ei nu va simți durere și că nu e deloc dezvoltat. Mi-a spus că nici măcar nu voia să facă avort și a adăugat: „Sper că ești mulțumită știind că toți acești bebeluși au murit din cauza TA. Sper să-i visezi. Sper să-i auzi plângând… Te-ai bucurat atât de mult că m-ai convins să fac avort. Am trăit toată viața mea cu regrete din cauza minciunilor tale“.

Ea a continuat spunând că, în timp ce eu am scris cărți și am făcut un film despre viața mea, ea a rămas doar cu un „copil mort și o viață de regrete“.

Chiar dacă vorbele ei sună dur, ele reflectă adevărul. Sunt sigură că am mințit-o. Sunt sigură că, și dacă am simțit că ezită, nu mi-am făcut timp să aflu mai multe. Am mai spus asta și o voi spune din nou acum. Nu sunt un erou. Am încetat să mai fac ceva ce nu ar fi trebuit să fac niciodată. Asta nu este eroism. Ci înseamnă pur și simplu corectarea unei direcții greșite.

Nu sunt supărată pentru ceea ce mi-a scris. Mă întristează situația ei. Aș vrea să fi făcut lucrurile altfel, de dragul ei și al atâtor alte femei pe care le-am consiliat la Planned Parenthood. În timpul cât am lucrat acolo, am facilitat peste 22.000 de avorturi, inclusiv eu am făcut două. Este un număr imens de copii morți, creați după chipul și asemănarea Dumnezeului pe care îl slujesc. Și totuși, Dumnezeu m-a iertat. Acesta este singurul motiv pentru care pot dormi noaptea. Cu ajutorul milei lui Dumnezeu reușesc să trăiesc fiecare zi, fără ca povara lucrurilor pe care le-am făcut la clinica de avort să mă doboare.

Partea tristă este că femeia care mi-a scris a utilizat un profil fals. Nici măcar nu i-am putut răspunde. Am vrut să-i spun că furia ei este justificată și să-mi cer scuze pentru ceea ce i-am făcut. Chiar dacă treaba mea este să vorbesc literalmente despre toate lucrurile uimitoare pe care le-a făcut Dumnezeu în viața mea, asta nu înseamnă că nu-mi pare rău pentru ceea ce am greșit, pentru toate minciunile pe care le-am spus femeilor.

În ziua în care Curtea Supremă a SUA a audiat importantul caz de avort, Dobbs v. Jackson Women’s Health Organization, eram afară, pe trepte, unde se aflau două grupuri. Unul susținea avortul, celălalt era pro-viață. Eram aproape de culoarul ce despărțea cele două tabere și nu m-am putut abține să nu privesc la cei ce susțineau avortul, scandând și agitându-și pancartele. Erau atât de mânioși. Dar ceea ce m-a frapat cel mai tare, făcându-mă să izbucnesc în lacrimi, a fost gândul că așa fusesem și eu.

Citește și Sondaj: 71% dintre americani doresc mai multe restricții pentru avort, nu mai puține

Scandam pentru uciderea vieții în pântece, mințeam femeile, spunându-le că au nevoie de un avort pentru a atinge succesul. Când a venit rândul meu să vorbesc, am renunțat la ceea ce pregătisem și, vorbind direct din inimă, am povestit cât de rău îmi pare pentru ceea ce am făcut la Planned Parenthood, că am îndemnat femeile să facă avort. Abia îmi stăpâneam lacrimile în acel moment și am văzut cum multe persoane din mulțime erau atente la ce vorbeam.

A fost un moment de neuitat, pur, unul în care mila lui Dumnezeu a fost vizibilă și evidentă. Eram o femeie care a făcut lucruri extrem de oribile, și totuși, Dumnezeu m-a atins cu dragostea și mila Sa și m-a transformat atât de complet încât acum luam apărarea bebelușilor din pântece și a mamelor care au căzut victimă atrocității avortului. Dumnezeu are har pentru toți.

Dumnezeu te iubește enorm. El te are în inima Sa și este gata să-ți ofere o măsură infinită de milă. Dar asta înseamnă că și noi trebuie să fim milostivi, să nu păstrăm ranchiună, să nu ținem seama de ceea ce ni s-a greșit și să nu rămânem mânioși. Cheia pentru a câștiga inimi pentru Dumnezeu este să ne păstrăm privirea ațintită asupra lui Hristos și să-I permitem Lui să crească în noi, pe măsură ce noi scădem.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0