America și Rusia se află într-un nou tip de război

1. Comunitatea transatlantică trebuie să pună stăpânire pe cele mai importante două arme ale lui Putin – armata sa și utilizarea energiei de către Rusia pentru șantaj, constrângere și profit.

2. Membrii Alianței ar trebui să fie conștienți de modalitățile prin care Rusia va folosi războiul din Ucraina pentru a impune presiuni economice suplimentare asupra națiunilor de la Marea Neagră.

3. Occidentul trebuie să avanseze cu îndrăzneală cu o politică serioasă în domeniul apărării și al energiei pentru a se asigura că viitoarea amenințare a lui Putin poate fi blocată.

Analiză semnată de James Jay Carafano, expert în probleme de securitate națională și de politică externă, pentru The Heritage Foundation.

Războiul împotriva Ucrainei a adus relațiile dintre SUA și Rusia la cel mai scăzut nivel din istoria modernă. Rusia demonstrează că nu are nicio considerație pentru drepturile omului, suveranitatea și integritatea teritorială a națiunilor sau dreptul națiunilor de a-și determina propriul viitor. Președintele rus Vladimir Putin are în mod clar ambiții imperialiste. Ucraina nu a provocat războiul, iar Putin ar prefera probabil să transforme din nou Ucraina în teritoriu rusesc. Acesta nu este un alt Război Rece. Nu este nimic „rece” în agresivitatea violentă și goală.

Acesta este un nou tip de război, iar SUA și prietenii săi aliați din comunitatea transatlantică vor trebui să învețe cum să lupte. Pentru început, comunitatea transatlantică trebuie să pună sub control cele mai importante două arme ale lui Putin – armata sa și utilizarea energiei de către Rusia pentru șantaj, constrângere și profit.

Citește și Va abandona Partidul Republican Ucraina?

Consolidare pentru luptă

Pentru a trage la răspundere Federația Rusă pentru crimele sale de război din Ucraina, pentru a sprijini Ucraina și pentru a consolida Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Statele Unite au întreprins mai multe acțiuni. Washingtonul a impus mai multe runde de sancțiuni împotriva Moscovei, ceea ce a dus la scăderea economiei rusești. În prezent, rubla rusească valorează mai puțin de un cent în economia americană.

SUA au impus restricții asupra tranzacțiilor cu banca centrală a Rusiei și asupra tranzacțiilor efectuate de instituțiile financiare americane cu Sberbank și au impus sancțiuni împotriva VTB Bank din Rusia și a altor patru instituții financiare, a VEB, a Fondului rus de investiții directe, a gazoductului Nord Stream 2 și a directorului executiv al acestuia, a mai multor entități din domeniul apărării, a lui Vladimir Putin, a ministrului rus de externe Serghei Lavrov, a mai multor oligarhi legați de Kremlin și a altora.

De asemenea, a eliminat anumite bănci rusești din sistemul de mesagerie al Societății pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale (SWIFT) pentru „a se asigura că aceste bănci sunt deconectate de la sistemul financiar internațional și le afectează capacitatea de a opera la nivel mondial”.

În plus, Statele Unite furnizează Ucrainei armament avansat, cum ar fi rachete antitanc Javelin și sisteme antiaeriene Stinger, asistență militară suplimentară, inclusiv lansatoare de grenade, puști, pistoale, veste antiglonț și căști de protecție, precum și asistență umanitară. Statele Unite au trimis, de asemenea, aproximativ 14.000 de soldați în Germania, Polonia și România pentru a întări flancul estic al NATO, în cazul în care războiul va pătrunde pe teritoriul NATO.

Relațiile înghețate dintre SUA și Rusia au avut, de asemenea, mai multe consecințe în istoria recentă. În ultimii câțiva ani, SUA și Rusia au impus mai multe acțiuni reciproce, inclusiv expulzarea de diplomați și stabilirea de restricții privind numărul de personal diplomatic care are voie să lucreze în țara celeilalte părți. Potrivit unui înalt oficial al administrației Biden, Statele Unite au fost nevoite să își reducă personalul diplomatic din Rusia cu aproximativ 90% în ultimii patru ani. De asemenea, este dificil pentru cetățenii americani să viziteze Rusia din cauza unei avertizări de călătorie de nivel 4 impusă de Departamentul de Stat al SUA și, de asemenea, este dificil pentru ruși să viziteze Statele Unite din cauza faptului că majoritatea serviciilor de viză au fost suspendate.

Trei cetățeni americani – Paul Whelan, Trevor Reed și Brittney Griner – sunt în prezent încarcerați în Rusia. Whelan și Reed, doi foști pușcași marini americani, sunt cel mai probabil încarcerați pe baza unor acuzații inventate, iar Griner, o vedetă a Asociației Naționale de Baschet Feminin (WNBA), este încarcerată pentru că ar fi transportat ulei de hașiș în bagajele sale pe aeroportul din Moscova. Departamentul de Stat al SUA lucrează pentru eliberarea celor trei.

Legat de războiul din Ucraina, Rusia a creat o nouă lege care incriminează orice reportaj care „contrazice versiunea guvernului [rus] asupra evenimentelor”, ceea ce a dus la închiderea temporară sau permanentă a unor instituții media americane din Rusia, cum ar fi Radio Free Europe/Radio Liberty și The New York Times. În mod similar, RT America a încetat producția și a concediat cea mai mare parte a personalului său, cel mai probabil pentru că nu mai putea fi profitabilă din motive legate de războiul din Ucraina.

Din cauza războiului Rusiei din Ucraina, relațiile dintre SUA și Rusia vor suferi enorm în viitorul apropiat.

Reacția NATO

A doua invazie a Rusiei în Ucraina s-a dovedit a fi, cel puțin inițial, un șoc puternic pentru Europa. Deocamdată, a pus capăt întrebărilor legate de utilitatea NATO și a accentuat nevoia evidentă ca viitorul concept strategic al alianței să pună accentul pe apărarea colectivă ca sarcină principală a alianței în viitorul apropiat. Acțiunile Rusiei au scos la iveală realitatea conform căreia capacitățile militare rămân cruciale pentru asigurarea libertății, în special în era competiției între marile puteri.

Întrebările pentru NATO în viitor sunt de trei feluri: A) Cum răspunde alianța la harta geopolitică schimbată a Europei în ceea ce privește planificarea operațională? B) Cum vor răspunde membrii alianței la nevoia acum evidentă de a respecta cerința articolului III al Tratatului Atlanticului de Nord de a „menține și dezvolta capacitatea lor individuală și colectivă de a rezista unui atac armat?” C) În cele din urmă, cum poate NATO să continue să ajute Ucraina în apărarea suveranității sale împotriva unui regim rusesc hotărât să le stingă existența?

Pe lângă faptul că a schimbat harta politică a Europei, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a modificat în mod dramatic peisajul fizic al teatrului european. Forțele rusești controlează în prezent zone suplimentare din teritoriul ucrainean, în special în sudul și estul țării și în apropierea frontierei de nord-est a Ucrainei cu Belarus și Rusia. Rusia a extins controlul asupra teritoriului ucrainean de-a lungul Mării Negre, încercând să își consolideze poziția și, în cele din urmă, să avanseze pentru a face legătura cu regiunea ocupată Transnistria din Moldova.

Este prea devreme pentru a determina rezultatul conflictului, însă, chiar dacă presupunem că forțele rusești sunt împinse în afara Ucrainei, absorbția de facto a Belarusului de către Rusia necesită ca NATO să își actualizeze planificarea operațională. Membrii Alianței ar trebui, de asemenea, să fie conștienți de modalitățile prin care Rusia va folosi războiul din Ucraina pentru a impune presiuni economice suplimentare asupra națiunilor de la Marea Neagră.

Un exemplu recent al acestei tactici este afirmația controversată a Rusiei potrivit căreia minele amplasate de Ucraina s-au dezlegat în timpul unei furtuni și au plutit în derivă spre sud. După cum a declarat contraamiralul bulgar Kiril Mihailov într-o conferință de presă, afirmațiile „pot fi mai degrabă o chestiune de complicare a navigației și de instigare a fricii și a tensiunii în rândul marinarilor și al statelor de coastă decât o amenințare reală”.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a trezit mulți membri NATO din somnul în care se aflau în ceea ce privește cheltuielile de apărare, ceea ce a dus la noi promisiuni de a atinge nivelul de referință al cheltuielilor NATO de 2% din PIB. Invazia Rusiei în Ucraina în 2014 a provocat o schimbare în percepția amenințărilor în rândul multor membri NATO, în special a celor mai apropiați de Rusia. Această evaluare în schimbare a amenințărilor, alături, poate în parte, de solicitările stridente ale SUA pentru mai multe cheltuieli de apărare, a dus la creșteri reale.

După cum se arată în raportul anual al secretarului general al NATO, „2020 a marcat al șaselea an consecutiv de creștere a cheltuielilor pentru apărare ale aliaților europeni și ale Canadei, cu o creștere în termeni reali de 3,9% din 2019 până în 2020. În plus, 11 aliați au respectat linia directoare de a cheltui 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, față de doar trei aliați în 2014”.

Acțiunile lui Putin au amplificat această tendință, determinând unele națiuni, cum ar fi Germania și Danemarca, de exemplu, să anunțe planuri de a cheltui 2% din PIB. Alte națiuni, cum ar fi Estonia și România, care cheltuiesc 2%, să crească și mai mult bugetele de apărare. La summitul extraordinar al NATO din martie de la Bruxelles, secretarul general Stoltenberg a anunțat că aliații NATO care nu au atins nivelul de 2% vor prezenta planurile de creștere a cheltuielilor la acest nivel la următorul summit NATO, care a avut loc în iunie la Madrid.

Tot în cadrul summitului, NATO a anunțat crearea a patru grupuri tactice suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Acestea se vor alătura grupurilor tactice NATO existente desfășurate în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. NATO trebuie să fie conștientă de posibilitatea ca, oricât de puțin probabil, Putin să decidă să își extindă războiul împotriva Ucrainei pentru a viza un membru NATO și să se pregătească în consecință. Alianța trebuie să treacă de la simple desfășurări de forțe de tip “tripwire” la capabilități mari, desfășurate permanent în statele membre din est, pentru a-l descuraja în mod adecvat pe Putin să se gândească la acțiuni viitoare împotriva unui membru NATO.

În cele din urmă, NATO are un rol de jucat în organizarea livrărilor de ajutor și armament către Ucraina. De la începutul războiului, statele membre NATO au trimis arme și ajutoare umanitare în Ucraina. La summitul de la Bruxelles, membrii și-au luat angajamente suplimentare față de Ucraina pentru livrări de arme, inclusiv noi arme antitanc, drone și rachete anti-navă. În timp ce acest ajutor a fost donat pe bază bilaterală între națiuni individuale și Ucraina, NATO poate și ar trebui să își asume un rol de lider în organizarea ajutorului din partea statelor sale membre către Ucraina, ceea ce ar trebui, în timp, să maximizeze mai bine impactul ajutorului occidental pe teren în Ucraina.

Lupta pentru o energie abundentă, accesibilă și fiabilă

Europa se confruntă cu o criză energetică. În contextul european, Rusia este cea care beneficiază cel mai mult de pe urma actualei crize energetice. Președintele Putin, care nu ratează niciodată ocazia de a transforma o criză geopolitică în avantajul său, s-a folosit de penuria de energie din Europa pentru a da Rusiei un avantaj.

Europa depinde deja de gazele naturale rusești pentru 40 % din nevoile sale. În total, aproape 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale sunt acum importate anual din această țară, din cauza scăderii producției europene și a creșterii cererii. Datorită invaziei Rusiei în Ucraina, Nord Stream 2 este mort. Cu toate acestea, atâta timp cât europenii continuă să cumpere gaze din Rusia, ei vor continua să finanțeze indirect mașina de război a Rusiei împotriva Ucrainei. Europa trebuie să facă o treabă mai bună pentru a-și diversifica resursele energetice, departe de Rusia. Acest lucru poate fi realizat dacă Europa se uită spre sud, în loc de est, pentru a găsi noi surse de energie.

De exemplu, Coridorul sudic de gaze naturale leagă gazele din Marea Caspică de sudul Europei și are potențialul de a furniza 60 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an către piețele europene. În prezent, Coridorul sudic de gaze naturale livrează doar 10 miliarde de metri cubi pe an. De asemenea, se vorbește despre construirea, în sfârșit, a unui gazoduct transcaspic pentru a aduce gazele naturale din Asia Centrală în Europa, ocolind Rusia. Această conductă s-ar conecta la Coridorul sudic de gaze.

O conductă este singura modalitate viabilă din punct de vedere economic de a transporta gaze naturale prin Marea Caspică. Acest lucru înseamnă că, în prezent, nu există nicio modalitate rentabilă de a transporta gazul din Asia Centrală către Europa fără a trece prin Rusia sau Iran. Europa ar trebui să își asume un rol de lider în transformarea în realitate a proiectului propus.

În plus, securitatea energetică a Europei poate fi consolidată de Inițiativa celor trei mări. Lansată în 2016 pentru a facilita dezvoltarea legăturilor energetice și de infrastructură între 12 națiuni din estul, centrul și sudul Europei, inițiativa are ca scop consolidarea comerțului, a infrastructurii, a energiei și a cooperării politice între țările riverane Mării Adriatice, Mării Baltice și Mării Negre. Ca o rămășiță a Războiului Rece, majoritatea infrastructurii din regiune merge de la est la vest, împiedicând o mai mare interconectare regională. Dezvoltarea interconexiunilor și a conductelor nord-sud va spori securitatea energetică a Europei.

Rusia are un istoric de utilizare a energiei ca instrument de agresiune. Pe măsură ce Nord Stream 2 devine tot mai aproape de a fi pe deplin operațional și se apropie iarna, nu vă așteptați ca Rusia să îi ajute pe europeni să își rezolve criza energetică. Fiecare baril de petrol și fiecare metru cub de gaz pe care Europa îl poate cumpăra din altă parte decât din Rusia o va face mai sigură.

În cele din urmă, Statele Unite ar trebui să stimuleze exporturile de GNL către Europa Companiile energetice americane continuă să fie un furnizor important, fiabil și competitiv din punct de vedere al costurilor, de gaze naturale pentru piețele europene. După ridicarea de către Congres a interdicției privind exportul de gaze naturale (și petrol) în 2015, capacitatea de export a Statelor Unite a crescut de la cantități neglijabile la una dintre primele trei țări exportatoare din lume și la acoperirea a aproximativ 19 % din cererea mondială.

Statele Unite vor avea cea mai mare capacitate de export de GNL din lume până la sfârșitul anului 2022, odată cu finalizarea instalațiilor Sabine Pass și Calcasieu Pass din Louisiana și cu majorarea capacității de producție la mai multe instalații existente (pentru un total de 13,9 miliarde de metri cubi pe zi, față de 11,6 în 2021). O a opta instalație de export de GNL din Texas ar trebui să intre în funcțiune până în 2024, iar Comisia Federală de Reglementare a Energiei a aprobat alte câteva proiecte care nu sunt încă în construcție. În octombrie 2021, exportatorii de GNL din SUA funcționau peste capacitate, iar EIA se așteaptă ca exporturile americane să fie cu 16% mai mari decât anul trecut, ca răspuns la noile capacități și la cererea mare de gaze naturale din Europa și Asia.

Fiecare baril de petrol și fiecare metru cub de gaz pe care Europa îl poate cumpăra din altă parte decât din Rusia o va face mai sigură. Deși aceste propuneri nu sunt suficiente pentru a decupla complet Europa de dependența sa energetică de Rusia, ele reprezintă un bun început.

Momentul alegerii

După războiul împotriva Ucrainei, Putin se va confrunta cu provocarea de a-și reconstrui armata și economia rusă. În aceste luni, sau poate ani, Kremlinul va fi limitat în capacitatea sa de a amenința comunitatea transatlantică. Este exact momentul în care Occidentul trebuie să facă un pas îndrăzneț înainte cu o politică serioasă în domeniul apărării și al energiei pentru a se asigura că viitoarea amenințare a lui Putin poate fi înarmată cu rigiditate.

Tribuna.US