Ana Aslan, faima mondială a tratamentului românesc

FOTO: Profesorul român Ana Aslan în Olanda, 1976 / 7 octombrie 1976
Sursa: Noord-Hollands Archief, NL-HlmNHA_1478_14943K00_39
Autor: Fotoburo De Boer

Președintele Statelor Unite ale Americii J.F. Kennedy, liderul URSS Nikita Hrușciov, președintele Franței Charles de Gaulle, primul ministru al Indiei Indira Gandhi, cancelarul german Konrad Adenauer, președintele iugoslav Iosif Brioz Tito, liderul chinez Mao Zedong, pictorul Salvator Dali, divele de cinema Marlene Dietrich și Claudia Cardinale, actorii Charlie Chaplin și Kirk Douglas sunt doar câteva celebrități care au apelat la Ana Aslan, medic specialist în gerontologie, inventator al unui tratament care contribuia eficient la întârzierea procesului de îmbătrânire.

Ana Aslan (1897-1988), un nume care a făcut înconjurul lumii, este apreciată ca geniul care a descoperit “tinereţea fără bătrâneţe”. Principiul care a stat la baza strălucitei sale cariere a fost “Să dăm viață anilor și ani vieții”. Medic, geriatru, cercetător în domeniul fiziologiei, a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de „Gerovital”. În colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu, a inventat medicamentul geriatric „Aslavital”, brevetat și introdus în producția de serie în anul 1980. Mărcile “Ana Aslan” şi Gerovital au fost înregistrate în 154 de ţări.

Ana Aslan, născută Anna Aslanyan la 1 ianuarie 1897, la Brăila (Regatul României), fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei şi ai lui Mărgărit Aslan, o familie de intelectuali. Urmează cursurile colegiului Romaşcanu din Brăila. La 13 ani îşi pierde tatăl. Familia Aslan părăseşte oraşul natal şi se mută la Bucureşti. În 1915, Ana absolvă Şcoala Centrală din Bucureşti. La 16 ani, visează să ajungă pilot şi chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol – Coandă. În cele din urmă se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei şi se înscrie la Facultatea de Medicină”. A urmat cursurile Facultății de Medicină din București între 1915 și 1922. În timpul Primului Război Mondial, Ana Aslan a îngrijit soldații din spatele frontului de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, ea a lucrat alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. După absolvirea facultății, a fost numită preparator la Clinica II din București, condusă de profesorul Daniel Danielopolu, cel care a îndrumat-o și în pregătirea tezei de doctorat.

A urmat o activitate didactică şi spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Clinica Medicală din Timişoara, Spitalul CFR. Din 1949 a devenit şeful Secţiei de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din Bucureşti. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecţiunile reumatice, în cazul unui student ţintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un azil de bătrâni şi evidenţiază importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Obţine rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române.

Începând cu anii ’60, clinica Anei Aslan de la Otopeni a devenit o destinație extrem de căutată de persoane care se bucurau de mare prestigiu renume din întreaga lume, aducând României venituri de până la 17 milioane de dolari anual.

Lista titlurilor pe care le-a deținut este una impresionantă: Membră a Academiei Medicale Române, Membră a Academiei de Științe din New York, Membră a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică și Igienă Socială, Membră de Onoare a Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative, Membră în Consiliul de Conducere a Asociației Internaționale de Gerontologie, Membră a Societății de Gerontologie din Chile, Președintă a Societății Române de Gerontologie.

S-a bucurat de-a lungul vieții de prețuire internațională, printre cele mai importante care i s-au decenat numărându-se: Premiul internaţional şi medalia “Leon Bernard” conferită de OMS, Cavaler al Noii Europe – Italia, Meritto della Republica Italiana, Comandor al Ordinului Orange Nassau – Olanda, Cavaler al Ordinului de Malta – Franța, Dama di Collare del Santo Graal – Franța, Citizenship International Award – Filipine, Premiul Fundației Franzheim Buckminster Fuller Synergy Trust, Profesor Honoris Causa și Doctor emerit al Universității Braganza Paulista.

Ana Aslan s-a dedicat toata viața muncii sale. Nu s-a căsătorit și nu a avut copii. Apropiații și-o amintesc ca pe o persoană severă, exigentă cu colaboratorii, dar plină de viață. A fost mereu, până la bătrânețe, o femeie foarte elegantă, tot timpul aranjată, acordând o mare atenție aspectului, comandându-și garderoba în Italia. Era în același timp superstițioasă și avea o mică pasiune: colecționa statuete cu bufnițe.

Tratată cu propria sa medicație, a trăit ajungând la 91 de ani, lucidă și conștientă până în ultima clipă. Ana Aslan a murit la 19 mai 1988 și a fost înmormântată la cimitirul Bellu din capitală.

Povestea Anei Aslan, femeia care a învins bătrâneţea

Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, fiind cel mai mic copil al unei familii de armeni foarte educate din Brăila. La nașterea ei, tatăl ei, Margarit Aslan, avea 54 de ani, în timp ce mama ei, Sofia Aslan (cunoscută anterior sub numele de Popovici), era cu 20 de ani mai tânără decât el. Printre rudele lor celebre se numărau filosoful și scriitorul Garabet Aslan, precum și dramaturgul I. C. Aslan. Mama ei descindea dintr-o veche familie din Bucovina, vorbea mai multe limbi străine și era o iubitoare de literatură și muzică clasică.

Averea familiei s-a diminuat considerabil în timp, din cauza mai multor investiții neinspirate, precum și a pasiunii tatălui ei pentru jocurile de noroc. Familia Aslan a pus un mare accent pe educația tuturor celor patru copii ai lor. Băieții, Bombonel și Sergiu au devenit ingineri chimiști, licențiați la Dresda, în timp ce Angela, sora mai mare, a fost remarcabil de talentată în domeniul artelor, în primul rând în pictură.

Fiica cea mică, Ana, a fost serios zguduită de moartea tatălui ei după o lungă suferință, pe când avea doar 13 ani. Moartea tatălui ei i-a stimulat fascinația hotărâtă pentru înțelegerea bătrâneții și pentru găsirea unei modalități de a inversa cursul vieții, ceea ce a făcut ca gerontologia să fie o cale de interes evidentă pentru tânăra Ana.

Ana Aslan și-a început studiile la Colegiul Romașcanu din Brăila, dar după moartea tatălui ei, familia ei s-a mutat la București, unde și-a continuat studiile la Școala Centrală până la absolvire, în 1915.

Inițial visase să devină pilot, fiind o mare admiratoare a zborurilor lui Aurel Vlaicu (ea a mai pilotat un avion de tip Bristol Coandă alături de pilotul Andrei Popovici). Cu toate acestea, după ce a studiat anatomia în clasa a VIII-a, ea a decis să devină medic, o meserie care la acea vreme nu era considerată potrivită pentru femei. În încercarea de a-și convinge familia să accepte această alegere, ea s-a abținut de la mâncare timp de trei zile la rând. Își va începe studiile la Universitatea din București în 1915 și le va absolvi în 1922.

În timpul studiilor a lucrat în spitale, pentru a-și asigura traiul. Pe parcursul Primului Război Mondial a fost mobilizată la Iași în calitate de studentă și urma să se ocupe de pacienți în spitalele militare, mai întâi în secțiile de boli contagioase, iar mai târziu în secțiile de chirurgie. Acolo avea să lucreze alături de Toma Ionescu, fondatorul școlii românești de chirurgie. În 1919 s-a întors la București și a avut privilegiul de a lucra cu prof. Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie.

Când a venit momentul să susțină examenul pentru postul de medic generalist, s-a clasat pe primul loc din 32 de concurenți. După absolvirea facultății de medicină în 1922, a fost numită asistent universitar la Clinica nr. 2 din București, sub conducerea lui Daniel Danielopolu. Sub îndrumarea acestuia, a ajuns să își finalizeze teza de doctorat în doar doi ani, cu tema Cercetări privind inervația vasomotorie la om.

Ana Aslan a lucrat la Spitalul Filantropia, la Institutul Medico-Clinic din cadrul Universității de Medicină din București și la Spitalul de Căi Ferate (cunoscut și sub numele de Spitalul CFR) Între 1945 și 1949, a ocupat funcția de profesor la Clinica Medicală din Timișoara, fiind de remarcat faptul că a fost prima femeie cardiolog din istorie și, de asemenea, prima femeie profesor care a condus o clinică medicală. Chiar dacă era o terapeută extrem de competentă, a fost evitată de multe paciente, deoarece, la acea vreme, majoritatea populației era obișnuită să fie examinată de medici bărbați.

Primele rezultate încurajatoare le va avea la Timișoara, unde, la 15 aprilie 1949, în calitate de șefă a unei clinici medicale, va acorda tratament unui student la medicină cu artroză acută, care venise după o stare de criză de trei săptămâni. Iată cum a relatat Ana Aslan împrejurările: „Foloseam deja procaina, activă în vasodilatația și reglarea sistemului neuro-vegetativ, așa cum a descris-o Claude Leriche, în tratarea afecțiunilor circulației periferice și a arteritelor.

Posibilitatea de a folosi același leac în afecțiunile reumatice mă preocupase de ceva vreme. I-am cerut tânărului permisiunea de a-i administra 10 cc de soluție de procaină 1% în artera femurală. Câteva minute mai târziu, pacientul a fost capabil să-și îndoaie genunchiul. Am continuat să-i administrez procaină; după câteva zile a putut părăsi spitalul”.

Ana Aslan avea să considere acest lucru ca fiind punctul de plecare al cercetării sale. Odată întoarsă la București, ea a împărtășit rezultatele găsite cu cel de-al doilea mentor al său, renumitul endocrinolog I.C. Parhon, care i-a identificat potențialul de om de știință și a încurajat-o să își continue cercetările într-o casă de pomană. Această descoperire avea să o determine să renunțe la cariera universitară și să își dedice viața și eforturile studiului procainei.

22 ianuarie 1952 a marcat deschiderea primului institut de geriatrie din lume; condus inițial de C. I. Parhon, după 1958 va ajunge să fie condus de Ana Aslan până la moartea acesteia. Sediul institutului fusese construit după proiectul arhitectului I. D. Berindei la sfârșitul secolului al XIX-lea, sub patronajul reginei Elisabeta a României, și fusese proiectat inițial ca o casă de pomană. După cum a menționat academicianul N. Vasilescu Carpen în cadrul unei ședințe la Academia Română, unul dintre cele mai importante merite ale lui C. I. Parhon a fost distincția dintre vârsta biologică și vârsta cronologică.

Ana Aslan a decis să continue munca lui C. I. Parhon și a continuat să demonstreze că este posibil ca o persoană în vârstă să aibă o viață sănătoasă și activă. În 1958, Institutul de Geriatrie a deschis o secție de gerontologie socială cu scopul de a studia bătrânețea nu doar din punct de vedere medical, ci și din punct de vedere social, economic, psihologic și demografic. Încă din 1964, Organizația Mondială a Sănătății a lăudat Institutul de Geriatrie din România, indicându-l ca exemplu de organizare pentru toate instituțiile similare din lume. Întrucât existau numeroase solicitări de tratament, în 1974 institutului i s-a alocat un sediu situat în Otopeni, lângă București, pe locul unui fost sanatoriu al Comitetului Central al Partidului Comunist.

În mai 1951 a fost înființat un grup de cercetare la care au participat pacienți cu boli reumatice, cum artroze, artrite și poliartrite reumatice. Grupul era format din 14 persoane în vârstă de la un azil de săraci, precum și din 7 voluntari cărora li s-au administrat tratamente cu procaină injectabilă.

S-a constatat că, pe lângă efectele sale benefice în tratarea bolilor reumatice, procaina îmbunătățea și starea generală și memoria persoanelor în vârstă. Ana Aslan s-a supus la tratament pentru a cunoaște și înțelege mai bine efectele acestuia. Câteva dintre primele rezultate ale acestor cercetări se regăsesc într-un studiu realizat de Ana Aslan și C. I. Parhon publicat de Academia Română în 1955, intitulat: „Novocaină: factor euforic și favorizant al tinereții în profilaxia și vindecarea bătrâneții”. În ceea ce privește expunerea internațională, rezultatele cercetării au fost prezentate în 1956 la Congresul European de Gerontologie de la Basel și la Therapiewoche de la Karlsruhe. La început, comunitatea științifică și industria farmaceutică au avut rezerve față de primirea rezultatelor cercetării efectuate de o femeie dintr-o țară comunistă din est. Cu toate acestea, acei specialiști care au ajuns să testeze și să administreze tratamentul au constatat relevanța concluziilor Anei Aslan.

După teste extinse pe 7.600 de pacienți, Ministerul Sănătății a sancționat Gerovital H3 în 1957 și a aprobat o producție în masă a substanței de către industria farmaceutică, inițial sub formă de fiole, iar în 1962 sub formă de pastile, cremă terapeutică și loțiune pentru cap. Ulterior, tratamentul a fost autorizat de 30 de țări străine.

În 1960, Ana Aslan începe cercetările pentru un nou produs eutrofic, care va conține nu numai procaină, ci și un activator și o antiactrogenină. Acest compus era folosit în terapii pentru îmbunătățirea sistemelor nervos și cardiovascular.

În 1980, Aslan va primi brevetul de inventator pentru Aslavital, în colaborare cu I. Polovrăgeanu Atât Gerovital H3, cât și Aslavital sunt mărci înregistrate și sunt garantate prin semnătura Anei Aslan. Un aspect semnificativ în succesul celor două produse este faptul că au fost înregistrate în 154 de țări.

Activitatea de cercetare a doamnei Aslan a fost dublată de activitatea sa instituțională. Astfel, Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie a fost înființată în 1959, iar Ana Aslan devine președintele acesteia până la moartea sa. A fost membră a Biroului Executiv al Asociației Internaționale de Gerontologie, iar începând cu anul 1974, a început discuțiile cu Organizația Națiunilor Unite pentru organizarea unui amplu eveniment dedicat vârstei a treia. Acest proiect a prins viață în 1982, la Viena, odată cu deschiderea Adunării Mondiale pentru vârsta a treia, cu sloganul „să dăm viață anilor”. Tot în 1974 a devenit membră a Academiei Române, pentru rezultate excepționale.

În 1985, Revista Română de Gerontologie și Geriatrie a publicat o sinteză cu tema „Metode și efecte ale Gerovital H3 după 34 de ani de tratament”, care prezintă rezultatele grupului de cercetare condus de Ana Aslan.

Sondajele realizate de Ana Aslan au avut un mare impact asupra lumii medicale și a opiniei publice. O arhivă cu scrisori primite de Ana Aslan cuprinde 130.000 de articole trimise din peste 130 de țări și include scrisori de mulțumire din partea pacienților, dar și corespondență profesională cu specialiști din domeniul medical.

Blestemul comunismului și efectele sale asupra ilustrei Ana Aslan

Îngrijirea bătrânilor de către Ana Aslan va ajunge să găzduiască bătrâni cărora le fuseseră confiscate casele de către regimul comunist, din motive politice, sau pe cei care fuseseră deținuți politici și rămăseseră fără mijloace de subzistență. Prin urmare, printre pacienții ei s-ar număra și membri ai unor familii celebre precum Ghica, Șuțu, Catargi, Mihalache și alții.

A fost deschisă o anchetă, iar Ana Aslan a fost găsită vinovată pentru că nu a încasat pensiile persoanelor cazate în cămin, așa cum prevăd instituțiile de asistență socială. În apărarea sa, ea a spus că, în schimbul cazării lor, bătrânii erau subiecți în studii clinice (care se derulau pe parcursul a peste 30 de ani, un proces unic ca durată).

În 1978 i s-a aplicat o amendă de 1.500.000 de lei, în condițiile în care salariul ei lunar era de doar 9.000 de lei. Timp de 7 ani a fost supusă unui proces la Înalta Curte de Conturi. A fost achitată de toate acuzațiile doar cu 6 luni înainte de moartea sa.

Povestea Anei Aslan și invenția care a revoluționat gerontologia

Gerovital H3 este unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti, alături de numele Anei Aslan, cea de la care porneşte povestea Gerovitalului şi care a înfiinţat primul institut de geriatrie din lume. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat ulterior modul de organizare a institutului pentru toate institutele similare, din întreaga lume.

în 1952, Ana Aslan a preparat vitamina H3, un produs a cărui formulă avea la bază procaina, cunoscută până atunci doar că anestezic local. Ana Aslan a studiat modul în care procaina putea fi folosită în lupta împotriva îmbătrânirii şi a găsit compoziţia care să valorifice efectele acesteia asupra frumuseţii. Conceptul Gerovital H3 a fost introdus pentru prima dată în 1957, la Verona, în Italia, cu ocazia Congresului Internaţional de Gerontologie.

Curând, noua formulă antiîmbătrânire a fost încredinţată de către celebra cercetătoare companiei Farmec din Cluj-Napoca, pentru a începe producţia unor creme cosmetice antirid, în serie. În anul 1967, a fost realizată prima cremă Gerovital H3 în laboratoarele Farmec. Crema nu doar regenera epiderma, dar reuşea să menţină procesele metabolice specifice pielii tinere, la persoanele în vârstă.

CITEȘTE ȘI: Tinerețe fără bătrânețe – Ana Aslan și miraculosul tratament Gerovital H3

Produsele Gerovital H3 au devenit rapid cunoscute în numeroase ţări. De istoria Gerovitalului se leagă numele unor celebrităţi că Marlene Dietrich, Claudia Cardinale, Jacqueline Kennedy, Charile Chaplin, Salvador Dali, care au venit la Bucureşti pentru a beneficia de efectele Gerovitalului.

Ana Aslan, cea care a încredinţat drepturile de producţie a cremelor Gerovital fabricii Farmec, a fost mulţi ani consilierul ştiinţific al companiei şi este în continuare patronul său spiritual. Produsele Gerovital H3 şi sigla companiei sunt marcate cu semnătura sa.

În 2008 Farmec își consolidează marca Gerovital prin achizitionarea drepturilor deţinute asupra ei de către compania Gerovital Cosmetics.

Prin acțiunea sa, complexul anti-îmbătrânire GH3, conținând Acid Hialuronic, Extract de castraveți și Vitamina E, aduce pielea matură cât mai aproape de modul de funcționare al pielii tinere.

Farmec a făcut din Gerovital H3 o adevărată marcă de succes, pe care o deţine şi astăzi în portofoliu, într-o formulă reînnoită. Cremele Gerovital H3 sunt printre puţinele produse 100% româneşti care şi-au păstrat notorietatea, fiind exportate, în număr mare, în ţări din Europa, Asia şi America de Nord. Gama are efecte asupra pielii îmbătrânite, dar şi asupra pielii care nu a îmbătrânit încă şi vrea să se menţină aşa.

La mai bine de o jumătate de secol de la realizarea sa, Gerovital rămâne în continuare o marcă de referinţă în lupta antiaging, un produs reinventat, care se adaptează vremurilor, dar păstrează în semnătura olografă a Anei Aslan un aer de tradiţie şi valoare.

Despre compania FARMEC- Cluj Napoca

De peste 130 de ani, compania FARMEC reprezentă industria locală de cosmetice, impresionând o lume întreagă cu un portofoliu multibrand ce conține produse eficiente, concepute în laboratoare performante.

Portofoliul Farmec cuprinde: produse de îngrijire a tenului, a corpului și a părului; produse de machiaj; produse de igienă orală; produse de protecţie solară; produse de cosmetică profesională; produse pentru bărbaţi; soluţii de îngrijire a locuinței. Cele mai cunoscute game sunt Gerovital H3 Evolution, Gerovital Plant, Gerovital Tratament Expert, Aslavital, Doina, Farmec, Triumf și Nufăr.

Anual, compania Farmec lansează şi modernizează aproximativ 100 de produse, capacitatea totală de producţie fiind de 27 milioane de unități. Tehnologiile integrate de Farmec în ultimii ani contribuie la succesul cosmeticelor fabricate în România, apreciate atât în țară, cât și în afară.

În calitate de cel mai mare producător de produse cosmetice cu capital 100% românesc, compania Farmec dispune de capacitate de producție extinsă, de linii tehnologice moderne și flexibile, precum și de o flotă de distribuție la nivel național, având 10 reprezentanțe în zonele principale din țară.

Rețeaua de magazine de brand proprii și francizate acoperă puncte strategice din toate regiunile țării, iar magazinul online Farmec este la un click distanță pentru consumatorii care preferă cumpărăturile online.

Farmec Promovează frumusețea autentică și farmecul natural al fiecăruia. De aceea, veți regăsi în produsele sale ingrediente care vă vor dezvălui personalitatea, care adaugă lumină, culoare şi contrast frumuseţii naturale.

Continuând activitatea și realizările Anei Aslan, valorile companiei Farmec sunt grija pentru frumos și sănătate, respectul faţă de tradiţie şi mediul înconjurător, completate de cercetarea continuă, inovația şi atenţia la cerinţele clienţilor.

Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta – conferit în 1974, și semnificația acestuia

Banca Națională a României dezvăluie faptul că Anei Aslan i-a fost conferit Ordinul Suveran de Malta în anul 1974 și păstrează această medalie în proprietatea sa.

Pelerina Ordinului de Malta este în proprietatea Fundației „Ana Aslan”.

Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul, de Ierusalim, de Rodos și de Malta (autonym: OSMM), numit și Ordinul monahilor-cavaleri Ospitalieri, este unul dintre cele mai vechi ordine nobile catolice existente, având ca scop slujirea credinței și ajutorarea aproapelui.

Ordinul Suveran de Malta, a cărui denumire completă este Ordinul Suveran Militar și Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul, de Ierusalim, de Rhodos și de Malta a fost înființat în jurul anului 1050, la Ierusalim, cu scopul de a administra un spital pentru pelerinii din Țara Sfântă. În 1113 papa Pascal al II-lea a recunoscut Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta ca ordin religios. Ulterior, Ordinul a devenit militar pentru a-i apăra pe bolnavi, pelerini și teritoriile creștine din Țara Sfântă.

Ordinul își desfășoară activitățile caritabile pentru bolnavi, nevoiași și refugiați de mai mult de nouă secole. S-a consacrat acestei obligații de-a lungul secolelor cu mijloace conforme spiritului timpului. Ca recunoaștere a realizărilor sale ordinul se bucură de dreptul de suveranitate și întreține relații diplomatice cu peste 90 de țări. Pentru a-și putea aduce la îndeplinire îndatoririle instituționale poate constitui organizații dependente. Asemenea organizații își desfășoară activitatea zilnică pentru a sprijini ordinul în misiunea sa în peste 120 țări.

Misiunea inițială a ospitalierilor a devenit principala activitate a ordinului, devenind din ce în ce mai puternic în secolul al XX-lea, mai ales datorită beneficiilor activităților desfășurate de marile abații și de asociațiile naționale din mai multe țări. Activități ospitaliere și caritabile la scară largă au fost desfășurate în timpul Primului și Celui de-al doilea război global, sub supravegherea Marelui Maestru Fra Ludovico Chigi Albani della Rovere (1931-1951). Sub conducerea succesorilor lui, Marii Maeștri Fra ‘Angelo de Mojana di Cologna (1962–88) și Fra’ Andrew Bertie (1988–2008), proiectele au fost dezvoltate.

Ordinul, acum, are un tratat semnat cu Republica Maltei, la 5 decembrie 1998 și ratificat la 1 noiembrie 2001. Înțelegerea acordă Ordinului utilizarea extrateritorială limitată a porțiunii nordice a Fortăreței “San Angelo” din orașul Birgu. Înțelegerea durează 99 de ani, dar documentul permite guvernului maltez să îl rezilieze în orice moment, după ce-au trecut 50 de ani. Conform condițiilor acordului, Ordinul nu poate da azil, are voie să desfășoare activități caritabile și, în general, instanțele de judecată malteze au jurisdicție deplină și se aplică legislația malteză în litigiile ordinului.

În februarie 2013, Ordinul a sărbătorit 900 de ani de când i s-a oferit recunoaștere papală cu o audiență generală, alături de Papa Benedict al XVI-lea, și o liturghie celebrată de cardinalul Tarcisio Bertone, în Catedrala “Sfântul Petru” din Roma.

Ordinul Suveran de Malta a reprezentat o entitate activă în spațiul româ-nesc, având o semnificativă influență și asupra societății autohtone. Activitatea sa, deși limitată ca întindere temporală, s-a dovedit fructuoasă, însă deceniul 1938-1948 a reprezentat o perioadă tulbure în ceea ce privește problema raporturilor diplomatice dintre cele două structuri suverane. Instaurarea regimului comunist și proclamarea Republicii Populare Române a înăsprit relațiile diplomatice, ducând la închiderea canalelor de comunicare, până la restabilirea lor oficială, în anul 1991.

În anul 1991 s-a constituit Serviciul de Ajutor Maltez în România, preluând dezideratul major al Ordinului, vechi de peste 900 ani, sintetizat în deviza: păstrarea credinței și ajutorarea nevoiașilor (latină : “Tuitio fidei et obsequium pauperum”).

Reportaj realizat de:
Dorin Nădrău
și Steven Bonica
pentru suplimentul „ROMÂNIA NEVĂZUTĂ” al ziarului TRIBUNA.US

Surse:
Compania FARMEC
Banca Națională a României