Ar trebui arborat un steag cu semnificație religioasă pe o clădire guvernamentală?

Camp Constitution, o grupare religioasă de voluntari din Boston, a cerut permisiunea de a arbora un steag inscripționat cu crucea latină pentru a comemora semnarea Constituției SUA și istoria religioasă a orașului. Deși Boston aprobase în ultimii 12 ani 284 de astfel de cereri de arborare a unui drapel, fără a respinge nici măcar una, oficialii orașului au respins-o pe aceasta pe motiv că steagul a fost descris drept religios.

Religia nu aparține vieții publice? Această întrebare stă la baza cazului Shurtleff v. City of Boston, care urmează a fi audiat de către Curtea Supremă. Răspunsul judecătorilor la această întrebare ar trebui să se bazeze pe îndelungatul pluralism religios al Americii – nu pe doctrine juridice confuze, analizează William J. Haun într-un articol WSJ.

De zeci de ani, Boston a arborat diverse steaguri pe clădirea Primăriei. Potrivit site-ului web al municipalității, face acest lucru pentru „a încuraja diversitatea“ și „a consolida relațiile între numeroasele comunități din Boston“. Orașul se laudă că „toate solicitările“ sunt binevenite. Au fost arborate steaguri din multe țări străine, precum și cele ale unor organizații ca Asociația Progresistă Chineză, Fundația Juneteenth Observance, Boston Pride și bannere care reflectă moștenirea culturală a orașului, precum steagul Bunker Hill, care conține crucea Sf. Gheorghe.

Refuzul orașului Boston reprezintă mai mult decât aplicarea unui tratament diferit organizațiilor religioase. Comisarul responsabil cu administrarea imobilelor din Boston a declarat că municipalitatea trebuie să respingă solicitările de a arbora „steaguri non-seculare“ pentru a se conforma cu „jurisprudența consacrată a Primului Amendament“. Cu alte cuvinte, liderii din Boston consideră că în Constituție se cere excluderea steagurilor cu semnificație religioasă.

Problema nu se reduce însă la birocrații din Boston. Oficialitățile din Maine, într-un alt caz trimis în fața Curții Supreme, consideră că excluderea școlilor religioase de la programul de asistență financiară pentru școlarizare este cerută de Constituție. Administratorii orașului New York cred că normele Constituției prevăd ca grupărilor religioase să le fie interzis a închiria spații în școlile publice, după orele de școală, pentru activități religioase.

Unele consilii responsabile cu tranzitul urban consideră că interzicerea reclamelor religioase în mijloacele de transport public este impusă de Constituție. Și unele instanțe de stat invocă Constituția atunci când refuză locașurilor de cult cu valoare istorică aceleași subvenții disponibile altor structuri istorice în vederea conservării.

Decizia Curții în cazul Lemon v. Kurtzman (1971) este în primul rând responsabilă pentru confundarea cenzurii religioase cu neutralitatea. „Testul Lemon“ a luptat pentru neutralitatea față de religie, acordând instanței puterea de a determina subiectiv ce ar putea constitui o promovare a religiei sau o interacțiune excesivă guvern-religie. Acest lucru a produs confuzie și a determinat guvernele locale să insiste să cenzureze religia în numele neutralității religioase.

Citește și Separarea Bisericii de viața cetății: bomba nucleară a secularismului

Judecători cu diverse filozofii interpretative au disprețuit hotărârea din cazul Lemon, considerând-o disociată de multitudinea de feluri în care guvernul și religia interacționează într-o societate pluralistă. În urmă cu câțiva ani, șapte dintre cei nouă judecători (ai Curții Supreme) au susținut o abordare „mai modestă“ – una bazată pe istoria noastră națională și pe expresiile culturale ale tradițiilor religioase. Aplicarea acestei abordări istorice în actualul caz nu doar că ar pune capăt cenzurii religioase din Boston; ar realinia legislația cu tradițiile americane de pluralism religios.

Miza hotărârii din procesul Shurtleff are implicații atât asupra culturii americane, cât și asupra legislației. Comportamentul orașului Boston este rezultatul unei interpretări greșite a separării dintre biserică și stat. Cazul Lemon a promovat ideea că adevărata neutralitate față de religie necesită ca aceleași guverne care celebrează orice, de la Ziua Națională a Somnului până la Ziua Președinților, să pretindă că rădăcinile creștine ale culturii americane nu aparțin societății civilizate.

Însă ignorarea dimensiunii religioase a vieții americane nu este neutră – este nefirească. Ea promovează ideea că religia este, în cel mai bun caz, lipsită de importanță pentru cultura noastră sau, mai rău, o sursă de rușine. Negarea sau tăinuirea tradițiilor religioase ale comunităților Americii distorsionează identitatea noastră – cine suntem, de unde vin drepturile noastre și cum ne percepem pe noi înșine.

Nu toată lumea va fi încântată să vadă fluturând steagul celor de la Camp Constitution – la fel cum alții ar putea fi jigniți văzând steagul chinez sau cubanez arborat în fața primăriei din Boston. Dar cei care celebrează moștenirea religioasă a orașului fac parte din Boston la fel de mult ca și celelalte comunități ale sale, iar motivul pentru care avem Primul Amendament este acela de a ne asigura că guvernul poate reflecta cultura religioasă a oamenilor pe care îi reprezintă, nu pentru a autoriza erodarea acesteia.

Traducere și adaptare
Tribuna.US