Ar trebui creștinii să fie pacifiști?

Ești într-o conversație și cineva spune: „Creștinii ar trebui să se opună întotdeauna războiului, deoarece Biblia condamnă orice crimă”.

Cum ai răpunde?

De-a lungul secolelor, majoritatea creștinilor au afirmat porunca „Să nu ucizi” și instrucțiunile lui Isus de a „întoarce și celălalt obraz”, crezând totodată că războiul este, uneori, necesar. Cu toate acestea, o minoritate de creștini au insistat că Isus s-a referit la orice luptă, inclusiv războiul, ca ar fi greșită din punct de vedere moral. Această poziție este cunoscută sub numele de pacifism.

Ar trebui creștinii să fie pacifiști?

Iată trei lucruri de luat în considerare.

În primul rând, în această lume decăzută, Dumnezeu folosește sabia pentru a stăpâni răul.

Geneza ne spune că un rezultat al păcatului uman este moartea. Uneori moartea vine din mâinile altor oameni, ca atunci când Cain l-a ucis pe fratele său, Abel. Câteva capitole mai târziu, Dumnezeu a declarat acest răspuns la violența umană: „Oricine varsă sânge de om, de om va fi vărsat sângele lui, pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său”.

Acest model se regăsește în întreaga Scriptură. Dumnezeu rânduiește ca autoritățile umane să limiteze răul cu forța.

De exemplu, în Legea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise pentru a guverna Israelul, El a prescris pedeapsa capitală pentru unele infracțiuni, în special pentru crimă. El a chemat uneori Israelul la război și l-a salvat prin război, de exemplu folosind sabia lui Iosua, puterea lui Samson și praștia lui David.

De asemenea, această idee nu se limitează doar la Israel. În Noul Testament, apostolul Pavel a scris că Dumnezeu a rânduit ca autoritățile guvernamentale să „pedepsească răul și să răsplătească binele” și că autoritățile guvernamentale poartă sabia în acest scop. De fapt, o sabie are un singur scop.

În harul Său în această lume decăzută, Dumnezeu nu i-a lăsat pe cei nevinovați la mila ucigașilor. În schimb, El a rânduit autorități care să rețină și să pedepsească agresorii și, dacă este necesar, să meargă la luptă și să apere cetățenii de dușmani. Dacă Dumnezeu a rânduit pedeapsa autorităților și războiul ca răspuns la rău, acestea nu pot fi greșite în toate cazurile.

În al doilea rând, uneori, războiul este mai puțin violent decât alternativele.

Într-un discurs intitulat De ce nu sunt pacifist, C.S. Lewis a arătat că adevărata problemă a denunțării războiului este că băieții răi nu sunt de acord. După cum a spus el, „Războiul este un rău foarte mare. Dar nu aceasta este întrebarea. Întrebarea este dacă războiul este cel mai mare rău din lume”.

Este departe de a fi evident că este, sau că predarea și refuzul de a lupta împotriva atacatorilor ar duce la o lume mai bună. A permite victoria Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial sau a terorismului islamist de astăzi ar duce la mai multă dreptate și mai puțină violență? Bineînțeles că nu. Nu ar face decât să consolideze aceste rele.

Lewis a concluzionat că pacifismul, dacă ar fi îmbrățișat de țări întregi, ar duce la dispariția pacifiștilor, deoarece țările lor ar fi în curând invadate. Ca veteran al Primului Război Mondial, el a înțeles că principalul lucru care stă în calea oamenilor răi sunt oamenii buni care nu îi vor lăsa să-i cucerească, să-i abuzeze sau să-i exploateze pe alții. Într-un sens foarte real, pacifiștii există pentru că non-pacifiștii îi apără!

În al treilea rând, teologia creștină oferă o modalitate de a determina dacă un război este drept.

Gânditorii antici au crezut întotdeauna că unele războaie sunt corecte, iar altele greșite, însă teologul creștin, Sfântul Augustin de Hippo, a fost cel care a formulat un criteriu pentru a decide când un război este drept și cum ar trebui purtat un război. Criteriile sale, cunoscute sub numele de „teoria războiului drept”, se bazează pe poruncile morale și pe exemplele din Scriptură și diferențiază războaiele care perpetuează violența de războaiele menite să prevină sau să pună capăt violenței.

Augustin a spus că un război (1) trebuie să fie pentru o cauză justă, cum ar fi autoapărarea, (2) trebuie să fie o ultimă soluție după ce diplomația a eșuat, (3) trebuie să fie purtat de o autoritate guvernantă legitimă (și nu de persoane particulare) și (4) trebuie să aibă șanse rezonabile de succes.

În timpul luptei, Augustin a susținut că (1) forța folosită trebuie să fie proporțională cu cea a agresorului, (2) nu trebuie să vizeze niciodată non-combatanți, (3) trebuie să se încheie oficial atunci când obiectivele sale sunt îndeplinite și (4) pagubele trebuie reparate pe cât posibil.

Sabia pe care Dumnezeu o dă conducătorilor nu trebuie să devină un instrument al tiraniei. La fel cum Biblia face distincția între crimă și autoapărare, cei însărcinați cu protejarea unei națiuni trebuie să facă distincția între bine și rău în război. Altfel, nu există o tabără „corectă”, ci doar concurenți care se luptă pentru putere ca animalele.

Războiul este întotdeauna tragic și distructiv. Cu toate acestea, în această lume decăzută, el este uneori necesar. Așadar, data viitoare când cineva spune: „Creștinii ar trebui să se opună întotdeauna războiului, deoarece Biblia condamnă orice crimă”, amintiți-vă aceste trei lucruri:

În primul rând, în această lume decăzută, Dumnezeu folosește sabia pentru a stăpâni răul.

În al doilea rând, uneori, războiul este mai puțin violent decât alternativele.

În al treilea rând, teologia creștină oferă o modalitate de a determina dacă un război este drept.