HomeActualități Americane

Avocatul lui Hunter Biden șantajează procurorii SUA cu audierea lui Joe Biden

Avocatul lui Hunter Biden șantajează procurorii SUA cu audierea lui Joe Biden

O scrisoare a avocatului lui Hunter Biden, Chris Clark, din octombrie 2022, atrăgea atenția că, în cazul în care Departamentul de Justiție (DOJ) ar fi

O scrisoare a avocatului lui Hunter Biden, Chris Clark, din octombrie 2022, atrăgea atenția că, în cazul în care Departamentul de Justiție (DOJ) ar fi formulat acuzații împotriva clientului său pentru posesie de armă de foc în timp ce consuma droguri, președintele Biden va trebui să depună mărturie în respectivul proces, informează Ari Blaff, National Review.

„Președintele Biden ar fi, fără îndoială, un martor al apărării într-un eventual proces penal“, indica avocatul într-o scrisoare de 32 de pagini obținută de Politico.

Comentariile lui Clark erau un răspuns la o scurgere de informații publicată de Washington Post, care anunța că anchetatorii federali considerau că există „suficiente dovezi pentru a-l acuza pe Hunter de infracțiuni fiscale și declarații false la achiziționarea unei arme de foc“.

Cu toate acestea, îngrijorarea crescândă a lui Clark cu privire la politizarea anchetei în cazul lui Hunter – în special de către fostul președinte Donald Trump și senatorul Chuck Grassley (R, Iowa) – ar putea „crea un haos politic și constituțional, punându-l pe președintele însuși împotriva propriului său Departament de Justiție“, a precizat Politico.

„Acesta, dintre toate cazurile, nu justifică nici spectacolul unui președinte în exercițiu care să depună mărturie într-un proces penal, nici posibilitatea producerii unei crize constituționale“, avertiza avocatul la vremea respectivă.

Recent, Clark – care a reprezentat în trecut titani ai mediului de afaceri, printre care Mark Cuban și Elon Musk – a renunțat să îl mai reprezinte legal pe fiul președintelui după ce negocierile prealabile pentru un acord de recunoaștere a vinovăției cu Departamentul de Justiție au eșuat.

Conform acordului inițial negociat de Clark cu procurorul David Weiss, Hunter urma să pledeze vinovat pentru infracțiuni fiscale minore și să accepte să participe la un program special înainte de proces pentru a se renunța la acuzația de posesie de arme de foc. Ulterior, Hunter urma să beneficieze de imunitate privind orice acuzații viitoare, inclusiv eventualele acuzații legate de traficul de influență în străinătate invocate de republicanii din Congres.

Această înțelegere a fost respinsă în instanță, judecătorul districtual Maryellen Noreika punând sub semnul întrebării imunitatea fără precedent oferită în cadrul acordului.

„Se pare că negocierea și redactarea acordului de recunoaștere a vinovăției și de participare la programul special vor fi contestate, iar domnul Clark este un martor ocular în privința acestor lucruri“, a scris un oficial al lui Biden într-un document depus în instanță la începutul acestei săptămâni.

„De aceea, nu este recomandabil ca domnul Clark să continue ca avocat în acest caz“.

Recent, procurorul general Merrick Garland a anunțat că David Weiss a fost desemnat procuror special însărcinat cu supravegherea „investigației [federale] în curs de desfășurare“ asupra lui Hunter Biden, precum și a „oricăror alte chestiuni care au apărut sau pot apărea în urma acestei investigații“.

Parlamentari republicani de renume au criticat această măsură, amintind că Weiss este cel care a pus inițial la cale un acord de recunoaștere a vinovăției extrem de favorabil inculpatului.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0