Invazia sângeroasă a Rusiei în Ucraina a declanșat un fel de sprint olimpic, pe măsură ce politicienii fug de istoria lor abisală cu privire la Vladim
Invazia sângeroasă a Rusiei în Ucraina a declanșat un fel de sprint olimpic, pe măsură ce politicienii fug de istoria lor abisală cu privire la Vladimir Putin. Puțini, însă, aleargă mai repede decât fostul președinte Barack Obama, care recent a încercat să rescrie istoria propriilor politici care implică Rusia, analizează The Wall Street Journal.
„Ca cineva care s-a confruntat cu incursiunea în Crimeea și în zonele de est ale Ucrainei, am fost încurajat de reacția actuală europeană”, a spus Obama în cadrul unui eveniment din Chicago. „Pentru că în 2014 a trebuit deseori să avertizez și să încurajez europenii să reacționeze în moduri pe care am fi vrut să le vedem la cei dintre noi care se descriu ca fiind democrații occidentale”, a mai spus Obama.
Cât despre Vladimir Putin, fostul președinte american pretinde a fi surprins de brutalitatea liderului rus. „Nu știu dacă persoana pe care o știam este aceeași care conduce acum această invazie. El a fost mereu un om nemilos. Ați fost martori la ceea ce a făcut în Cecenia, nu a avut nicio reținere să-i zdrobească pe cei pe care îi consideră o amenințare. Nu este ceva nou”.
Obama a reușit să spună toate acestea cu o față sinceră în timp ce vorbea la un eveniment despre „dezinformarea” politică.
Să începem cu afirmația lui Obama că a fost un campion al măsurilor mai dure împotriva Rusiei după invadarea Crimeei și a estului Ucrainei în 2014. Administrația sa a impus Rusiei doar sancțiuni ușoare, direcționate – după care s-a alăturat Moscovei pentru a negocia un acord nuclear cu Iranul. A refuzat să vândă Ucrainei arme antitanc Javelin. Germania a continuat proiectul gazoductului Nord Stream 2 în mandatul lui, fără nicio reacție de la Washington până la administrația Trump.
De asemenea, Obama nu poate pretinde atât de multă ignoranță ca acum despre intențiile și metodele lui Putin de la acea vreme. Putin a ajuns la putere prin bombardarea unor clădiri din Rusia, așa cum știau, fără îndoială, serviciile de informații americane, și chiar Obama admite că atacul lui Putin din 1999 asupra Ceceniei a fost unul nemilos.
Au mai fost asasinatele din 2006 ale jurnalistei Anna Politkovskaya și criticului lui Putin, Alexander Litvinenko, discursul provocator al lui Putin cu privire la NATO din 2007 și invadarea Georgiei în 2008. În 2009, Obama a trimis-o, totuși, pe Hillary Clinton, Secretar de Stat, la Geneva pentru a negocia o „resetare” a relațiilor cu omologul său rus Sergei Lavrov. În 2012, Obama l-a acuzat pe candidatul republican la președinție Mitt Romney pentru că în ultimii ani a apelat la o politică extremă retrogradă din anii 1980 privind Rusia ca pe o amenințare, în timp ce îi transmitea lui Dmitry Medvedev, acolitul lui Putin, când nimeni nu asculta, că va arăta mai multă înțelegere pentru Putin după câștigarea alegerilor.
Halal resetare. Pe lângă invadarea Crimeii și a Donbasului, în 2014, în estul Ucrainei a fost doborât un avion de pasageri al companiei Malaysian Airlines de către forțele afiliate Rusiei. Au urmat bombardamentele Rusiei în Alep, Siria, în 2015-2016. Suprimarea dizidenței interne de către Putin s-a accelerat, iar retorica împotriva NATO și a Ucrainei suverane s-a intensificat. Și să nu uităm de amestecarea în alegerile din 2016, din SUA, pe care Obama a sancționat-o superficial numai după ce Donald Trump a câștigat.
Principala concesie lui Obama față de realitatea rusă a fost să facă lobby ca aliații NATO să-și crească cheltuielile anulare pentru apărare la 2% din PIB, dar, în cea mai mare parte, a fost ignorat. Aproape că se poate înțelege de ce aliații au făcut-o, din moment ce l-au văzut apropiindu-se prietenește de Putin.
Toate aceste realități sunt relevante în prezent, deoarece administrația Biden este plină de bărbați și femei care au lucrat pentru Obama și care i-au împărtășit erorile politice privind Rusia. Ideea care provine din multe zone de stânga este că Vladimir Putin s-a schimbat sau este bolnav, astfel că invazia sa în Ucraina nu ar fi putut fi prevăzută.
Dar slăbiciunea lui Barack Obama față de Rusia, întărită de fostul cancelar german Angela Merkel, este unul dintre motivele pentru care Putin a simțit că poate acționa cu o agresivitate tot mai mare și mai ales, să scape nepedepsit cu asta. Nimeni nu ar trebui să creadă istoria măsluită a lui Obama față de Rusia.
Tribuna.US
COMMENTS