Fostul președinte Barack Obama, a primit, miercuri, un premiu pentru Drepturile Omului, în ciuda reputației îndelungi de activist împotriva Drepturilo
Fostul președinte Barack Obama, a primit, miercuri, un premiu pentru Drepturile Omului, în ciuda reputației îndelungi de activist împotriva Drepturilor Omului pentru nenăscuți.
The Hill relatează că lui Barack Obama i s-a acordat premiul Robert F. Kennedy Human Rights Ripple of Hope în cadrul unei gale în Manhattan, la care a fost prezentă și fiica lui Kennedy, Kerry Kennedy.
„Nu sunt sigur dacă ați auzit, dar am fost preocupat de această speranță de ceva timp”, a glumit Obama când a primit premiul. „Chiar am făcut câteva campanii pe tema ei”.
De altfel, a părut să se lege și de președintele Donald Trump și de alți lideri conservatori, deși nu le-a menționat numele.
„Când liderii noștri se mulțumesc să inventeze realitatea pe care o doresc, mulți oameni au început să se îndoiască de noțiunea de bază comună. Viața lui Bobby Kennedy ne reamintește să respingem un astfel de cinism. Dacă facem apel la ce e mai bun în noi, îi putem inspira și pe alții să facă același lucru. Este ușor să cedezi cinismului, noțiunii că speranța este jocul prostului”.
Premiul pare să fie acordat cu precădere democraților pro-avort. Potrivit celor de la AP, Bill Clinton, Hillary Clinton, Al Gore, Bono, Joe Biden, George Clooney și Robert De Niro sunt printre beneficiarii precedenți.
Fără îndoială, Barack Obama a fost cel mai pro-avort președinte din istoria Statelor Unite ale Americii.
În prima săptămână de mandat, Obama a spus clar că va susține avortul atunci când a făcut o prioritate din a revoca Mexico City Policy. Politica, pe care Trump a restabilit-o și mai târziu extins, interzice finanțarea grupurilor de ajutor internațional care promovează sau efectuează avorturi din banii contribuabililor. A mers până la șubrezirea protecției conștiinței pentru lucrătorii din domeniul sănătății și a numit doi judecători pro-avort la Curtea Supremă.
Moștenirea sa legislativă, Obamacare, a adus prejudicii atât persoanelor religioase, cât și copiilor nenăscuți. În ciuda promisiunilor că legea sănătății nu va finanța avorturile, un raport al unei instituții de control a guvernului a identificat o nouă finanțare publică masivă a avortului în cadrul legii sănătății a fostului președinte.
Sub administrația Obama, Departamentul de Sănătate și Servicii Umane a încercat, de asemenea, să forțeze angajații religioși să plătească pentru forme de control al nașterilor care pot provoca avorturi ca parte a planurilor de îngrijire a sănătății angajaților. Curtea Supremă s-a pronunțat împotriva HHS, scutindu-i pe cei religioși de la a fi forțați să plătească pentru avorturi.
De asemenea, Obama și administrația sa au luptat pentru a proteja gigantul de avort Planned Parenthood pe fondul a numeroase scandaluri. După ce o anchetă sub acoperire a scos la iveală că Planned Parenthood vinde ilegal organe și părți de copii avortați, mulți legislatori de stat și federali au inițiat eliminarea finanțării grupului de avort. Dar administrația Obama a blocat aceste eforturi, respingând un proiect de lege federal de eliminare a finanțării și adoptând o regulă care interzicea statelor să renunțe la finanțarea rețelei de avorturi.
Aproape de finalul mandatului, administrația Obama a refuzat să acționeze împotriva Californiei, care obligase bisericile să plătească pentru avorturi prin asigurările medicale acordate angajaților, încălcând Amendamentul Weldon.
„Dumnezeu să binecuvânteze Planned Parenthood”, a spus Obama într-un discurs în 2013. Apoi, în 2014, le-a spus activiștilor avortului că ei „fac lucrarea lui Dumnezeu”.
Planned Parenthood este cea mai mare rețea de avort din Statele Unite. Anual, distruge viețile și drepturile a aproximativ 320.000 de copii nenăscuți.
Micaiah Bilger
Life News
COMMENTS