Canadienii preferă intervenția în forță a guvernului în defavoarea libertății?

Într-un sondaj Angus Reid realizat recent în Canada*, majoritatea, chiar dacă la limită a respondenților au afirmat că protestul camionagiilor din pandemie, împotriva măsurilor abuzive (niște excese) aka: Freedom Convoy a reprezentat o amenințare la adresa siguranței naționale. Pe cale de consecință, declararea stării de urgență a fost legitimă și intervenția în forță a guvernului Trudeau, precum și represaliile acestuia au fost justificate.

N-am cum să nu rămân mască, citind asemenea realități. Cum e posibil ca într-o țară democratică, fie ea și cu o tradiție din ce în ce mai de stânga, să ai de-a face cu o populație care preferă intervenția în forță a guvernului în defavoarea libertății și a dreptului asupra propriei vieții? Da, doar jumătate ar prefera controlul.

Dar, dacă te uiți că încă vreo 10% nu sunt deciși, lucrurile devin chiar mai complicate? Unde mai pui că doar 12% dintre votanții partidului de guvernământ găsesc intervenția în forță ca fiind problematică. Oare li s-a urât cu binele? Așa arată o țară care nu a trecut printr-o dictatură asumată?

Pe de altă parte, îți amintești că opoziția de dreapta a fost practic emasculată în ultimul deceniu. După înfrângerea usturătoare a conservatorilor lui Harper acum 8 ani, dreapta nu prea mai are multe de spus la nivel național în Canada. Excepție o fac câteva provincii răzlețe, sătule de stilul autoritar și agresiv al lui Trudeau. Un Trudeau care duce de ani buni o campanie de demonizare a oricui îndrăznește să se opună planurilor sale. Iar pentru a se asigura că aceste campanii de ponegrire și înfierare a ideilor care stau în calea măreței sale revoluții și a progresului, și-a asigurat și complicitatea presei. Presă pe care în 2019 a mituit-o cu $600 de milioane ca să-i cânte-n strună. Iar presa exact asta a făcut. Nu toată, ci cea pe care Trudeau a girat-o. Pentru că, să nu uităm, guvernul Trudeau are obiceiul să decidă care presă are dreptul să interacționeze cu el. Nu corespunzi? Nu primești informații.

Și atunci, să ne mirăm că populația racordată la canale de informare mituite gândește altfel decât dictează micul Castro?! Să ne așteptăm ca un electorat care a abdicat majoritar de la răspunderea personală, în favoarea unui guvern din ce în ce mai vast, cu din ce în ce mai multe programe sociale care generează dependență să gândească în opoziție față de măsurile abuzive ale guvernului care-i „hrănește”?

Nu știu ce rezervă Canadei viitorul. Însă, uitându-mă la ce se întâmplă acolo, n-am cum să nu îmi amintesc că României i-a luat mai bine de patru decenii să se scuture de dictatura comunistă. Nu conta câți luptători pentru libertate a avut România, câtă rezistență în munți sau la catedre, în fabrici sau în biserici. Toată aceasta păleau în fața unei majorități resentimentare, sărăcite și dependente, îndopată cu propaganda urii față de libertate și amorțită în simțiri față de orice indvid care își cerea dreptul de a nu fi strivit de bocancul unui regim autoritar. Cu presă aservită sau chiar subjugată, cu elite lingușitoare și opoziție anihilată, majoritatea se scălda în ignoranța tristă, adâncită de sărăcie și frică. Au fost necesari peste patruzeci de ani de orori și abuzuri, frig, penurie și umilință, încât suficiente voci să se adune, să formeze un convoi al libertății și, cu mare preț de sânge, să scuture dictatura care își justifică dreptul legal la tiranie și control.

Canada nu a ajuns încă unde a fost România. Faptul că bunăstarea construită de mai bine de-un secol nu a ajuns la fund ajută. Cum ajută și absența războiului pe propriul teritoriu sau lipsa unei invazii sovietice jefuitoare. Însă, în cazul unei crize de proporții, a unui declin accelarat, a unui faliment de fondul deșănțării birocratice, ar putea duce la vremuri mult mai grele pentru ei. Iar în contextul în care mai bine de jumătate dintre canadieni consideră libertatea maipericuloasă decât brațul autoritar al guvernului socialist, viitorul Canadei s-ar putea să fie sumbru.

*eșantion total, reprezentativ național = 5.030 participanți

Matei Blaj

Angus Reid Survey