Statuia lui Iisus Mântuitorul (în limba portugheză, Cristo Redentor), un grandios monument închinat lui Iisus Hristos, este un adevărat simbol al creș
Statuia lui Iisus Mântuitorul (în limba portugheză, Cristo Redentor), un grandios monument închinat lui Iisus Hristos, este un adevărat simbol al creștinătății devenind în timp și una dintre cele mai ușor de recunoscut imagini din Rio de Janeiro și chiar din Brazilia.
Statuia lui Iisus din Rio este a doua într-un top al celor mai mari statui ale lui Isus din întreaga lume, cu o înalțime de 38 de metri și o anvergură a brațelor de 30 de metri. Situată la 710 metri deasupra nivelului mării, pe dealul Corcovado din Parcul Național Tijuca, statuia cântărește nu mai puțin de 635 de tone. Acest monument a fost inaugurat în anul 1931, după aproape cinci ani de muncă asiduă.
Din anul 2003, dispune și de trei lifturi panoramice cu pereți din sticlă și fiecare poate transporta 13 persoane. Există, de asemenea, și patru scări rulante, ceea ce îi scutește pe vizitatorii mai comozi de efortul urcării celor 220 de trepte care duc la picioarele statuii.
Pentru cei mai mulţi, impunătoarea statuie de pe muntele Corcovado nu este doar un simplu simbol al Braziliei, ci şi martorul de peste jumătate de secol al celebrului carnaval de la Rio şi al „sportului rege”.
Proiectul statuii a fost iniţiat de doi brazilieni, inginerul Heitor da Silva Costa şi pictorul Carlos Oswald, iar cei care au realizat statuia au fost sculptorul francez de origine poloneză Paul Landowski şi echipa sa. Unul dintre membrii echipei a fost românul Gheorghe Leonida, căruia sculptorul francez i-a încredinţat sarcina de a modela chipul lui Cristo Redentor.
Criticul de artă Pavel Șușară susţine că „Gheorghe Leonida este autorul. Cel puţin o tradiţie orală şi tot felul de informaţii şi scrise, acreditează această idee, că el este autorul capului Christului de la Rio.”
Despre Gheorghe Leonida
Gheorghe Leonida s-a născut în 1892 (1893, după unele surse), la Galaţi, într-o familie care a dat numeroase personalități. El a fost penultimul dintre cei 10 copii. Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură.
Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional.
După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).
În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor.
Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Lucrarea a început în 1926 și a fost finalizată în 1931.
Întors în România, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze. A fost considerat sculptorul preferat al monarhiei, fiind foarte apreciat de Regina Maria, ca şi de ceilalţi membri ai familiei regale. Este şi unul dintre motivele pentru care, în perioada comunismului, operele lui Leonida au fost ferite de privirile publicului, iar numele sculptorului gălăţean, aproape inexistent în lumea artei.
Sculpturile lui Gheorghe Leonida sunt piese rare. Unele pot fi văzute la Muzeul Naţional de Artă (MNAR), Muzeul Tehnic din Bucureşti, Castelul Bran, precum şi în colecţiile private ale familiei sau ale unor pasionaţi de artă, realitate care îl motivează pe criticul Pavel Șușară să aprecieze: „Nici în muzee nu găseşti la tot pasul lucrări de Gheorghe Leonida. Ceea ce face din el un personaj artistic misterios, însă necunoscut, legenda adevărată cu capul Christului de la Rio şi moartea stupidă toate lucrurile astea creează ingrediente suficiente pentru a identifica o personalitate mai puţin obişnuită, şi asupra căreia interesul să se manifeste din ce în ce mai mult”.
Sculptorul care a realizat chipul statuii lui Iisus din Rio de Janeiro a avut parte de o moarte absurdă. A plecat dintre cei vii mult prea devreme, la doar 49 de ani.
„Familia Leonida avea o casă foarte frumoasă, pe strada Salcâmilor numărul 9. Una dintre surorile sale l-a rugat pe Gheorghe Leonida să culeagă flori de tei. Era un tei mare, superb, la intrarea în curte. El a avut o premoniţie, a plecat cu inima îndoită. Îi era puţin frică, dar după aceea a râs singur de el şi s-a suit, totuşi, în copac. O creangă a cedat şi a căzut de la înălţime. A mai trăit două-trei zile, după care s-a stins“, a povestit scriitorul Mihai Cantuniari, în urmă cu câțiva ani pentru ziarul Adevărul.
Despre familia Leonida
În fine, relativ la familia Leonida, cred că nu este lipsit de interes să subliniem că au fost puține familii în România care și-au adus o contribuție atât de substanțială în progresul țării prin membrii ei, personalități remarcabile în domeniul în care s-au consacrat. Cei mai cunoscuţi dintre ei sunt:
– Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa. Pe front l-a întâlnit şi pe viitorul ei soţ, inginerul Constantin Zamfirescu, nimeni altul decât fratele cunoscutului scriitor Duiliu Zamfirescu, cu care s-a căsătorit, pe front, în localitatea gălăţeană Ghidigeni, în 1918. Interesant este că la nuntă a participat şi Regina Maria, momentul consfinţind faptul că între Familia Regală şi familia Leonida existau deja legături strânse.
– Gheorghe Leonida, sculptorul care a realizat chipul lui Iisus al celebrei statui de pe muntele Corcovado din Rio de Janeiro.
– Adela Leonida Paul, medic oftalmolog al Casei Regale, directoare a spitalului „Vatra Luminoasă”. În 1918, cu puţin timp înainte de încheierea războiului, îşi ia doctoratul în medicină, la Iaşi, cu lucrarea „Complicaţiile tifosului exantematic la ochi”, obţinând calificativul „Magna Cum Laude“. În Moldova, avea să aibă primele contacte cu familia regală a României. În octombrie 1918, în conacul familiei Hrisoveloni din Ghidigeni, o întâlneşte pentru prima oară pe Regina Maria, care venise la nunta lui Constantin Zamfirescu (fratele cunoscutului scriitor Duiliu Zamfirescu), cu Elisa Leonida, sora Adelei şi prima femeie inginer din Europa.
– Dimitrie Leonida, inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic.
Dorin Nădrău
Tribuna.US
Accesați aici
arhiva tuturor
articolelor din
ROMÂNIA
NEVĂZUTĂ
Accesați aici
arhiva tuturor
articolelor din
ROMÂNIA
NEVĂZUTĂ
COMMENTS