Care este rolul Americii în lume?

Succesul experimentului american de autoguvernare este rezultatul principiilor sale fondatoare, enunțate în Declarația de Independență și garantate de Constituția Statelor Unite. Adevărurile universale și permanente ale egalității și libertății umane sunt păstrate în America prin statul de drept, sunt reflectate în instituțiile sale și sunt prețuite de poporul său. Dar faptul că America este dedicată acestor principii excepționale îi conferă un rol special de jucat în lume?

Încă de la început, scopul politicii externe a Statelor Unite a fost acela de a apăra sistemul constituțional american și interesele comune ale poporului american. Astfel, Statele Unite s-au angajat să asigure apărarea comună, să protejeze libertatea comerțului și să caute relații pașnice cu alte națiuni. Cel mai important obiectiv al politicii externe americane continuă să fie apărarea independenței Statelor Unite, astfel încât America să se poată guverna conform principiilor sale și să-și urmărească interesele naționale, analizează Marion Smith pentru The Heritage Foundation, un centru de reflecție și analiză conservator.

În același timp, Fondatorii au fost foarte conștienți de semnificația universală a principiilor Americii și de responsabilitatea unică a Americii de a susține și promova aceste principii. Așa cum Thomas Paine le-a reamintit patrioților de pretutindeni în timpul vremurilor dificile ale luptei Americii pentru independență, „Cauza Americii este, într-o mare măsură, cauza întregii omeniri”. Fondatorii credeau că ideea de libertate umană și, prin urmare, dreptul inerent la autoguvernare, se aplicau nu numai americanilor, ci tuturor oamenilor de pretutindeni.

Declarația de Independență afirmă că întreaga omenire este înzestrată cu aceleași drepturi inalienabile și că, pentru a asigura aceste drepturi, „guvernele sunt instituite între oameni, derivându-și puterile juste din consimțământul celor guvernați”. Fondatorii americani au vorbit despre adevăruri universale și au creat un model puternic de libertate pentru întreaga lume. Ei au înțeles că angajamentul Americii față de principiile sale – atât în politica internă, cât și în cea externă – are consecințe profunde pentru cauza libertății globale.

După cum a remarcat George Washington, „păstrarea focului sacru al libertății și destinul modelului republican de guvernare sunt considerate, pe bună dreptate, ca fiind la fel de profunde, poate chiar definitive, mizând pe experimentul încredințat în mâinile poporului american”.

Experimentul american a fost important în parte pentru că a fost un exemplu pentru oamenii oprimați din întreaga lume. După ce a vizitat Statele Unite, Alexis de Tocqueville a remarcat în 1835 că „principalul instrument” al politicii externe americane este „libertatea”.

El se referea la faptul că, în Statele Unite, diplomația nu este doar ceva ce face guvernul. Atunci când cetățenii americani își proclamă credința în principiile lor și le trăiesc acasă, ei contribuie la elaborarea politicii externe a națiunii lor, deoarece cuvintele și acțiunile lor sunt o lecție pentru întreaga lume.

„Dacă rămânem un singur popor, sub un guvern eficient, nu este departe perioada… când vom putea alege pacea sau războiul, după cum ne va sfătui interesul nostru, ghidat de dreptate” – George Washington, 19 septembrie 1796.

În timpul Revoluției Grecești din 1821 împotriva Imperiului Otoman, secretarul de stat american Daniel Webster a întrebat: „Care este sufletul, spiritul care informează instituțiile noastre, întregul nostru sistem de guvernare?”.

Răspunsul său: „Opinia publică. Atâta timp cât aceasta acționează cu intensitate și se mișcă în direcția corectă, țara trebuie să fie întotdeauna în siguranță – haideți să direcționăm forța, vasta forță morală a acestui motor în ajutorul altora”.

Chiar și atunci când guvernul american nu intervine în mod oficial, sprijinul poporului american pentru cei care caută libertatea este un ajutor valoros pentru cauza lor.

De-a lungul istoriei noastre, cetățenii americani au fost inspirați de libertățile noastre politice, religioase și economice pentru a acționa ca ambasadori ai libertății. În calitate de misionari, comercianți și medici, cetățenii noștri diplomați au înființat școli, orfelinate și spitale. Ei au tradus literatură, au educat copii și au inspirat reforme politice în țări din întreaga lume care erau asuprite și sărace.

„Cel mai mare dușman al tiraniei”, după cum spunea Webster, este acest spirit republican de autoguvernare. Angajamentul civic al cetățenilor americani individuali și angajamentul lor față de principiile fondatoare ale Americii reprezintă o parte vitală a rolului unic al Statelor Unite în lume.

Cu toate acestea, ca națiune într-o lume a națiunilor, Statele Unite au fost nevoite să practice diplomația și față de alte guverne. Fondatorii au înțeles că principiile Americii trebuie să se reflecte în relațiile sale cu alte națiuni. Pentru ei, diplomația nu a fost doar un mijloc de negociere a intereselor Americii. A fost, de asemenea, un instrument de promovare a libertății.

Libertatea a fost întotdeauna principiul definitoriu al Americii – nu este doar o preferință politică. Astfel, Statele Unite au trimis unele dintre cele mai strălucite minți și cei mai înflăcărați patrioți ai săi – Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, John Quincy Adams – în străinătate ca diplomați pentru a reprezenta poporul american și ideile excepționale ale tinerei republici.

America are o înțelegere unică a tehnicii de stat, deoarece politica externă a Statelor Unite a fost întotdeauna răspunzătoare în fața poporului american prin reprezentanții săi aleși. Monarhiile și imperiile din Europa nu au recunoscut „drepturile inalienabile” ale libertății umane. Diplomația lor servea interesele conducătorilor lor și nu reflecta consimțământul celor guvernați.

Fondatorii au considerat că rolul Americii în lume va fi limitat de un guvern constituțional. De asemenea, va fi inspirat de un simț al justiției. Acesta a fost motivul pentru care George Washington a recomandat o politică externă de independență și putere, o politică care ar permite Americii „să aleagă pacea sau războiul, după cum ne va sfătui interesul nostru, ghidat de dreptate”.

„Fiecare națiune să știe, fie că ne dorește bine sau rău, că vom plăti orice preț, vom suporta orice povară, vom înfrunta orice greutăți, vom sprijini orice prieten, ne vom opune oricărui dușman, pentru a asigura supraviețuirea și succesul libertății” – John F. Kennedy, 20 ianuarie 1961.

Subliniind importanța atât a intereselor, cât și a justiției, Washingtonul a recunoscut că nu există răspunsuri ușoare la întrebările dificile ale politicii externe. O politică bazată doar pe interese ar fi violentă față de idealurile Americii, în timp ce o politică bazată doar pe idealuri ar ignora realitățile lumii. Prin urmare, Fondatorii au căutat să aplice principiile Americii, care definesc simțul său de justiție, la circumstanțele zilei. Această abordare prudentă este esențială pentru a asigura binecuvântările libertății pentru poporul american într-o lume complexă și uneori ostilă.

În această lume periculoasă, Statele Unite nu au fost fondate pentru a fi o fortăreață solitară sau pentru a rămâne izolate de afacerile mondiale. Când Washington a remarcat „poziția detașată și îndepărtată” a Americii, el recunoștea o realitate geografică, nu definea un principiu de politică externă. Primele politici externe ale Americii nu erau în mod inerent izolaționiste sau non-intervenționiste; acestea au fost acțiuni prudente, modelate de necesitatea de a păstra autoguvernarea republicană a Americii.

Proclamația de neutralitate a lui Washington din 1793 a permis tinerei națiuni să evite războiul dintre Franța și Anglia. Statele Unite erau slabe din punct de vedere militar, iar un război ar fi pus în pericol însăși existența experimentului american. Doctrina Monroe din 1823 a protejat interesele Americii, prezentând în același timp lumii principiile autoguvernării și libertății politice. Doctrina nu a fost izolaționistă: a urmărit să apere independența tinerelor republici din America Latină care tocmai se debarasaseră de dominația spaniolă.

„Flăcările aprinse la 4 iulie 1776 s-au răspândit pe o prea mare parte a globului pentru a putea fi stinse de slabele motoare ale despotismului”, a remarcat Thomas Jefferson după ce a observat independența acestor noi republici. „Dimpotrivă, ele vor mistui aceste motoare și pe toți cei care le lucrează”.

În conformitate cu exemplul fondatorilor, oamenii de stat americani din secolul al XIX-lea au luat apărarea celor din întreaga lume care încercau să își câștige libertatea politică și să instituie un guvern bazat pe consimțământul poporului.

De exemplu, guvernul american a oferit sprijin moral Revoluției maghiare din 1848, care a încercat să fondeze un stat bazat pe principiul autoguvernării. După ce Imperiul Austriac și cel Rus au zdrobit independența Ungariei, Statele Unite au încercat să protejeze refugiații maghiari. Statele Unite nu au declarat război, dar au folosit diplomația pentru a apăra libertatea.

America este un apărător al libertății acasă. În străinătate, SUA își menține independența și își urmărește cu prudență interesele, susținând în același timp ideea de libertate politică în întreaga lume. Poporului american nu i se cere să își riște sângele și comoara pentru a apăra libertatea altora. Dar Statele Unite nu pot avea o politică externă care să nu reflecte adevărurile politice care o definesc. America susține principiile libertății, independenței și autoguvernării, iar interesele sale sunt definite și modelate de aceste principii.

America are un rol special în lume – un rol care se bazează, din punct de vedere moral și filozofic, pe principiile libertății umane și pe simțul justiției. Acest lucru înseamnă că adevărata consistență a politicii externe americane nu se găsește în politicile sale, care se schimbă și se adaptează cu prudență, ci în principiile sale directoare, care sunt neschimbătoare și permanente.

Scopul perpetuu al Americii în lume a fost exemplificat și cel mai bine articulat de fondatorii Americii. John Quincy Adams, principalul autor al Doctrinei Monroe, a remarcat că „gloria Americii nu este dominația, ci libertatea. Marșul ei este marșul minții”.

În timp ce America „nu pleacă în străinătate în căutare de monștri pe care să-i distrugă”, a continuat Adams, trebuie să ne amintim că Statele Unite dețin atât „o suliță, cât și un scut”. Motto-ul gravat pe scutul Americii este „Libertate, Independență, Pace”.

Independența Americii și angajamentul său față de libertatea civilă și religioasă au făcut din Statele Unite o națiune prosperă, iar această prosperitate a făcut-o puternică. De asemenea, principiile Americii au făcut din ea o națiune dreaptă. Pentru a proteja aceste binecuvântări ale libertății, Statele Unite își vor menține independența națională, dar nu se vor sfii să identifice și, dacă este necesar, să lupte împotriva monștrilor despotismului pentru a-și proteja interesele, a apăra libertatea și a păstra pacea.

De la Bunker Hill la Zidul Berlinului, dragostea americană pentru libertate a inspirat un angajament de a vedea cauza libertății triumfând în străinătate. Atâta timp cât America se ghidează după principiile sale, Statele Unite nu numai că vor continua să se bucure de binecuvântările libertății acasă, dar își vor menține și poziția pentru libertate în lume.

Tribuna.US

Foto: Atahan Güç/Unsplash