„Ce urmează oare după retragerea din Afganistan?“, analizează Cristopher Bedford pentru The Federalist. „Uite cum stă treaba, am închis capitolul A
„Ce urmează oare după retragerea din Afganistan?“, analizează Cristopher Bedford pentru The Federalist.
„Uite cum stă treaba, am închis capitolul Afganistan. Și acum ne dedicăm Americii. Vrem să lăsăm trecutul în spate și să ne concentrăm pe a reconstrui țara și infrastructura“.
„Vrem să ne concentrăm pe oameni, pe locuri de muncă, pe americanii din clasa muncitoare care se chinuie să-și plătească facturile.“
„Nu trăim în trecut“.
Niciunul dintre acestea nu este un citat – deocamdată. Deși până ajungeți la capăt cu cititul, s-ar putea ca lucrurile să se fi schimbat.
Deoarece chiar și în timp ce efortul frenetic de evacuare din Kabul era în curs de desfășurare, Casa Albă a preferat să vorbească despre orice altceva decât retragerea letală și dezastruoasă pe care au orchestrat-o.
Și am auzit cu toții recentul discurs de 20 de minute al președintelui: retragerea a fost un mare succes, un adevărat exemplu că această administrație și-a îndeplinit promisiunile – iar vina îi aparține în totalitate acelui afurisit Donald Trump și lașului guvern afgan.
Casa Albă nu va reuși să schimbe ușor narațiunea. Acesta, de exemplu, este primul subiect, după ziua alegerilor prezidențiale primare, în care o presă corporatistă în mare parte complice atacă administrația pentru vreunul dintre eșecurile sale numeroase și demonstrabile.
Este prima dată când aceeași mass-medie corporatistă care l-a susținut practic pe fragilul și aproape letargicul președinte Joe Biden începe să se întrebe cu voce tare dacă decăderea sa mentală publică ar putea fi un semn de – incredibil – decădere mentală.
În ultimul rând, există încă sute de americani și mulți alți aliați afgani blocați în țară – și probabil ostatici ai unui dușman răzbunător și nemilos.
Citește și O americancă abandonată în Kabul: „Nu mai cred în nimeni”
Dar, în definitiv, există șanse mari să reușească.
De ce? Să începem cu aptitudinile: Corpul de presă de la Casa Albă, de exemplu, este alcătuit în mare parte din vanitoși interesați mai mult de numărul adepților de pe Instagram și de ținutele pe care le au în fața camerei decât de a trage la răspundere o administrație cu care sunt aliniați politic.
Scurtele episoade oferite publicului în ultimele două săptămâni în care, de exemplu, reporterii de la Pentagon pun întrebări serioase și pretind răspunsuri, ar fi putut fi un impuls de îmbunătățire – dacă fețele drăguțe de la Casa Albă ar avea fie rușinea, fie abilitatea de a face acest lucru. Dar nu o au și nu o vor face.
Însă nu putem să criticăm prea tare corpul de presă de la Casa Albă, ei își fac doar treaba și, în ciuda a ceea ce ar putea pretinde, pentru cei mai mulți, această treabă constă doar în a arăta bine pe ecrane, a-și face prieteni și, atunci când camerele sunt pornite, să țipe la Trump în timp ce vopsește ouăle de Paște alături de copii mici.
În realitate, o mulțime de oameni din Washington și New York își fac doar treaba. Luați de exemplu un prezentator de știri – primul în linie pentru a apăra tenacitatea jurnalismului său, pentru a trâmbița natura sacră a carierei sale. Slujba lor nu este ușoară – trebuie să citească ore în șir de pe un teleprompter, și să adreseze întrebări unor chipuri aleatorii care apar pe ecran câte două minute fiecare – dar nu este tocmai jurnalismul tradițional.
Nu putem fi prea duri nici cu ei: nu sunt nici pe departe singurii. Ce credeți că se va întâmpla cu editorii publicației The New York Times dacă audiența lor compusă din susținători ai lui Biden consideră că s-au concentrat prea mult pe ostaticii americani din Afganistan? Ce crezi că se va întâmpla dacă va fi ales un republican din cauza asta? Știm ce s-a întâmplat ultima dată când s-au simțit responsabili de așa ceva: o mulțime de lungi spovedanii publice; o grămadă de lacrimi; un noian de sentimente.
Lăsând la o parte cititorii, nu ar da prea bine nici pentru jurnaliștii la care editorii dau socoteală în ziua de azi. Acești jurnaliști, la urma urmei, au prietenii de menținut și, dincolo de asta, propria valoare de sine. Când nu ai religie, statutul pe care-l ai în Rezistență este aproape la fel de crucial ca identitatea sexuală în evaluarea stimei de sine. Ce va crede despre tine iubitul soției tale?
Lăsând gluma la o parte, treaba e serioasă: presa corporatistă americană nu este defectă în sensul normal, este alterată pur și simplu într-un mod grotesc: nu caută adevărul, ci vizualizări și clicuri și, mai presus de asta, aprobare din partea oamenilor potriviți.
Acești oameni potriviți, din mass-media corporatistă și din alte părți, vor să vadă că actuala administrație revine la lucrurile pentru care i-a ales – și exact asta vor face, treaba-i simplă. Casa Albă este atât de încrezătoare că va fi așa, încât și-au prezentat deja planul celor de la Politico.
„Direcția pe care o vor urma în toamnă rămâne Covid și infrastructura“, a explicat o sursă externă selectată. „Cel mai important element cu privire la Afganistan, din perspectiva interesului public, rămâne faptul că el a retras SUA din acel conflict“.
Administrația – și prietenii săi din mass-media – vor face tot posibilul să se asigure că așa vor sta lucrurile. Nu mai contează că sute de americani au fost abandonați acolo. Este propria lor vină, practic: l-ați auzit pe președinte spunând asta. Iar dacă talibanii nu vor începe să filmeze decapitările, s-ar putea ca situația să fie trecută sub tăcere exact așa cum speră Casa Albă.
Citește și Sângele Afganistanului va fi pe mâinile lui Joe Biden
Când s-a încheiat războiul din Vietnam , America era disperată să meargă înainte. Tumultul de acasă, morții din străinătate, prima înfrângere reală din istoria americană – toate ne afectau, dar în loc să analizăm de ce am luptat, cum am luptat – sau chiar să confruntăm vreuna dintre persoanele responsabile pentru atâta moarte și tulburare – am ales să uităm.
Au existat victime din cauza asta. Soldații americani care veneau acasă au rămas singuri și părăsiți. La fel cum liniile de asistență telefonică pentru veterani sinucigași au fost inundate în ultimele două săptămâni, acești oameni luptau cu disperare să ajungă la o explicație care să le asigure liniște și sens într-o țară care părea hotărâtă să nu le ofere niciuna.
Chiar mai mult decât cei care au revenit acasă, cei care au fost aduși pentru a fi îngropați sau au rămas în urmă în orezării au fost părăsiți de o America care a ales de bună voie să uite. Acești bărbați au răspuns la chemarea datoriei, dar noi cei de acasă, când am auzit apelul de a ne curăța pur și simplu ochii, de a învăța din greșelile noastre și de a onora sacrificiul lor în timp ce mergeam înainte, am lăsat în schimb ca sunetul lui să persiste timp de decenii.
Am preferat să facem filme despre cât de aiurea a fost totul; am numit asta realitate. Și ne-am asigurat că mulțumim tuturor veteranilor care s-au întors din Irak și Afganistan. Ce drăguț. Dacă vrem cu adevărat să le mulțumim, vom răspunde la câteva întrebări dificile.
Alex Plitsas este un veteran decorat, care în ultimele zile ale evacuării a participat zi și noapte ca civil pentru a ajuta cât mai mulți americani și deținători de Green Card să iasă din țara respectivă. „Aceasta este întrebarea pe care o aud mereu de la cei care rămân blocați în Afganistan: ‘Ce se va întâmpla acum?’“
Din păcate, știm ce vrea administrația să se întâmple în continuare.
„Uite cum stă treaba, am închis capitolul Afganistan. Și acum ne dedicăm Americii. Vrem să lăsăm trecutul în spate și să ne concentrăm pe a reconstrui țara și infrastructura“.
„Vrem să ne concentrăm pe oameni, pe locuri de muncă, pe americanii din clasa muncitoare care se chinuie să-și plătească facturile.“
„Nu trăim în trecut“.
Discursul lor aproape că va suna patriotic.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS