CASTELUL PELEȘ - o bijuterie inestimabilă a patrimoniului național românesc (Galerie foto)

. Simbol incontestabil al monarhiei românești, fosta reședință de vară a regilor României este astăzi sediul Muzeului Național Peleș. Dintre toate

Simbol incontestabil al monarhiei românești, fosta reședință de vară a regilor României este astăzi sediul Muzeului Național Peleș. Dintre toate castelele și palatele regale, Peleșul este cu siguranță cel mai frumos. Este situat la poalele munților Bucegi, de-a lungul râului Peleș și mai sus de mănăstirea Sinaia, în locul pitoresc cunoscut ca masivul Piatra Arsă. La sfârşitul secolului al XIX-lea, castelul Peleş se număra printre cele mai moderne reşedinţe regale europene. A fost prima reședință a construită de Regele Carol I, primul dintre regii României care, împreună cu soția lui, regina Elisabeta, și-au pus amprenta asupra somptuoasei reședințe din Sinaia. Regele a decis să construiască acest castel demn de statutul său de prinț german din Casa de Hohenzollern. „Noi, Carol de Hohezollern, Domn al românilor, și Elisabeta de Wied, Doamna românilor, am poruncit ridicarea castelului Peleș ca să ne fie pe timp de vară reședință sănătoasă și binecuvântată. Pentru aceasta am însărcinat pe arhitectul Wilhelm Doderer, profesor de arhitectură la Școala Politehnică din Viena, să lucreze planurile castelului și dependințelor, conducând construcția”. Situația juridică a Castelului Peleș se prezintă astfel: fostă reşedinţă regală (1883 – 1947), naţionalizată în 1948, muzeu din 1953 în 1975 şi din 1990 până azi, proprietate din anul 2007 a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Impozantul edificiu a fost locul în care s-au purtat negocieri și tratate care au schimbat istoria țării. Ferdinand, Carol al II-lea sau Mihai, cu toții au şi copilărit acolo. Un periplu prin istoricul castelului este, fără îndoială, fascinant.

Construcţia a început în luna august a anului 1873 şi a fost finanţată atât din conturile particulare ale principelui, cât şi din fonduri publice.

Planurile castelului au fost realizate de arhitectul german Johannes Schultz, care a câştigat simpatia lui Carol cu o arhitectură neorenascentistă de inspiraţie germană. Pentru a se asigura de succesul planurilor sale, Regele Carol I a adunat meseriași din întreaga Europă: zidari din Italia, români care se ocupau cu terasarea, muncitori țigani necalificați, tâmplari germani și unguri, muncitori turci care ardeau cărămizile. Apoi, au fost aduși meșteri polonezi și meșteri pietrari din Cehia. În paralel, francezii trasau schițele și englezii făceau măsurători. Prima etapă a construcţiei a fost finalizată în 1883 şi a necesitat fonduri de aproximativ 6, 5 milioane lei-aur (astăzi circa 50 milioane de dolari). Aici se naşte în 1893 viitorul Carol al II-lea, primul moştenitor al tronului născut pe pământ românesc.În 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy, discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc. În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman. Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul. În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică. Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului. Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri turn a Curții regale din Bavaria, Johann Mannhardt.

Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru. Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria. În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea. Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure. În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran. După abdicarea regelui Mihai, în 1948 castelul Peleş este confiscat de autorităţile comuniste, fiind declarat muzeu în 1953. Ulterior, în perioada 1975-1990, castelul va fi închis publicului.

Castelul este deținătorul unui patrimoniu artistic impresionant constând în colecţii de vitralii, mobilier şi arme ce conţin piese datând încă din secolul al XV-lea. Legate intrinsec de castelul Peleș și de creatorul său, regele Carol I, colecțiile de pictură, de arme, de mobilier, de ceramică, de sticlă, de orfevrărie – constituie și azi mărturia supremă a gustului de rafinat colecționar al regelui cu cea mai lungă domnie din istoria țării. Din acest punct de vedere, regele Carol I rămâne nu numai cel mai important colecționar al României moderne, dar și unul dintre cei mai avizați în rândul monarhilor europeni ai vremii sale. Merită menționat că în urma inventarului din anul 1948, colecția castelului Peleș cuprindea următoarele obiecte de artă: 298 picturi principale, 487 picturi secundare și gravuri, 1.062 picturi „fără valoare”, 150 icoane, 1.988 de obiecte de vitrină, 4.879 de arme și medalii, 343 covoare, 429 mobile, 210 vitralii, 331 sculpturi, 9.370 cărți. Colecția de ceramică (gresie, faianță, porțelan) a Castelului Peleș ocupă un loc bine determinat, atât ca număr (colecția se compune din peste 5000 de piese), cât și ca valoare (piesele ceramice onorează autorii și centrele ceramice europene şi orientale la modă în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XIX-lea, ca și ateliere mai vechi). Alcătuită din peste cincizeci de piese, variate ca tipologie și stil, ceasurile colecției de orologerie a Muzeului Național Peleș provin din colecția regală; cele mai multe piese au fost achiziționate de către Regele Carol I al României, cunoscut pentru punctualitatea sa. Colecția cuprinde însă și ceasuri ale Reginei Maria, ale Regelui Carol al II-lea și un ceas primit de Regele Mihai. Ceasurile sunt diverse ca tipologie, acoperind o gamă largă de modele, de la ceasurile pendule – de podea și de perete – până la ceasurile – cartel, ceasurile miniaturale sau ceasurile de consolă, de șemineu și de masă; colecția cuprinde de asemenea, câteva ceasuri deșteptătoare și de buzunar. Colecția de orfevrărie și metal comun a Muzeului Național Peleș, compusă din aproximativ 5500 de piese cuprinde obiecte cu o deosebită valoare artistică și documentară. Piesele au aparținut regilor și reginelor României, altor membri ai Casei regale române și unor personalități, contemporane lor. Nucleul colecției a fost creat de regele Carol I, prin achiziționarea unor piese de la diferite centre de prelucrare a metalului din Europa, Asia și Statele Unite, demers continuat cu pasiune de urmașii săi. Servind ca pretext pentru a marca diverse momente importante din viața suveranilor, aniversări, nașteri, căsătorii, comemorări, evenimente definitorii pentru istoria României, valoroasele obiecte de orfevrărie devin martorele trecutului și al istoriei. Colecţia de sticlă a Muzeului Naţional Peleş, cuprinzând peste 1500 de piese, s-a constituit în două mari etape, strâns legate de istoria castelului căruia i-a fost destinată. O primă şi decisivă etapă este reprezentată de achiziţiile şi comenzile Familiei Regale, între 1866 – 1941, iar o a doua de achiziţiile Muzeului Peleş, realizate în perioada 1969 – 1974. Iniţiativa constituirii unei astfel de colecţii a aparţinut Regelui Carol I, urmaşii săi, dintre care se va remarca Regina Maria, continuând să îmbogăţească fondul valoros deja existent. Colecţia cuprinde piese de provenienţă germană, italiană, austriacă, franceză precum şi vase din cristal de Boemia sau englezesc, realizate în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

Prezentarea colecției de artă a regelui Carol I, recunoscută în epocă pentru valoare și unicitate, ar fi mai săracă fără a aminti de un instrument muzical din secolul al XVII-lea, o piesă rară, clavecinul reginei Elisabeta a României, din Sala mare de concerte a castelului. Într-o monografie a elvețianului Leopold Bachelin, bibliotecar regal al castelului, clavecinul este descris la pagina 9, fiind menționat ca făcând parte din ansamblul budoarului reginei Elisabeta (Carmen Sylva): „Se reamarcă, de asemenea, un clavecin de mare valoare istorică, al cărui mecanism datează din secolul al XVI-lea, în timp ce exteriorul, transformat cu timpul, decorat cu picturile lui Joseph Vernet, ne conduce în secolul al XVII-lea, epoca în care acest curios instrument, care a aparținut doamnei Elisabeth (1764-1794), sora lui Ludovic al XVI-lea, făcea parte din mobilierul castelului Montreuil”. Conform catalogului manuscris, păstrat la Muzeul Național de Artă din București, clavecinul a fost cumpărat de regele Carol I de la consulul german Felix Bamberg, în anul 1886, împreună cu un lot de picturi. Clavecinul a fost așezat, inițial, la parter, în salonul mic, stil Louis XV, aparținând reginei Elisabeta. Această încăpere a fost desființată în a doua etapă de amenajare a castelului (1890-1914). După construirea sălii de concerte, a fost adus la etajul I. În timpul Primului Război Mondial, clavecinul a fost transportat la Nicolina-Iași, împreună cu alte piese de valoare din patrimoniul castelului. A revenit la Peleș în anii 1920. În perioada 1948-1952, clavecinul se găsea la Palatul Regal din București, împreună cu alte obiecte de artă, revenind la Sinaia în anul 1954. În anul 1977, a fost transportat și depozitat la castelul Posada, pe durata lucrărilor de restaurare a castelului Peleș, fiind readus la Peleș în anul 1990. Inutilizabil astăzi ca instrument (corzi rupte, fisuri ale cutiei de rezonanță, uzura decorațiilor remarcându-se porțiuni cu auritura ștearsă, fragmente dislocate din componentele carcasei etc.), valoarea clavecinului este doar muzeistică.

În fine, se mai cuvine să menționăm că prin formă și funcționalitate, Peleșul este un palat, dar este numit în mod constant castel. Stilul său arhitectural este o combinație de inspirație romantică între neo-renascentism și neo-gotic, similar cu Schloss Neuschwanstein din Bavaria. Castelul este înconjurat de grădini splendide, opera mai multor arhitecți peisagiști, fiecare dintre ei lăsându-și amprenta în designul parcurilor și grădinilor Peleșului. În zilele noastre, castelul primește anual peste 300.000 de vizitatori.

Dorin Nădrău
Tribuna.US