Ce se ascunde în spatele războiului de propagandă împotriva Israelului

Statul evreu are dreptul să se apere, pare să spună Biden, dar ar trebui să înceteze acum lupta cu Hamas în Gaza

Ce trebuie să facă Israelul pentru ca restul lumii să îi permită să se apere?

Efortul insistent al unor guverne, al unor oficiali și al unei mari părți a mass-mediei din SUA și Europa de a determina statul evreu să cedeze în fața unor inamici care caută în mod activ să îl distrugă dă naștere la suspiciunea că, pentru prea mulți dintre ei, poate că Israelul nu merită deloc dreptul de a exista, analizează WSJ.

Din fericire, Israelul nu are nevoie de permisiunea Occidentului pentru a se salva singur. Merită totuși să reflectăm asupra motivelor pentru care, în mod singular între națiuni, dreptul Israelului de a lupta pentru supraviețuirea sa este în mare măsură contestat.

Administrația Biden a rezistat, în mod lăudabil, la presiune din partea aripii anti-Israel din ce în ce mai stridente a Partidului Democrat de a ostraciza statul evreu. Dar este un semn al puterii acestei aripi faptul că președintele se simte obligat să își echilibreze sprijinul cu o campanie retorică de denunțuri zilnice, din ce în ce mai stridente, a eforturilor Israelului în Gaza. Israelul are dreptul să se apere, pare să spună el, dar ar trebui să oprească războiul acum.

Joe Biden a exprimat această poziție dihotomică în discursul său de săptămâna trecută privind Starea Națiunii. A reluat-o din nou în weekend, când a declarat pentru MSNBC că ofensiva din Gaza „face mai mult rău Israelului decât îl ajută… Este contrar a ceea ce reprezintă Israelul și cred că este o mare greșeală”.

Dacă sunteți înclinați să credeți că oboseala războiului și durerea de înțeles față de moartea unor palestinieni nevinovați determină apelurile pentru încetarea ofensivei israeliene, permiteți-mi să vă reamintesc că apelurile pentru ca Israelul să renunțe la răspunsul său la atacurile din 7 octombrie au fost lansate încă de la câteva zile după masacrul evreilor la o scară nemaiîntâlnită de la Holocaust încoace.

Citește și Anchetă NYT: Violențe sexuale inimaginabile comise de teroriștii Hamas: femei împușcate în zona intimă, minore violate și ucise, viol în grup

António Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite, a cerut încetarea focului pe 18 octombrie, ca răspuns la știrile false despre loviturile aeriene israeliene. Ulterior, Guterres a acuzat parțial Israelul pentru atacurile asupra cetățenilor săi, spunând că acestea „nu au avut loc într-un vid”. Eforturile neîncetate ale mass-media de a ponegri Israelul au produs o înflorire a declarațiilor familiare ale liderilor despre „reținere” și acțiuni „proporționale”. Chiar și după ororile de la 7 octombrie, Israelul este etichetat ca fiind agresorul.

Baza acestei calomnii, de pe buzele tuturor, de la liderii ONU până la celebritățile de la Hollywood care se autopromovează, este că Israelul a masacrat zeci de mii de civili nevinovați – fie din nepăsare, fie, în descrierea mai respingătoare a unora dintre criticii săi, din intenție genocidară. Se consideră că amploarea crimelor este de natură să delegitimeze războiul Israelului.

Dar, în procesul de extirpare a Hamas, era inevitabil ca civilii să fie uciși. Acest lucru nu s-a întâmplat pur și simplu pentru că există pagube „colaterale” în orice război pe scară largă, ci pentru că Hamas a vrut să fie așa. Pentru gruparea teroristă, valoarea propagandistică a unui copil palestinian mort este la fel de mare ca cea a unui israelian.

În modul obișnuit în care informațiile false circulă în întreaga lume, o presă credulă își obține datele de la Hamas însuși, iar apoi, la rândul lor, oficialii reciclează povestea. Cifra susținută de Hamas – și abia contestată, iar acum este vehiculată chiar și de Biden – este că peste 30.000 de civili au fost uciși în Gaza. Ce încredere putem avea în faptul că acest lucru este adevărat?

O analiză statistică interesantă realizată de Abraham Wyner în revista Tablet de săptămâna trecută a analizat numărul publicat de Hamas și a observat mai multe ciudățenii statistice, inclusiv o creștere constantă și consistentă a numărului de morți zi de zi și un număr curios de mic de bărbați civili printre victime.

„Luate împreună, Hamas raportează nu doar că 70% dintre victime sunt femei și copii, ci și că 20% sunt luptători”, notează el. „Acest lucru nu este posibil decât dacă Israelul nu ucide cumva bărbați necombatanți, sau dacă Hamas susține că aproape toți bărbații din Gaza sunt luptători Hamas”.

Dacă numărul real al celor uciși este ceva mai mic de 30.000, iar Israelul a ucis undeva aproape de cei 12.000 de luptători pe care îi pretinde, atunci raportul aproximativ dintre combatanți și necombatanți uciși este de aproximativ 1 la 1.

Pentru o comparație recentă, estimările privind numărul total de combatanți ai Statului Islamic uciși în războiul coaliției împotriva Daesh în bătăliile de la Mosul și Raqqa din 2016 și 2017 variază între 10.000 și 15.000. Potrivit dovezilor prezentate unei comisii parlamentare din Marea Britanie, această bătălie a dus la pierderea a cel puțin 11.000 de vieți civile, un raport similar cu cel pe care Israelul l-a obținut probabil în Gaza. Cu toate acestea, acea luptă – purtată în mare parte de armatele arabe, cu ajutorul SUA – este salutată ca fiind o luptă necesară pentru a elimina o organizație teroristă.

De ce Israelul pare să fie întotdeauna ținut la un standard diferit? Pentru a vedea răspunsul, pentru a înțelege de ce Israelul este de obicei prezentat ca un războinic însetat de sânge, ar putea fi util să reformulăm întrebarea inițială. În loc să ne întrebăm ce trebuie să facă Israelul pentru a i se permite să se apere, am putea întreba pur și simplu: Ce trebuie să facă evreii pentru a li se permite să se apere?

Tribuna.US

Foto: Ted Eytan/Wikimedia Commons