Le vedem montate pe firele electrice în toată țara. Dar la ce servesc acele bile colorate? Reader's Digest explică. Când conduci, mintea ta începe
Le vedem montate pe firele electrice în toată țara. Dar la ce servesc acele bile colorate? Reader’s Digest explică.
Când conduci, mintea ta începe să zboare: te gândești ce faci la cină, numeri zilele până la următoarea vacanță sau analizezi unele chestii interesante. De exemplu, de ce vezi metal înfășurat în jurul copacilor? Ce e cu bulinele colorate de pe ambalajele alimentelor? De ce există pătrate colorate pe pasta de dinți? Și ce sunt bilele atârnate pe firele de curent?
S-ar putea să le vedeți zilnic fără să știți care este scopul acelor sfere colorate. Sunt cumva niște opere de artă bizare sau un model la scară redusă a sistemului solar? Poate că au rolul de a adăuga greutate cablurilor, astfel încât să nu existe probleme când bate vântul?
Am căutat detalii despre aceste indicatoare colorate și motivul pentru care sunt înșirate pe liniile electrice din întreaga țară. Și se pare că explicația e destul de simplă.
Ce sunt sferele de pe firele de curent?
Cunoscute sub numele de sfere de semnalizare, aceste bile viu colorate indică unde se află cablurile electrice, astfel încât aeronavele care zboară la joasă înălțime să le poată evita.
Denumite și sfere de semnalizare aeriană sau balize de vizibilitate, acestea au un scop extrem de important, motiv pentru care le vedeți pe cablurile de curent ce traversează autostrăzi importante sau atârnă în defileuri și văi adânci.
Administrația Federală a Aviației (FAA) impune ca astfel de sfere să fie montate pe firele de curent ce traversează canioane, lacuri și râuri, precum și pe cele din jurul aeroporturilor.
Dar de ce au culori diferite? Cele mai frecvente culori sunt portocaliu, alb și galben, deoarece FAA a constatat că acestea asigură cea mai bună vizibilitate. Totuși, culorile sunt alese astfel încât să fie cât mai vizibile pe fundalul peisajului, ceea ce înseamnă că s-ar putea să observați și alte culori, în funcție de zona în care locuiți.
Așadar, data viitoare când unul dintre pasageri vă întreabă: „Hei, ce e cu bilele acelea ce atârnă de cablurile electrice?“, puteți răspunde liniștit că ele salvează vieți.
Citește și Care este cel mai sigur loc în avion?
Din ce sunt confecționate?
Pentru a oferi o durabilitate maximă și pentru a reduce decolorarea, sferele de pe firele de curent sunt realizate din plastic. Plasticul este, totodată, un bun izolator electric, ceea ce înseamnă că nu conduce nici căldura, nici electricitatea.
Și, deși balizele par destul de mici când le vezi acolo sus, s-ar putea să fiți surprins de mărimea lor. La fel ca un semafor, aceste indicatoare colorate sunt neașteptat de mari – cam de mărimea unei mingi de baschet. Doar că nu sunt și la fel de elastice, la ce greutate au. Ele cântăresc între 5 și 8 kg fiecare!
Când au început să fie utilizate?
De aproape 50 de ani, oamenii se întreabă: Ce sunt globurile acelea atârnate pe cablurile de electricitate? La începutul anilor 1970, Winthrop Rockefeller, fost guvernator al statului Arkansas, se afla într-un avion cu șeful Departamentului de Aeronautică din Arkansas, Edward Holland.
În timp ce avionul ateriza, Rockefeller a observat fire electrice în apropierea aeronavei. El i-a ordonat imediat lui Holland să găsească o modalitate de a face cablurile de înaltă tensiune mai vizibile pentru piloți.
Holland a apelat la serviciile unui inginer pe nume Jack Rutledge pentru a crea sfere viu colorate care să poată fi plasate pe firele de curent și de telefonie fără să gliseze în bătaia vântului.
În anii 1980, compania lui Rutledge devenise una dintre principalele furnizoare de marcaje de vizibilitate din lume. Invenția a salvat nenumărate vieți omenești în deceniile care au trecut de atunci, dar asta nu este tot: și gâștele canadiene au beneficiat de ele.
Înainte de utilizarea balizelor, gâștele se loveau adesea de liniile de înaltă tensiune atunci când încercau să aterizeze pe vreme rea, așa că ecologiștii și agențiile guvernamentale au început să marcheze cablurile electrice pentru a-i ajuta pe prietenii lor cu pene să aterizeze în siguranță.
Dacă până acum ați fost nedumerit cu privire la scopul bilelor colorate de pe firele de curent, acum aveți răspunsul.
Tribuna.US
COMMENTS