Cea mai cunoscută publicație evanghelică din America virează tot mai mult spre Stânga

Foto: Kübra/Pexels

Sunt abonat la revista Christianity Today de câțiva ani. Timp de peste o jumătate de secol, publicația și site-ul său de internet au fost cea mai bună sursă de știri pentru ceea ce se întâmplă în comunitatea creștină, nu doar în America, ci și în întreaga lume, analizează Chris Queen pentru PJ Media.

Billy Graham a fondat revista în 1956 drept alternativa protestantă la revista tradițională The Christian Counterpoint.

Reportaje de actualitate, articole fascinante și recenzii pertinente despre cărți și muzică caracterizau cândva Christianity Today. Unul dintre cele mai importante lucruri privind publicația a fost faptul că, în cea mai mare măsură, a rămas apolitică, dar în același timp mainstream din punct de vedere teologic.

Rareori se manifesta în mod explicit o tentă politică – excepția o reprezentau scandalurile prezidențiale. În 1974, publicația aproape că i-a solicitat lui Richard Nixon să demisioneze.

Un editorial din 1998 care îl critica pe Bill Clinton după punerea sa sub acuzare îl numea „incapabil din punct de vedere moral să conducă țara“, în timp ce în 2019, redactorul-șef Mark Galli a scris că, după părerea sa, Congresul ar trebui să-l înlăture pe Donald Trump din funcție după punerea sa sub acuzare.

De-a lungul anilor, însă, am început să observ o alunecare spre stânga la Christianity Today. De la articole despre „grija față de creație“ care nu erau cu mult diferite de retorica adepților unei alte sintagme privind mediul înconjurător, care conține două cuvinte ce încep fiecare cu litera C, până la articole despre femei în roluri pastorale și susținerea fermă a acestui fenomen (ignorând milioanele de creștini complementarieni din întreaga lume), Christianity Today a început să sune mai liberal din punct de vedere politic și teologic.

Atacul lui Galli la adresa lui Trump a fost suficient pentru a mă determina să-mi anulez abonamentul, dar un podcast al revistei cu privire la un alt scandal a fost mai problematic.

„The Rise and Fall of Mars Hill“ prezenta povestea Bisericii Mars Hill din Seattle și a pastorului aflat la conducerea sa, Mark Driscoll.

Povestea a fost fascinantă și sfâșietoare, iar valorile de producție au făcut-o și mai convingătoare. Problema cu podcastul a ținut de modul de analiză, care s-a bazat pe feminismul anti-bărbați și a lansat numeroase atacuri la adresa lui Trump și a conservatorilor, în general.

Două articole publicate în cursul verii mă fac să mă întreb în ce direcție se îndreaptă Christianity Today. Un articol din august tratează cântecul de succes al lui Oliver Anthony, „Rich Men North of Richmond“, care a atins o coardă sensibilă în inimile oamenilor din întreaga națiune. Autoarea, Hannah Anderson, a recunoscut că și-a făcut mari speranțe prima dată când a auzit melodia.

„Eram entuziasmată la ideea unui cântec în tradiția lui Johnny Cash, Pete Seeger și Woody Guthrie – o muzică care subliniază demnitatea inerentă a săracilor, care protestează împotriva exceselor establishmentului și care repetă apelurile la dreptate din Vechiul Testament, cum ar fi condamnarea de către Dumnezeu, în Ieremia 5:28, a celor care ‘s-au îngrășat și lucesc de grăsime’, dar care ‘nu apără pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiți’“, scrie Anderson.

Fiind atât creștin, cât și fan al muzicii de calitate, înțeleg perfect dorința de a avea un cântec în genul lui Johnny Cash – și m-aș bucura de așa ceva. În schimb, Pete Seeger sau Woody Guthrie? Îmi pare rău, dar nimeni în afara extremei stângi nu ar aprecia un astfel de cântec în zilele noastre.

Care este problema lui Anderson cu acest cântec? Ea consideră că „nu arată dragoste față de aproape“, deoarece Anthony se ia de cei care abuzează de ajutorul social. Autoarea citează următoarele versuri:

„Doamne, avem oameni pe stradă, care nu au ce mânca.
Și obezi care trăiesc din ajutoare sociale
Ei bine, Doamne, dacă ai 1,60 m și 140 de kilograme
Nu ar trebui să plătească contribuabilul pentru pungile tale cu bomboane de ciocolată“.

Citește și Apostazia Bisericii Catolice Germane

Apoi continuă povestind despre perioada în care ea însăși era înscrisă în programul de bonuri de masă și despre cât de umilitoare a fost situația. Ulterior, critică cititorii, explicându-le că „protestul împotriva elitelor bogate și a corupției guvernamentale, oricât de justificat ar fi, nu se poate face pe spinarea altora care suferă și ei. Prețul plătit pentru a avea acces la alimente prin SNAP sau programele bisericești nu ar trebuie să fie demnitatea și stima de sine a celor săraci“.

Dar adevărul este că până și creștinii ar trebui să aibă o problemă cu oamenii care abuzează de sistem. Da, este minunat că avem o plasă de siguranță, dar Biblia nu spune că programele guvernamentale de asistență socială ar trebui să fie principala soluție la problemele societății.

Anderson laudă bisericile și alte organizații creștine pentru că ajută oamenii nevoiași, dar este greșit din partea ei să afirme că a-i critica pe cei care abuzează de sistem le răpește oamenilor „demnitatea și valoarea de sine“.

Să vezi autori creștini adoptând progresismul nu este un lucru neobișnuit în zilele noastre, dar un alt articol, tot din august, s-ar putea să vă lase cu gura căscată. Autoarea Beth Felker Jones compară mulțimile care se îngrămădesc să o vadă pe Taylor Swift, Beyonce și filmul „Barbie“ cu comunitățile bisericești.

Jones își exprimă încântarea cu privire la „temele teologice“ din „Barbie“ și lansează un atac la adresa creștinilor conservatori prin sublinierea faptului că „Swift și-a exprimat public frustrarea față de modul în care creștinismul american merge mână în mână cu politica părtinitoare“. (Bănuiesc că Swift nu are nicio problemă cu creștinii progresiști).

„Copiii caută un scop comun“, conchide Jones. „Așa că voi continua să sper – să sper că, poate, ceea ce caută ei este trupul lui Hristos“.

În loc să sperați, de ce să nu încercați să-i îndrumați pe acești copii spre credința în Hristos? În loc de a lua în vizor creștinii cu a căror politică Taylor Swift s-ar putea să nu fie de acord și de a lăuda un film care îndepărtează jumătate dintre acei copii care au nevoie de Isus – băieți și bărbați – susținând că toți maltratează femeile, de ce să nu le arătăm cum arată o comunitate creștină cu adevărat vibrantă?

Aș vrea să știu ce s-a întâmplat cu Christianity Today. Seamănă cu ceea ce am observat la atâtea organizații creștine mari. John Cooper de la trupa Skillet, el însuși un creștin dedicat și declarat, spune că marile organizații creștine sfârșesc prin a „înclina spre stânga și a critica Dreapta“, ceea ce înseamnă că se tem atât de mult să nu fie etichetate drept „conservatori malefici“ încât vor adopta poziții de stânga și vor ataca conservatorii pentru a evita criticile.

Am senzația că asta este ceea ce s-a întâmplat și cu Christianity Today, iar acest lucru mă înfurie și mă întristează totodată.

Tribuna.US