HomeActualități Românești

CEDO urmează să examineze contestația României privind „căsătoriile gay“

CEDO urmează să examineze contestația României privind „căsătoriile gay“

Luni, 29 septembrie 2023, CEDO va examina contestația României și va decide dacă este admisibilă. România este singura țară din Uniunea Europeană care

Luni, 29 septembrie 2023, CEDO va examina contestația României și va decide dacă este admisibilă. România este singura țară din Uniunea Europeană care contestă o hotărâre privind „drepturile“ LGBTQ, în cazul Buhuceanu și alții vs România.

Pe 22 august 2023, Guvernul României a contestat hotărârea Curții Supreme a Drepturilor Omului prin care Statul Român este obligat să legalizeze cuplurile formate din persoane de același sex.

În prezent, România este singura țară din UE care și-a asumat poziția politică și procesuală de a contesta o astfel de decizie ce obligă la schimbarea legislației în favoarea ideologiei LGBTQ. În lipsa unei astfel de poziții din partea Guvernului, hotărârea CEDO ar fi devenit în 23 august definitivă și irevocabilă.

Societatea civilă, patru culte religioase, au cerut insistent Guvernului României să țină cont de cultura socio-religioasă a României și astfel să conteste hotărârea CEDO.

Citește și Patru culte creștine din România cer Guvernului să conteste decizia CEDO privind „familiile” LGBT | DOCUMENTE

„În cele ce urmează, Curtea va examina dacă cererea României este admisibilă și îndeplinește condițiile stricte definite de Convenție. CEDO acceptă cererea doar în cazuri excepționale, respectiv când cauza ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenției, sau o altă problemă gravă cu caracter general.  Dacă cererea este declarată inadmisibilă, decizia contestată de Guvern devine definitivă și obligatorie, iar România va trebui să dispună transpunerea deciziei în legislația națională.

Dacă cererea este declarată admisibilă, cauza va fi trimisă spre rejudecare în fața Marii Camere CEDO“, explică OCDL (Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți).

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0