Celebra soprană Virginia Zeani, născută Zehan în 21 octombrie 1925, în localitatea mureşeană Solovăstru, una dintre cele mai mari soprane lirice ale l
Celebra soprană Virginia Zeani, născută Zehan în 21 octombrie 1925, în localitatea mureşeană Solovăstru, una dintre cele mai mari soprane lirice ale lumii din anii ’50, ’60 şi ’70, cea care a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma, s-a stins din viaţă luni, la vârsta de 97 de ani, ea exprimându-şi de-a lungul anilor dorinţa să fie adusă în satul natal pentru a se odihni alături de părinţii ei, informează Agerpres.
„Am aflat cu profundă emoţie şi imensă tristeţe vestea decesului celei care a fost Virginia Zeani. În cursul bogatei sale cariere, Virginia Zeani a străbătut întreaga lume şi a cunoscut bogăţia diversităţii lirice a umanităţii. A influenţat nu doar traiectoria unor artişti lirici din ţară, cât în special pe cea a unora dintre cei mai renumiţi artişti lirici mondiali. De la Luciano Pavarotti la Andrea Bocelli. Durerea pe care mulţi dintre noi o simţim în faţa acestei pierderi poate fi alinată doar de omagiile numeroase, pe deplin meritate, care i se aduc Virginiei Zeani, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, de respectul şi de rugăciunile care o însoţesc din West Palm Beach, unde a decedat, până în Solovăstrul ei natal. Astăzi, gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către cei apropiaţi ai săi, care resimt marea durere provocată de deces. În calitatea asumată prin Festivalul Regal de Opera Virginia Zeani, prin care principalul rol este acela de a recupera personalitatea artistică a Virginiei Zeani, avem convingerea fermă că plecarea dintre noi a celui mai mare artist liric al secolului XX lasă în urmă un loc gol şi o provocare uriaşă de îndeplinire a unor sarcini viitoare asumate la standarde foarte înalte”, au anunţat, marţi, organizatorii Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani” de la Târgu Mureş, pe Facebook.
Potrivit sursei citate, Virginia Zeani a avut grijă să transmită mai departe cunoştinţele şi bogata sa experienţă artistică, precum şi modelul unui reper care este şi o să rămână multă vreme de acum extrem de greu de atins.
„Cred că noi, toţi, în mijlocul durerii provocate de această pierdere, ne mândrim cu moştenirea pe care ne-a lăsat-o doamna Virginia Zeani. Aşa cum şi-a exprimat public dorinţa, o aşteptăm acasă, la Solovastru, lângă părinţii domniei sale”, a arătat conducerea Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”.
În toate interviurile sale, artista şi-a reafirmat dorul de casa părintească de la Solovăstru şi de priveliştea pe care o avea de pe prispa casei, cea mai dragă imagine fiind reprezentată de dealurile cu formă ciudată care se văd în stânga satului, însă decizia finală cu privire la locul de înhumare îi va aparţine fiului ei.
La împlinirea vârstei de 97 de ani, în 21 octombrie 2022, Virginia Zeani a fost inclusă în OPERA America Hall of Fame, alături de mari personalităţi ale operei mondiale.
Virginia Zeani deţine peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind deţinătoarea Decoraţiei Regale “Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de regele Mihai I al României; deţine distincţia judeţului Mureş, “Fibula de la Suseni”, conferită de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, distincţia ALAE a Consiliului Judeţean Mureş şi este cetăţean de onoare al comunei natale, Solovăstru, precum şi al municipiului Reghin.
În cartea biografică, soprana Virginia Zeani a arătat că avea 21 de ani când i s-a ivit ocazia de a pleca din ţară, în anul 1947, fiindu-i oferită o bursă de şase luni în Italia, după ce în timpul studiilor i-a cunoscut pe secretarul Ambasadei Italiei la Bucureşti şi pe consulul de atunci, care au invitat-o să cânte la Ambasada Italiei din Bucureşti.
Câteva zile mai târziu, aceştia i-au vorbit despre Virginia Zehan şi şefului Guvernului de atunci, Petru Groza, care a invitat-o să cânte la el acasă, în prezenţa unui dirijor de operă şi a soţiei acestuia, plus ataşaţii culturali ai Rusiei şi ai Bulgariei. Din cartea Virginiei Zeani mai aflăm că cei doi ataşaţi culturali i-au propus să cânte la Moscova şi la Sofia, însă soprana a cerut să fie ajutată să plece în Italia, să studieze şase luni.
„Groza m-a prezentat secretarului său, dr. Draia, şi prin el am reuşit să obţin o viză de student ca să studiez în Italia. Am plecat din România fără să ştiu că nu aveam să-mi revăd părinţii până în 1963, după 16 ani”, a arătat Virginia Zeani.
În cartea biografică se mai arată că, deşi a ajuns în Italia şi era singură, a beneficiat de ajutor, inclusiv în ceea ce priveşte schimbarea numelui, din Zehan în Zeani.
„Le voi fi pe veci recunoscătoare consulului Dominici şi domnului Boniver (fost secretar al Ambasadei Italiei – n.r.). Consulul Dominici mă invitase întotdeauna să cânt în casa lui şi, cum am mai spus, prin el am reuşit să-mi obţin viza de studentă. Şi soţia lui se purta foarte frumos şi amabil cu mine. Şi tot el a avut ideea să îmi schimb numele de familie. Mi-a spus: ‘Virginia, în Italia nu există sunetul h din numele tău, iar oamenilor le-ar fi mult mai uşor să pronunţe Zeani’”, se mai precizează în carte.
Soprana Virginia Zeani a debutat în anul 1948, a avut o carieră internaţională de peste 30 de ani, a interpretat peste 60 de roluri diferite şi a cântat alături de marii tenori ai lumii, între care Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Beniamino Gigli sau Ferruccio Tagliavini.
Pentru a onora numele acestei mari soprane, în anul 2017, un jurist stabilit în Botoşani, Marian Jurgiu, născut în acelaşi sat cu artista, a iniţiat prin Asociaţia “Together on Top” un parteneriat cu Primăria Târgu Mureş şi cu Consiliul Judeţean Mureş, fiind puse astfel bazele primului Festival Internaţional de Operă “Virginia Zeani”, care încă de la prima ediţie s-a situat printre primele trei cele mai importante competiţii ale scenei lirice găzduite de România.
„Festivalul s-a născut din dorinţa noastră de a omagia personalitatea copleşitoare a Virginiei Zeani, al cărei parcurs artistic ne relevă un sublim model de conduită scenică, o carieră impresionantă ce ne înfăţişează destinul unei tinere de 13 ani ce a pornit să-şi înfrunte viaţa dintr-un sat transilvan, ajungând diva adorată a marilor teatre ale lumii, răsplătită cu titlul ‘prima donna assoluta’. Concursul de canto L’Assoluta Virginia Zeani oferă tinerilor artişti oportunitatea confruntării cu un juriu de calibru internaţional, compus din personalităţi ce reprezintă cele mai importante teatre din lume şi, în acelaşi timp, ocazia rară de a-şi şlefui interpretarea vocală proprie sub îndrumarea unor mari artişti ce conduc cursurile de măiestrie ale festivalului. Spectacolele ce au populat scena festivalului la cele două ediţii anterioare arată preocuparea noastră pentru a realiza producţii artistice de cel mai înalt nivel, capabile să răspundă aşteptărilor celui mai exigent public şi, în acelaşi timp, să ofere momente frumoase unui public cât mai larg”, arăta directorul general al festivalului, Marian Jurgiu.
Dată fiind importanţa acestei mari artiste, festivalul a obţinut patronajul Casei Regale a României începând cu ediţia a III-a, devenind astfel Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”.
COMMENTS