Centrul istoric al Sighișoarei inclus în Lista Patrimoniului mondial UNESCO

Sighişoara, recunoscută ca oraş-muzeu, atestă în linii, forme, volume, culori, ambianţe şi tipologii, memoria unui timp, care, prin mijlocele specifice arhitecturii, probează indubitabil continuitatea şi permanenţa românilor în Transilvania. Pitorescul urbei justifică cu îndreptățire aprecierea de a fi denumită „Perla Târnavei”.

Prin monumentele sale arhitecturale și urbanistice, Sighișoara păstrează moștenirea sașilor transilvăneni de odinioară, fiind o mărturie remarcabilă a culturii acestora, cultură care se desăvârşeşte după o perioadă de 850 de ani de existenţă. Totodată, Sighişoara este un exemplu neîndoielnic de mic oraş fortificat într-o zonă de frontieră între cultura latină a Europei centrale şi cultura bizantină, ortodoxă, a Europei de sud-est.

Din punct de vedere documentar, numele oraşului apare în anul 1280 sub denumirea „Castrum Sex“, însă cronicile istorice de mai târziu și descoperirile arheologice sugerează că așezarea exista încă din perioada romană: la nord-vest de actualul oraș, la poalele dealului Podmoale, a fost descoperit un castru roman al unei cohorte a Legiunii a XIII-a Gemina. Cetatea o regăsim menționată și cu alte nume, de-a lungul următoarelor decenii, în mai multe documente: Schäßburg (1282), Schespurch (1298), Segusvár (1300, 1309) şi Săghișora (1431, 1435).

Oraşul Sighişoara se află situat în partea de sud a judeţului Mureş, într-un peisaj de o frumuseţe aparte a Podişului Târnavelor, la confluenţa pârâului Saeş cu râul Târnava Mare, poziţie geografică ce se caracterizează printr-o depresiune triunghiulară, limitată la nord de versantul stâng al văii Târnava Mare, la vest de versantul drept al pârâului Saeş, la est şi sud de versanţii unei văi înguste şi vechiul curs al pârâului Saeş.

Istoria Sighișoarei este una zbuciumată și, fără îndoială, se cuvine evocată. Pentru a face faţã pericolelor, locuitorii cetãţii au ridicat ziduri puternice, construind de asemenea şi o bisericã fortificatã. La acestea s-au adãugat 14 turnuri ale breslelor şi patru bastioane care au mãrit capacitatea de apãrare.

La începutul secolului al XV-lea, Sighişoara l-a susţinut pe principele muntean Vlad Dracul, stabilit aici între anii 1431-1435, pentru a pregãti ocuparea tronului Țãrii Româneşti.

Șederea principelui în incinta cetãţii este atestatã şi de baterea unei monede proprii, cu intensã circulaţie în ţinuturile transilvãnene.

Trebuie amintit şi alt eveniment important: în anul 1431 s-a nãscut la Sighişoara Vlad Țepeş. Dupã pierderea bãtãliei de la Mohacs (1526), Regatul Ungariei a devenit în parte paşalâc turcesc, iar Transilvania se transformã, mai bine de un secol, într-un teatru de lupte dintre habsburgi, turci şi Principii Transilvaniei.

Sighişoara revine în filele de istorie, la anul 1600, când Mihai Viteazul a strãbãtut cetatea, în marşul sãu victorios spre Alba Iulia, unde proclamã prima unire a celor trei principate româneşti: Țara Româneascã, Transilvania şi Moldova.

Secolul al XVII-lea aduce Sighişoarei numeroase nenorociri. Asediile, foametea, jafurile şi epidemiile de ciumã, inundaţiile, cutremurele şi incendiile pustiitoare au fãcut mii de victime şi au provocat mari distrugeri.

De Sighişoara se leagã şi un moment important al Revoluţiei de la 1848. În localitatea Albeşti, nu departe de cetate, într-o sângeroasã bãtãlie cu trupele ţariste a cãzut unul dintre cei mai de seamã revoluţionari maghiari, poetul Petöfi Sandor.

Oraşul-muzeu, gazdã pentru scurt timp şi a marelui compozitor Johannes Brahms, pãstreazã încã multe locuri şi clãdiri interesante pentru orice vizitator interesat sau îndrãgostit de arhitectura medievală.

Centrul istoric al Sighişoarei cuprinde Cetatea, aşezare fortificată situată pe dealul cu versanţi relativ abrupţi ce domină valea Târnavei şi Oraşul de Jos, situat la picioarele acestuia. Acest aspect conferă sitului o configurare urbană de o pregnantă particularitate ce derivă din adaptarea aşezării la formele reliefului.

Pe tot parcursul istoriei oraşului, nucleul istoric a continuat să fie centrul de greutate al aşezării care s-a dezvoltat în jurul Oraşului de Jos. Centrul istoric Sighişoara se defineşte ca cel mai reprezentativ sit urban medieval din Transilvania datorită faptului că, în comparaţie cu celelalte oraşe istorice din România, şi-a păstrat în cea mai mare parte nealterate de-a lungul timpului organizarea spaţiului urban şi calitatea arhitecturală a construcţiilor ce o compun. Aşezarea se caracterizează printr-o mare densitate a clădirilor cu valoare de monument istoric ce constituie ansambluri expresive prin relativa diversitate a tipologiei. Dispoziţia traseelor şi spaţiilor urbane adaptate reliefului, crează prin succesiunea lor efecte de surpriză de un farmec deosebit.

Popularea Dealului Cetății a avut loc în jurul bisericii Mănăstirii Dominicane, a cărei construcție a fost începută la sfârșitul secolului al XII-lea. Tot lângă Biserica Mănăstirii a funcționat și prima școală din Sighișoara (menționată documentar în 1522). O „schola maioris” („școală majoră”) și-a început cursurile în anul 1607 pe lângă Biserica din Deal (Bergkirche), monument istoric și de arhitectură din secolul al XIV-lea. În anul 1619 a fost dată în folosință clădirea proprie a Școlii din Deal.

Scara acoperită, inițial cu 300 de trepte, a fost construită în 1642. Biserica din Deal, ziditã din piatrã (sec. XIV-XV), solid ridicatã în mijlocul unui loc cu vegetaţie bogatã este unul din cele mai reprezentative monumente ale Transilvaniei. Întreg ansamblul respirã trãinicie într-un amestec de stiluri arhitecturale din care rãzbate, totuşi, vizibil stilul gotic.

Cetatea este înconjurată de un zid de 9,3 m a cărui înălțime inițială era de circa 4 m. Ulterior, înălțimea zidului a fost mărită în unele locuri până la 14 m. Zidul a fost construit între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, ca protecție împotriva atacurilor turcești. Zidul avea 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi. Turnurile funcționau ca sedii ale diferitelor bresle meșteșugărești.

Turnul cu Ceas este cel mai masiv dintre cele nouă turnuri de apărare ale cetăţii Sighişoara, care s-au păstrat până în prezent. Monumentul are o înălţime de 64 de metri, este situat în partea de sud-est a cetăţii şi este vizibil din orice punct al centrului oraşului. La sfârşitul sec. al XVII-lea a fost prevăzut cu un coronament de factură barocă, similar celui de la Catedrala Sfântul Vitus din Praga. De-a lungul timpului Turnul cu Ceas a devenit edificiul reprezentativ al oraşului. Este prevăzut cu statui de lemn de tei, înalte de 0,80 metri ce înfăţişează zeii păgâni ce personifică zilele săptămânii: Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn şi Soarele. Actualul mecanism al ceasului este mai nou fiind executat la comandă specială în Elveţia de firma Fuchs şi instalat în Turnul cu Ceas la 1 aprilie 1906. În exterior ceasul este dotat cu două cadrane uriase, de 2,40 metri diametru, pe fiecare faţadă a turnului şi figurine instalate în nişe.

Turnul Frânghierilor este astăzi locuința paznicului cimitirului, dar în trecut apăra colţul de nord-vest al platoului de sus al Cetăţii. Despre Turnul Frânghierilor se poate spune că este contemporan cu primele ziduri ale Cetăţii. Acesta a fost distrus de invazia tătară în 1241 și a fost ulterior reconstruit în secolul XVI. Este unul din puținele turnuri neatinse de incendiul din 1676.

urnul Măcelarilor a fost construit în secolul al XV-lea, reconstruit în secolul al XVI-lea. Documentele îl amintesc pentru prima dată abia în anul 1680. Poziţia sa la poalele celei mai abrupte porţiuni ale dealului ce coboară de pe platoul superior spre platoul inferior explică importanţa strategică a acestui post de apărare. Prin forma sa hexagonală a avut câmp de tragere în toate direcţiile.

Turnul Cojocarilor (denumit și Turnul Blănarilor) de pe partea vestică a zidului înconjurător este unul dintre cele două turnuri de apărare a porţii Törle, unde pe vremuri, în fiecare seară se făcea împărţirea turmelor. El era aparținea breslei cojocarilor. Se spune că imensul incendiul din 1676 care a devastat mare parte din Cetate, a distrus şi turnul, care a fost ulterior reparat, supraînălţat şi restaurat la forma pe care o are astăzi.

Turnul țesătorilor a fost dărâmat în 1858, pietrele fiind folosite pentru pavajul cetății.

Turnul Croitorilor, construit în secolul XIV este situat în partea opusă Turnului cu ceas şi străjuieşte a doua poartă de acces în Cetate.

Turnul Croitorilor se înfăţişează cu o arhitectură de o nobilă simplitate, cu un puternic acoperiş, de plan dreptunghiular. Este străpuns în faţa inferioară de două ganguri bolţite în cruce, odinioară prevăzute cu porţi în ambele extremităţi.

Deasupra porţilor turnul creşte cu încă două etaje prevăzute cu ferestre de tragere. Şi acest turn a fost cuprins de incendiul din 1676 şi din cauza focului a explodat rezerva de pulbere care era depozitată în turn, distrugând nivelele superioare şi un mare număr de arme precum şi rezervele de grâu. Turnul a fost în întregime reconstruit în anul 1679.

Turnul Giuvaergiilor sau Turnul Aurarilor se găseşte în cel mai înalt punct. Probabil, poziției sale privilegiate i se datorează şi nefericitul eveniment al incendierii sale de către un trăsnet. Este primul turn menţionat documentar în anul 1511.

Cu referire la acest turn se spune că s-au ţesut cele mai multe legende, rolul său în istoria defensivă a Sighişoarei fiind dintre cele mai importante.

Turnul Giuvaergiilor a fost lovit de un traznet în 1809, fiind distrus în incendiu provocat de acest fulger. În 1863 Turnul a fost demolat şi transformat în sală de gimnastică. În 1935 a fost transformat în capelă mortuară.

Turnul Cositorarilor este una dintre cele mai ciudate construcţii, puternică din punct de vedere al înfăţişării, ca o fortăreață păstrată în negura timpului. Turnul are o poziție excepțională, cu o vedere deschisă asupra împrejurimilor. Poziția sa era importantă în trecut pentru apărarea Cetății. Soarta nu i-a fost favorabilă nici acestui turn, aflat într-o continuă refacere, datorită incendiilor şi cutremurelor prin care a trecut. Bastionul său poară și acum urme de gloanţe din timpul asediului curuţilor, de la 1704-1706.

Turnul Cositorarilor este legat de Turnul Tăbăcarilor prin Galeria Arcaşilor din care se apara partea de Sud-Vest a Cetăţii. Turnul Tăbăcarilor este unul dintre cele mai vechi turnuri ale Cetății Sighișoara. Potrivit arheologilor, este parte componentă a primei centuri de fortificaţii. Acestui turn îi fusese alipit în anul 1631 noul Turn al Barbierilor distrus mai târziu, dar ale cărui urme se mai pot vedea și azi pe tencuiala zidurilor învecinate.

Turnul Fierarilor se află în spatele Bisericii Mănăstirii și a fost ridicat în 1631 pe temeliile vechiului Turn al Bărbierilor. Turnul are o decorație aparte, cu console şi goluri de tragere. În trecut, etajul superior al Turnului a adăpostit remiza de pompieri.

Turnul Lăcătușilor și Turnul Dogarilor erau situate între Turnul Cizmarilor și Turnul fierarilor.

Turnul Pescarilor se afla cândva pe malul Târnavei, mult mai în afara cetății, unde se găsea pe atunci și moara. Rareori mai este amintit. Există doar pe macheta muzeului din incinta Turnului cu ceas.

Turnul Cizmarilor este amintit pentru prima dată în documentele vremii în anul 1594. În 1606 turmul, îngrijit de breasla cizmarilor a fost parţial distrus, dar a fost reconstruit în 1650. În timpul incendiului din 1676 a fost distrus din nou însă în 1681 a fost reclădit în forma actuală. În faţa turnului a existat şi un bastion de artilerie, care a fost demolat în 1648. Relativ scund el se prezintă ca o prismă hexagonală cu laturi inegale, încununat cu un prelung coif de ţiglă, din masa căreia se desprinde spre interiorul cetăţii un mic turnuleţ de observare, ceea ce-i oferă turnului un pitoresc aparte.

Reușind să supraviețuiască vremurilor, Sighișoara este în prezent singura cetate medievală din lume care mai este încă locuită.

Astfel, în timp ce alte vestigii ale perioadei mediavale fac obiect de studiu pentru muzeografi și arheologi, în Sighișoara viața își urmează cursul firesc, orașul fiind mai animat ca oricând.

Incontestabil, farmecul deosebit al Sighișoarei e dat de clădirile vechi foarte bine conservate, care păstrează aerul medieval al cetății, fapt pentru care municipiul constituie o importantă destinație turistică, viind vizitat anual de mii de turiști.

Centrul istoric al Sighișoarei, format din Cetate și Orașul de Jos, a fost înscris în anul 1999 pe Lista Patrimoniului mondial UNESCO.

În fine, găsesc potrivit să închei cu un citat al scriitorului, poetului și traducătorului englez Charles Boner (1815-1870) despre vizita sa în acest oraș în 1863, reprodus de revista Historia Special / Martie 2021 din cartea acestuia „Transylvania, its Products and People” (1865):

„Când am ajuns în vârful dealului, în fața noastră se ridica o colină înaltă și pe ea stătea un oraș cu înfățișare medievală, cu biserică, ziduri și porți de intrare. Sub acestea erau grupuri de case printre grădini, depășite în înălțime de plopi, câmpuri verzi împrăștiate de jur-împrejurul bazei unui rând de dealuri, care închideau acest punct pitoresc. În față, biserica, cea care încoronează Cetatea, încă strălucea în razele slabe ale apusului de soare”.

Dorin Nădrău
Tribuna.US