În prezent există studii care demonstrează superioritatea educației creștine clasice - față de alternative, după aproape orice standard - academic, so
În prezent există studii care demonstrează superioritatea educației creștine clasice – față de alternative, după aproape orice standard – academic, social, spiritual, psihologic, arată un articol patheos.com.
Departamentul de sociologie al Universității Notre Dame a fost însărcinat de Asociația Școlilor Creștine Clasice (ACCS) să realizeze un studiu cu privire la gradul lor de eficacitate.
Cercetătorii de la Notre Dame, care au încorporat date din studiul Cardus Educational Survey, au analizat mii de absolvenți cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani.
Aceștia fuseseră educați în șase categorii de școli: publice, private laice, catolice, creștine evanghelice, școală religioasă la domiciliu și ACCS (creștină clasică).
Studiul a comparat apoi absolvenții în ceea ce privește alegerile lor de viață, pregătirea, atitudinile, valorile, opiniile și punerea în practică.
Studiul s-a concentrat asupra a cât de bine erau pregătiți acești adulți pentru facultate și pentru o carieră; perspectiva lor asupra vieții; obiceiurile lor creștine; viața lor creștină; conservatorismul lor; capacitatea lor de a gândi independent; și implicarea lor în societate per ansamblu.
Constatările au fost uimitoare. Cei care au primit o educație creștină clasică și-au depășit practic semenii la orice categorie, adesea cu o mare diferență. Vedeți rezultatele pe acest site web. Citiți întregul studiu, intitulat Good Soil: A Comparative Study of ACCS Alumni Life Outcomes.
Doar pentru a vă oferi câteva exemple, când vine vorba de rezultatele academice, studenții cu educație clasică au obținut cele mai mari scoruri la teste; aproape 90% se considerau bine pregătiți pentru facultate; iar 55% au obținut preponderent A în facultate.
Dintre absolvenții școlilor publice, aproximativ 50% s-au considerat bine pregătiți și 35% au obținut A.
Elevii care au făcut școala la domiciliu s-au clasat pe locul doi după cei de la ACCS în ceea ce privește calificativele A, cu 45%, și totuși doar 60% s – au considerat că sunt bine pregătiți, acest fapt sugerând că le lipsește încrederea.
Școlile evanghelice s-au clasat în urma chiar și a școlilor publice, după procentul calificativelor A obținute, cu puțin peste 30%.
Acest studiu va fi, de asemenea, instructiv pentru cei care învață de acasă și pentru școlile evanghelice.
Toate alternativele creștine s-au descurcat bine atunci când vine vorba de transmiterea credinței, deși abordarea clasică a fost cea mai eficientă (90% dintre absolvenții ACCS merg la biserică de cel puțin trei ori pe lună; aproximativ 70% dintre absolvenții cursurilor de acasă și evanghelici fac același lucru).
Școlile catolice au avut rezultate destul de apropiate de ale școlilor publice, cu excepția faptului că au fost mai eficiente în majoritatea domeniilor.
Cei educați în mod clasic au indicat rezultate solide în susținerea teologiei creștine ortodoxe și a convingerilor morale. De asemenea, ei sunt pe primul loc în a fi dispuși să ia măsuri atunci când văd nedreptate.
Totuși, ceea ce m-a frapat cel mai mult sunt datele legate de „perspectiva asupra vieții“; adică în ceea ce privește nivelul lor general de fericire și sănătatea mentală.
Adulții ce au avut parte de educație creștină clasică au obținut rezultate semnificativ mai mari decât toți ceilalți în ceea ce privește nivelul de recunoștință, speranță, sentimentul că viața este sub control și capacitatea de a face față suferinței.
Au avut, de asemenea, mai mulți prieteni, aproape 90% declarând că au mai mult de trei prieteni apropiați, depășind cu mult școlile private seculare, care au ocupat locul al doilea cu 50%.
De ce ar fi folositoare educația creștină clasică în astfel de lucruri? Fostul meu student, Andrew Kern, cu care am scris Educația clasică a fost cel care mi-a spus despre acest studiu într-o discuție pe Zoom pe care o purtam cu un grup din Finlanda ce dorea să deschidă o școală clasică.
El a explicat că învățătura clasică predă „gândirea corect ordonată“, astfel încât să existe o legătură cu „mintea corect ordonată“, care este esențială pentru sănătatea mintală.
Iată „discursul de căpătâi“ al lui Andrew, explicând ce presupune această abordare:
„Educația creștină clasică este cultivarea înțelepciunii și a virtuții prin hrănirea sufletului cu adevăr, bunătate și frumusețe prin intermediul celor șapte arte liberale, astfel încât studentul, în Hristos, reușește să-L cunoască, să-L glorifice și să se bucure de Dumnezeu mai mult“.
Iată descrierea ACCS a ceea ce fac:
„Educația creștină clasică (ECC) este un sistem educațional testat în timp, care stabilește o perspectivă biblică asupra lumii (numită Paideia), încorporează metode bazate pe fazele naturale ale dezvoltării elevilor, cultivă cele 7 Virtuți Creștine, antrenează raționamentul studentului prin Trivium (Gramatică, Logică și Retorică) și interacționează cu Marile Cărți istorice.“
(Cele 7 virtuți creștine se referă la „virtuțile firești“ ale lumii antice – dreptatea, stăpânirea de sine, curajul și înțelepciunea – plus „virtuțile spirituale“ ale creștinismului: credința, speranța și dragostea.)
Asociația școlilor creștine clasice, prima care a readus educația clasică în anii 1990, a funcționat suficient de mult timp pentru a fi educat aproximativ 50.000 de elevi din peste 300 de școli, oferind un mare eșantion de absolvenți adulți pentru studiu.
Dar există și alte rețele de școli clasice, precum Societatea pentru învățare clasică. Andrew Kern conduce Institutul Circe, care oferă resurse, formare a cadrelor didactice și alte forme de sprijin pentru școlile care doresc să urmeze modelul clasic.
Vreau, de asemenea, să evidențiez Consorțiul pentru educația luterană clasică, o asociație de școli parohiale luterane și școlarizare la domiciliu care urmează această abordare.
Mi-aș fi dorit ca studiul ACCS să fi detaliat categoria școlarizării creștine la domiciliu, existând multe organizații de genul, cu o mulțime de programe curriculare și variante online, inclusiv Academia Luterană Wittenberg.
Nu știu în ce măsură datele ACCS sunt valabile și în cazul acestor alte proiecte clasice de educație. ACCS face acest lucru de mult timp, în timp ce multe dintre celelalte sunt mai noi. Nu toți studenții au beneficiat de întregul program K-12.
Cu toate acestea, rezultatele constatate sunt semnificative. Cei care vor să rezolve problemele evidente ale educației din această țară – inclusiv experții care spun „ascultați ce zice știința“ și cadrele didactice care solicită „programe bazate pe cercetare“ – ar face bine să ia în considerare educația creștină clasică.
Tribuna.US
COMMENTS