Nu am făcut un secret din faptul că îl consider pe Donald Trump al doilea cel mai bun președinte din timpul vieții mele, imediat după Ronald Reagan. R
Nu am făcut un secret din faptul că îl consider pe Donald Trump al doilea cel mai bun președinte din timpul vieții mele, imediat după Ronald Reagan. Realizările sale în ceea ce privește sistemul judiciar, economia și politica externă în timpul mult prea scurt petrecut în Biroul Oval au fost spectaculoase.
Stânga poate încerca să răstălmăcească lucrurile oricât dorește, asta e realitatea, analizează Stephen Kruiser pentru PJ Media.
Pentru că nu am fost niciodată –și nici nu voi fi vreodată – un fan al politicienilor, nu am nicio problemă în a critica lucrurile care nu mi-au plăcut la președinția lui Trump.
A făcut două greșeli flagrante, prima fiind faptul că l-a folosit pe post de armă pe Anthony Fauci în perioada de început a pandemiei. Știu că există o mulțime de fani înfocați ai lui Trump care au creat o istorie alternativă pentru a contrazice această afirmație, dar există înregistrări video, dragilor.
Însă asta nu e nimic în comparație cu faptul că Trump nu a prea drenat mlaștina de la Biroul Federal de Investigații. Mai exact, nu l-a concediat pe directorul FBI, Christoper Wray, atunci când a avut ocazia.
Mulțumită micii, dar activei majorități republicane din Cameră, Wray a revenit recent la Capitol Hill pentru a răspunde la câteva întrebări. Ca întotdeauna, el a fost evaziv și a încercat să se eschiveze.
Potrivit unui articol legat de audierea respectivă:
„În timpul unei audieri a Comisia Juridică a Camerei privind monitorizarea Biroului Federal de Investigații (FBI), directorul FBI, Christopher Wray, a susținut că nu știe câți agenți avea agenția sa pe teren pe data de 6 ianuarie – sau dacă avea vreunul.
Rep. Andy Biggs (R-Az) l-a întrebat pe Wray: ‘Fostul șef al poliției Capitoliului, Steven Sund, ar fi afirmat că în mulțimea de protestatari erau o grămadă de agenți federali. Sunteți la curent cu afirmația sa?’.
‘Nu am auzit așa ceva’, a răspuns Wray“.
Serios, tipul ăsta e cel care ține frâiele?
Dacă ar fi să credem cele două răspunsuri scurte ale lui Wray, acesta este un munte de incompetență și ignoranță. Desigur, nu putem crede nimic din ceea ce spune. În afară că FBI-ul nu are acces la internet, este imposibil ca Wray să nu știe de afirmația lui Sund legat de 6 ianuarie. Este treaba FBI-ului să știe tot.
Așa cum am spus și am scris de nenumărate ori, mi se pare surprinzător că Trump nu l-a concediat pe acest individ când se pregătea să părăsească Biroul Oval. Ar fi fost o mică răzbunare poetică. Nu e vorba că Trump nu s-ar fi plictisit de șeful FBI cu mult timp înainte.
În septembrie 2020, Trump i-a spus lui Chris Christie că Wray era „cel mai prost membru“ al administrației sale. Christie îl recomandase pe Wray lui Trump. Având în vedere ceea ce știm acum despre Christie, nu este o exagerare să ne gândim că ar fi putut fi implicat într-un sabotaj în avans.
În ciuda discursului său ostentativ despre drenarea mlaștinii, Trump abia dacă a golit mai mult de o găleată sau două din ea. Sigur, a început frumos, concediindu-l pe predecesorul lui Wray, James Comey, în mai 2017. Drenarea părea să fi demarat.
Trump a sfârșit prin a fi distras destul de mult de o combinație între hărțuirea din partea presei și dramele aparent nesfârșite în materie de personal, dar aceasta nu este o scuză pentru faptul că nu a drenat Mlaștina. El a realizat multe în ciuda acelor distrageri.
FBI-ul condus de Wray, pe care Trump l-a lăsat în pace, abia aștepta să-și unească forțele cu democrații și să se implice în tirania totalitară COVID. Acesta este un alt fragment din ceea ce s-a scris despre recenta audiere:
„House Judiciary Committee a organizat o audiere pe 12 iulie pentru a-l trage la răspundere pe directorul FBI al lui Biden, Christopher Wray. În cursul audierii, Rep. Kevin Kiley (R-Calif.) a criticat politicile școlare COVID-19 din 2021 și l-a chestionat pe Wray cu privire la presupusele justificări pentru faptul că FBI a luat în vizor părinții care s-au plâns de aceste politici școlare.
Potrivit republicanilor din Congres, FBI și Departamentul de Justiție (DOJ) au folosit practic instrumente de contraterorism pentru a viza părinții nemulțumiți de politicile COVID abuzive.
Kiley l-a făcut pe Wray să recunoască faptul că investigațiile asupra părinților așa-zis ‘extremiști’ au fost inițiate fără dovezi solide care să le justifice“.
Citește și FBI recunoaște că persecutarea părinților în pandemia COVID nu a fost justificată
Trebuie subliniat faptul că următorul pas al FBI a fost să treacă de la subiectul părinți la a lua în vizor slujbele romano-catolicilor.
În prezent, Wray răspunde în fața unui procuror general care este determinat să se răzbune pentru că republicanii l-au ținut departe de Curtea Supremă.
Ei își dublează eforturile de a interfera în alegerile prezidențiale din 2024, protejând familia de infractori Biden și muncind ore suplimentare pentru a-l distruge pe Trump și a-l ține departe de buletinul de vot. Desigur, se poate spune că, dacă Trump l-ar fi concediat pe Wray, succesorul său putea fi unul la fel de rău. Pe de altă parte, este posibil ca el sau ea să nu fi fost.
Wray este doar o fațadă. La FBI era nevoie de o remaniere completă de la vârf în jos după ce Comey a fost dat afară de Trump.
Este ușor să dăm toată vina pe Garland în cazul de față, dar această alianță Wray/Christie mă face să cred că Wray nu are nevoie de prea multe imbolduri din partea șefului pentru a-l vâna pe Trump.
Ar mai fi apoi și faptul că Wray s-a dovedit a fi un adevărat șarpe ori de câte ori i s-a cerut să răspundă pentru acțiunile extremiste ale Biroului.
Nu mă îndoiesc că Trump regretă că l-a lăsat neatins pe Wray și FBI-ul său, în măsura în care este capabil de regrete.
Dacă Trump reușește să câștige anul viitor, putem fi siguri că Christopher Wray se va „pensiona“ cu mult înainte de ziua depunerii jurământului din 2025.
Tribuna.US
COMMENTS