Cinci atei care și-au pierdut credința în ateism

Ateismul este cool. Cel puțin, aceasta este percepția populară a unei viziuni asupra lumii care s-a bucurat de o nouă fațadă și o renaștere în ultimele decenii.

Autori precum Richard Dawkins și Christopher Hitchens au formulat contestații publice puternice la afirmațiile principalelor convingeri religioase și la drepturile care li s-au acordat în mod tradițional, în timp ce personalități publice foarte respectate și de înalt nivel au acordat sprijin vocal ideilor lor, analizează Martin Saunders pentru ChristianToday.

Când Stephen Fry a subliniat o poziție ateistă (sau chiar anti-teistă) într-un talk-show irlandez, interviul a devenit viral în câteva ore, iar comediantul Ricky Gervais își folosește frecvent platforma pentru a ataca și a submina religia în film și în spectacolele stand-up.

Creștinii se pot simți, în mod firesc, puțin amenințați de acest tip de activitate. Ca dovadă, zecile de „articole de reacție“ care au apărut la câteva zile după răbufnirea lui Fry despre „un Dumnezeu capricios, răutăcios“. Dacă ne simțim îngrijorați sau subminați în credința noastră, ar trebui probabil ca asta să provoace o serioasă autoexaminare; o credință care este practicată cu adevărat în viața de zi cu zi ar trebui să fie suficient de puternică și să aibă suficiente dovezi pentru a rezista la câteva fraze amăgitoare ale unei celebrități.

De fapt, există motive pentru a te simți optimist, în mod ciudat, cu privire la declarațiile ateiste ale unor personalități publice. Nu numai că există nenumărați oameni care au ajuns în biserică sau la un curs Alpha (evanghelic), tocmai pentru că argumentele lui Dawkins și ale altora nu i-au mulțumit, dar există și multe cazuri de foști atei celebri care au ajuns să-și piardă încredințările, și să se convertească la credința creștină.

Mai jos sunt doar cinci dintre aceste cazuri, despre foști atei care au descoperit că credința lor în nimic nu i-a dus nicăieri.

1. C.S. Lewis

Înainte de a scrie saga Narnia, unele cărți sci-fi divizante și popularele cărți de teologie care au dus la mii de conversii raționale (inclusiv a mea), Clive Staples Lewis a fost ateu declarat. A menționat o „copilărie creștină anostă“, dar în lucrarea sa biografică Surprins de Bucurie a scris despre „credința sa aparent fermă în inexistența lui Dumnezeu“, care a fost ulterior spulberată de o combinație între citirea operei lui GK Chesterton și dezvoltarea unei prietenii cu JRR Tolkien. În cel mai faimos pasaj din acea carte, el spune:

„Trebuie să vă imaginați cum stau singur în acea cameră de la Magdalena, noapte de noapte, simțind, ori de câte ori mintea mea se dezlipea chiar și pentru o secundă de munca mea, abordarea constantă și neîncetată a Aceluia pe care doream cu atâta ardoare să nu-L întâlnesc. Lucrul de care m-am temut așa de mult, mi s-a întâmplat în cele din urmă. În al treilea trimestru academic din 1929 am cedat și am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu, am îngenuncheat și m-am rugat: eram poate, în acea noapte, cel mai demoralizat și reticent convertit din toată Anglia“.

2. Peter Hitchens

Fratele mai mic al scriitorului ateu Christopher Hitchens a împărtășit odată viziunea fratelui său decedat asupra lumii. Jurnalist, autor și comentator politic conservator, el a dat foc Bibliei sale King James, la vârsta de 15 ani, când era la internat. El și Christopher au avut o relație furtunoasă de-a lungul a 50 de ani, înlocuind certurile lor pentru jucării din copilărie cu dezbateri privind existența lui Dumnezeu în anii ulteriori.

El descrie cum a ajuns la conștientizarea propriului său păcat, spunând că „lunga mea listă de fapte rele s-a derulat rapid în capul meu … Nu aveam absolut nicio îndoială că mă aflu printre cei condamnați, dacă ar fi existat condamnați“. Căsătoria în biserică și jurămintele făcute în fața unui Dumnezeu pe care îl respinsese anterior, l-a neliniștit și mai mult, și s-a trezit încet-încet profesând o credință creștină. După ce fratele său a publicat faimoasa carte Dumnezeu nu este măreț, în 2007, Peter a scris propria sa lucrare, Rage Against God, ca răspuns, criticând noua mișcare ateistă în rândul căreia Christopher era atât de proeminent.

3. A.N. Wilson

Autorul și jurnalistul britanic scrie că, pe la vârsta de 30 de ani, „a pierdut orice convingere religioasă“ și a scris o carte – intitulată pur și simplu Isus – care arăta dispreț față de ideea că Evangheliile conțineau informații istorice corecte despre un om pe care el îl considera pur și simplu un lider evreu proeminent. Cu toate acestea, după ce a petrecut „cinci sau șase ani“ frecventând discret biserica, el spune că a descoperit că a ajuns să adopte credința predicată acolo.

Wilson este acum unul dintre cei mai vocali critici ai ateismului modern, indignat în special de afirmația că credința este preocuparea celor slabi de minte. Într-un faimos articol pentru Daily Mail, Wilson a dezvăluit că este un convertit creștin și a atacat ateii celebri, sau cei pe care el i-a numit „toți deștepții liberali“, iar într-un alt articol de Ziua Crăciunului în The Telegraph, a scris despre convingerea sa actuală deplină că „Evanghelia ar fi adevărată și dacă nimeni nu ar crede-o“.

4. Anthony Flew

Poate că numele său nu este familiar, dar Flew a fost unul dintre cei mai semnificativi gânditori atei din epoca pre-Dawkins. A fost un critic proeminent al religiei, sugerând că ateismul ar trebui să fie poziția implicită până când vor putea fi aduse dovezi privind existența lui Dumnezeu; și că această sarcină ar trebui să aparțină celor religioși, nu celor necredincioși. El și-a menținut această convingere până târziu în viață, semnând chiar și al treilea Manifest Umanist din 2003. Cu toate acestea, doar un an mai târziu, el a anunțat că și-a schimbat dramatic filozofia.

Flew nu se convertise la credința creștină, dar îmbrățișase deismul – credința în Dumnezeu. El a fost atât de convins, încât în ​​2007 și-a publicat ultima sa carte, Există un Dumnezeu: Cum și-a schimbat părerea cel mai notoriu ateu din lume. A fost discreditată de atei încă de atunci, susținând că schimbarea de poziție a lui Flew s-a datorat deteriorării sănătății sale mentale și că respectiva carte a fost în principal opera co-autorului său. Cu toate acestea, înainte de moartea sa în 2010, Flew a abordat lucid și în mod specific acest lucru într-unul din ultimele sale articole, un contraargument la referințele lui Dawkins la el în Delusion God.

5. Alister McGrath

Astăzi este unul dintre cei mai înverșunați și mai respectați apărători ai creștinismului, dar Alister McGrath a trebuit să treacă printr-o conversie paulină înainte de a ajunge aici. Crescând în Irlanda de Nord în anii 1960, McGrath scrie că „a ajuns să considere că Dumnezeu era o iluzie infantilă, potrivită pentru persoanele în vârstă, pentru cei slabi din punct de vedere intelectual și pentru cei fals religioși … înțelepciunea zilei era că religia va pieri și că zorile glorioase și lipsite de Dumnezeu erau gata să apară“.

Ca tânăr intelectual cu aptitudini pentru știință și specializări în teoria cuantică și apoi în biologie, viziunea raționalistă asupra lumii a lui McGrath a avut puțină răbdare pentru teoriile unei credințe oarbe.

Cu toate acestea, implicarea sa profundă în știință a fost – poate contra-intuitiv – chiar lucrul care i-a tulburat necredința. El scrie: „Ateismul, am început să-mi dau seama, se baza pe dovezi insuficient de satisfăcătoare. Argumentele care păruseră cândva îndrăznețe, decisive și concludente s-au dovedit din ce în ce mai circulare, empirice și incerte.“

A devenit creștin și a continuat să cerceteze entuziast știința, dându-și seama că interesul său crescând pentru teologie nu era în conflict cu aceasta; cele două discipline se luminau reciproc, mai degrabă. Fiind la început un fan al lucrărilor științifice ale lui Richard Dawkins (dacă nu și al argumentelor sale pentru ateism), a devenit după aceea unul dintre cei mai de durată adversari ai săi, atât în ​​scris (este autorul a The Dawkins Delusion), cât și în dezbaterea publică.

Ceea ce este poate cel mai interesant lucru în toate aceste povești este diversitatea lor. Ne-am putea imagina că intelectualii celebri tind să ajungă la o concluzie a credinței creștine prin intermediul unui argument rațional, însă acesta nu este în niciun caz singurul motiv dat. Convingerea de păcat, observarea transformării și sentimentul că Dumnezeu îi cerceta pur și simplu pe toți au contribuit la aceste mărturii extrem de variate. McGrath și-a dat seama că argumentul rațional pentru existența lui Dumnezeu era mai puternic decât cel împotriva lui, dar Wilson și-a bazat în primul rând decizia pe ceea ce a văzut în comportamentul creștinilor.

Citește și Gândurile unui rege credincios

Cu siguranță, acesta conține unul dintre cele mai puternice justificări pentru credință. Credința în Dumnezeu nu se bazează orbește pe acceptarea Bibliei ca adevăr, sau pur și simplu pentru că argumentul face sens, ci pentru că atunci când începem să-L căutăm cu adevărat, începem să-L vedem peste tot. În natură, în știință, în experiența supranaturală și, poate cel mai convingător dintre toate, în viețile transformate ale oamenilor care au crezut deja în El. Periplul acestor cinci bărbați nu este neobișnuit. Ei sunt pur și simplu cinci exemple notorii a ceea ce se poate întâmpla atunci când mințile închise acceptă posibilitatea că s-ar putea să greșească.

Tribuna.US