Raidurile pentru reținerea și deportarea persoanelor care locuiesc în SUA fără statut legal au debutat în prima zi a noii administrații a președintelu
Raidurile pentru reținerea și deportarea persoanelor care locuiesc în SUA fără statut legal au debutat în prima zi a noii administrații a președintelui Donald Trump. În campania electorală Trump a spus că va demara cel mai mare program de deportare din istoria SUA, iar Tom Homan, director al Serviciului de Imigrație și Control Vamal – „țarul frontierelor” – a declarat că infractorii și membrii bandelor vor fi prioritar vizați în astfel de raiduri.
Agenții federali de aplicare a legii și agenții ICE au arestat peste 500 de imigranți fără documente căutați pentru infracțiuni în orașe sanctuar din toată America. Deja, primele zboruri de deportare au loc în această săptămână.
ICE afirmă că până joi a efectuat 538 de arestări și a reținut 373 de imigranți fără documente în orașele sanctuar din întreaga țară. Vineri dimineață, numărul celor reținuți a ajuns la 1.300, potrivit lui Homan.
Cine sunt imigranții ilegali vizați
La începutul anului 2022, în SUA se aflau aproximativ 11 milioane de imigranți ilegali sau cu un statut temporar, o cifră care, potrivit unor analiști, a crescut cu peste 13-14 milioane.
Potrivit declarațiilor oficialilor, primii vizați pentru arestare și deportare sunt imigranții ilegali cu un istoric infracțional, care include agresiune sexuală, violență domestică și infracțiuni legate de droguri și arme, inclusiv membri ai unor bande violente precum MS-13.
Urmărește Tribuna.US și pe X, WhatsApp și Telegram
Într-un interval de 33 de ore, ICE Enforcement and Removal Operations (ERO) a arestat peste 460 de imigranți ilegali cu antecedente penale de agresiune sexuală, jaf, tâlhărie, atac calificat, infracțiuni legate de droguri și arme, rezistență la arestare și violență domestică. Ilegali cu condamnări penale; membri ai bandelor; Ilegali cărora li s-a ordonat să fie îndepărtați din Statele Unite, dar care nu au plecat; și/sau ilegali care au reintrat ilegal în țară după ce au fost expulzați.
Între timp, ICE a emis mai mult de 420 de ordonanțe de reținere – solicitând ca ICE să fie notificat atunci când o persoană este eliberată din arestul autorităților locale. Este vorba de persoane reținute pentru infracțiuni precum omucidere, agresiune sexuală, răpire, violență și jaf.
Arestările au loc în timp ce administrația Trump se mișcă rapid pentru a-și îndeplini promisiunea de a lansa o operațiune istorică de deportare în masă, despre care a spus că se va concentra în principal – dar nu exclusiv – pe amenințările la adresa siguranței publice.
În al doilea rând, sunt vizate persoanele „colaterale” – imigranții ilegali eliberați de autoritățile locale fără înștiințarea ICE și identificați în locațiile verificate de ICE sau, posibil, și persoanele fără statut legal și fără istoric infracțional, dar aflate în compania țintelor ICE.
Tom Homan, țarul frontierelor, a avertizat anterior că arestările colaterale sunt ceva ce s-ar întâmpla în jurisdicțiile sanctuare ți că numărul acestora ar putea fi mare.
Arestarea colaterală a altor persoane întâlnite, inclusiv a membrilor familiei sau a prietenilor care însoțesc „ilegalul vizat” la înfățișări în instanță sau în alte locații, va fi evaluată de la caz la caz, luând în considerare totalitatea circumstanțelor.
Ar trebui românii din SUA să fie îngrijorați?
În ultimele zile, pe grupurile de social media și pe forumurile românilor din Statele Unite au apărut întrebări și îngrijorări cu privire la noua politică de reținere și deportare a persoanelor care se află fără statul legal în America.
Din informațiile disponibile la acest moment și urmărind tiparul acțiunilor ICE, cetățenii români aflați fără statut legal în SUA nu sunt o naționalitate vizată în mod expres.
În schimb, din ceea ce se observă, românii cu statut ilegal în SUA și care au un istoric infracțional care pune în pericol siguranța publică sau au un ordin de deportare activ, pot fi ținta raidurilor ICE.
La acest moment nu există informații cu privire la cetățeni români arestați în această campanie de deportare pusă în aplicare de administrația Trump.
Ce naționalitate au persoanele arestate de ICE
Conform declarațiilor forțelor de ordine federale, agenții ICE au arestat cetățeni din numeroase țări, printre care Afganistan, Angola, Bolivia, Brazilia, Columbia, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Senegal și Venezuela.
Care sunt locațiile vizate de raidurile ICE
Istoric, șantierele de construcții au fost vizate de raidurile federalilor, fiind locuri obișnuite pentru prezența imigranților ilegali. Fabricile și fermele care adună un număr semnificativ de angajați pot fi și ele ținta raidurilor ICE.
Conform noilor directive aprobate de administrația Trump, școlile și bisericile nu mai sunt locații „sigure” pentru imigranții ilegali. Agenții ICE pot efectua raiduri asupra acestor locații dacă există informații că adăpostesc imigranți ilegali cu istoric infracțional sau cu ordine active de deportare din SUA.
Care sunt orașele vizate de ICE
Conform instrucțiunilor federale în domeniu, orașele prioritare pentru raiduri sunt orașele sanctuar. California, New York, New Jersey și Illinois – toate bastioane democrate – se numără printre cele 11 state cu legi sau politici „sanctuare” care limitează cooperarea cu autoritățile federale de aplicare a legii imigrației.
Statele vizate de ICE în ultimele zile au fost: New Jersey, New York, Massachusetts, Illinois, Utah, California, Minnesota, Florida, Maryland.
California și Texas au cele mai mari populații de imigranți fără statut legal. Statele cu cea mai mare populație de imigranți fără statut legal sunt: California, Texas, Florida, New York, New Jersey, Illinois, Georgia, North Carolina, Washington, Maryland.
Urmărește Tribuna.US și pe X, WhatsApp și Telegram
Conform estimărilor centrelor de migrație, aproximativ 44% dintre imigranții aflați ilegal în SUA locuiau în state sanctuare în 2022. Această cifră nu îi include pe cei care locuiesc în orașe și comitate sanctuare în locuri fără o lege la nivel de stat, cum ar fi New Mexico.
Foto: U.S. Immigration and Customs Enforcement
COMMENTS