„Conspirația” devenită realitate: Twitter a înclinat balanța alegerilor din 2020

Probabil că ați auzit deja o sumedenie de reacții la dezvăluirile cu privire la modul în care Twitter a gestionat scandalul laptopului fiului lui Biden. Bine, le spunem dezvăluiri când, de fapt, nu sunt decât oficializarea unor lucruri evidente.

Despre aceste dezvăluiri s-a spus că nu sunt decât obsesiile unora care văd peste tot conspirații. Ni s-a sugerat deloc subtil că avem de-a face cu o chestiune neimportantă. Sau, cum au spus alții, răzbunarea unui miliardar. Apropo de miliarde, atâția alții au încercat să îngroape știrea sub pretextul că oricine aduce documentele scoase la iveală de la arhiva Twitter nu face altceva decât să fie „fraierul sau sclavul lui Musk”. Da, ni s-a spus că oricum lumea știa, ca și când faptul că toți știam, dar nimeni nu recunoaștea la nivel oficial e un fapt mărunt. Chiar dacă ne-am obișnuit deja cu acest comportament în care lucrurile evidente sunt negate public, doar pentru că nu au fost „aprobate” oficial. Ni s-au spus tot soiul de chestiuni care, fie încercau să schimbe subiectul, cu atacuri la persoană, false echivalențe și, în general, tot arsenalul de erori logice pe care-l exersează combatanții ideologici, fie s-a încercat bagatelizarea subiectului, insinuându-se că ne preocupăm cu mărunțișuri irelevante.

În spatele acestei bagatelizări se găsește, în umila mea opinie, una dintre cele mai parșive metode de manipulare. Și este practicată de atât de mulți dintre cei care iau cuvânt public în vremurile noastre, încât trece foarte frecvent neobservată. Pare, mai degrabă, o normalitate. Se pleacă de la premisa că oricum ne e greu să cuantificăm efectele (e dictatură în China? E măcel în Ucraina? Sunt doar niște excese în Canada sau în Australia? Există efecte adverse? Ne-au afectat restricțiile pe termen lung?) și atunci, preocupați cu prezentul, nu reușim să observăm cum suntem, precum broasca, fierți pe îndelete. Finalitatea? Nimic nu este ceea ce pare, totul este reinterpretabil.

La fel se întâmplă și în scandalul dezvăluirilor de la Twitter. Fie prin ignorare, fie prin bagatelizare, ni se spune că, oricum, episodul cu suprimarea dezvăluirilor de la NY Post n-a avut nu știu ce efect. Oricum, rezultatul alegerilor nu s-ar fi schimbat. Și, sub pretextul unui adevăr spus pe jumătate, ni se cere să ignorăm o realitate perenă. Da, e foarte puțin probabil ca publicarea „la liber”  a dezvăluirilor despre laptop să fi dus la înfrângerea lui Biden. Însă, atunci când ni se cere să ignorăm acest episod, suntem rugați în subsidiar să ignorăm mult mai grava problemă a partizanatului mediatic, atât cel mainstream, cât și cel social/tech. Practic, suntem rugați să nu dăm mare atenție comportamentului din acest episod, în speranța că bagatelizăm atitudinea extrem ideologizată care se regăsește profund în fibra marilor jucători de pe piața de media.

Da, laptopul nu-l îngenunchea pe Biden. Însă, fără nicio urmă de îndoială, balanța a fost înclinată în favoarea sa încă din prima zi de niște indiviz, departamente, companii care, în ciuda a ceea ce încearcă să te facă să crezi, au avut o agendă ideologică, partizană, bine trasată din primul și până în ultimul moment. Iar a crede că aceasta nu a dus, în final, la victoria istorică, dar mai ales absurdă a lui Biden necesită o doză mare de naivitate. Naivitate de care te poți vindeca ușor, ascultându-i nemijlocit pe cei care se pretind „apărători ai democrației”.

Matei Blaj