HomePulsul Comunității

Cornel Petrișor | Prețul Libertății: Printre prieteni la Chicago – Impresii de călătorie

Cornel Petrișor | Prețul Libertății: Printre prieteni la Chicago – Impresii de călătorie

Trăiesc în America de aproape patruzeci de ani. De fiecare dată, resimt o emoție specială atunci când ajung la Chicago. Este primul oraș pe care l-am

Trăiesc în America de aproape patruzeci de ani. De fiecare dată, resimt o emoție specială atunci când ajung la Chicago. Este primul oraș pe care l-am descoperit, la nici 22 ani, când am ajuns în Statele Unite ca refugiat politic sau frontierist. Îmi amintesc și acum sentimentele amestecate pe care le trăiam: dorul de casă, amintirea înlăcrimată a mamei, dar și dorința de-a izbândi. Am aterizat pe vremea când Ronald Reagan era președinte al Americii. Înainte de-a atinge roțile de pista aeroportului internațional, avionul a făcut un detur deasupra lacului Michigan, pasagerii având șansa să întrevadă printre nori amețitoarele înălțimi ale metropolei.

Aveam să aflu mai târziu, din cărțile de istorie, că primii locuitori ai acestor meleaguri aspre și reci fuseseră indienii. Creștinarea triburilor autohtone a fost dificilă. Până la revoluția industrială a secolului XX, băștinașii se specializau în comerțul cu blănuri și textile. Reprezentanții WASP au adus pe piață pistoalele și faimoasa băutură whiskey, un alcool tare care a și făcut ravagii printre multe familii. După anul 1834, o bună parte din indieni se mută în afara orașului Chicago, lăsând loc transformărilor urbanistice recunoscute azi în întreaga lume. The Home Insurance Building a fost prima clădire skyscraper din lume, fiind construită între anii 1884-1885. Cu o înălțime de 42 de metri și zece etaje, acest imens bloc de sticlă și piatră a fost o primă dovadă a spiritului ingineresc pe care americanii l-au adus în lume.

Nu întâmplător, Petre Țuțea i-a numit lăcătuși cosmici…

Când am ieșit din aeroport, am luat un taxi și l-am rugat pe șoferul somalez să-mi arate centrul orașului. Priveam și mă lăsam vrăjit de marile înălțimi. Modelată în stil italian, clădirea Delaware mi-a captat atenția,
făcându-mă să iubesc modernismul arhitectonic, fără să trădez tradiționalismul convingerilor mele morale. Am petrecut minute bune, țin minte și acum, admirând o altă bijuterie urbană: Rookery. M-a fascinat faimosul design eclectic, adică împletitura de stiluri: maur, bizantin, venețian și romantic.

Mai târziu, aflând povestea profesorilor Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, aveam să aflu că orașul Chicago era și un centru academic formidabil. Americii nu i-a lipsit niciodată componenta creștină, dovadă în acest sens fiind activitatea teologului D. L. Moody (căruia i-a fost dedicat, mai târziu, activitatea unui Institut biblic). Pe urmele marilor lideri spirituali au pășit și pastori români precum domnul Cristian Ionescu sau predicatorul Luigi Mițoi: oameni integri, bărbați credincioși, temători de Dumnezeu. N-aș dori să uităm numele tinerei Laura Bretan, o artistă pasionată de partiturile religioase, dar și registrele clasice, ale muzicii universale. Această privighetoare a bisericii lui Hristos aduce pretutindeni laudă lui Dumnezeu prin talentul cu care a fost înzestrată.

În sfârșit, aș mai evoca o personalitate distinsă prin umor, spirit profetic și adâncime teologică. Ctitor de biserici pe timpul regimului ceaușist, poet și prozator de talent, Petrică Lascău mi-a devenit prieten. Mă
bucur să știu c-a fost apreciat de un titan precum Ioan Alexandru: …acest fecior de țărani cât munții, biciuit de flacăra teologiei, pe care Dumnezeul cel viu l-a smuls și l-a asvârlit ca pe Iona în pântecul chitului exilului pustiitor…

Chicago, așadar, este un centru spiritual al românilor de pretutindeni. Am fost bucuros să vizitez această metropola alături de prietenul meu, scriitorul Mihai Neamțu. Am regăsit prieteni buni, precum Steven Bonica
(personaj plin de umor și bunătate, neschimbate din prima tinerețe), dar mi-am făcut și amici noi, precum pastorul Adrian Neiconi și dr. Sorin Sabou, dascăli excepționali ai credinței în tradiția evanghelică baptistă.

M-a impresionat numărul mare de credincioși ortodocși strânși la sfințirea bisericii dedicată Nașterii Domnului și, îndeosebi, m-a încântat patriotismul unor personalități inimoase, precum Radu Răcean, Paula Telcian, Adelina Balog sau familia Ciorbă. Tuturor acestor oameni le suntem recunoscători.

Trăim vremuri de încercare pentru toți creștinii, așa că dragostea de Dumnezeu și prețuirea pentru valorile biblice ar trebui să ne unească. Într-un oraș frumos, dar atacat de Stânga radicală, am înțeles cât de
importantă este lupta noastră pentru adevăr. Dumnezeu să binecuvânteze România & God bless America!

Cornel Petrișor
autor: Prețul Libertății
(Editura Marile Cărți: București, 2023)
www.cornelpetrisor.ro

 

După cinci ore și jumătate de luptă cu apele Dunării, având trupul epuizat și sufletul înviorat de reușită, eu și amicii am ajuns pe celălalt mal al fluviului.
Eram unul dintre miile de frontieriști care părăseau România lui Ceaușescu în căutarea visului american.
Așa cum ne spune și povestea poporului evreu eliberat de sclavia egipteană, libertatea nu este o simplă trecere peste ape.
E o luptă interioară cu fricile și neputințele omenești. Libertatea are un preț și cere sacrificii.
Cartea aceasta este istoria unei călătorii către tărâmul făgăduinței, care pentru mine înseamnă credință, nădejde și dragoste.

Comandă cartea aici >>> www.cornelpetrisor.ro

Publicarea acestui articol face parte din
campania de promovare a cărții
PREȚUL LIBERTĂȚII, și a fost făcută contra cost.

 

.

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0