Industria energetică britanică se îndreaptă spre o mare restructurare, întrucât prețurile en-gros la gaze naturale sunt în creștere de la începutul ac
Industria energetică britanică se îndreaptă spre o mare restructurare, întrucât prețurile en-gros la gaze naturale sunt în creștere de la începutul acestui an. Cel mai recent preț al gazului la hub-ul olandez TTF, un etalon european, era acum câteva zile 73.150 euro (85,69 dolari) pe megawatt-oră, aproape de prețul-record înregistrat cu o săptămână în urmă.
Din ianuarie, indicele de referință a crescut cu 250%, analizează Rick Moran într-un articol PJ Media.
Ministrul britanic de afaceri, Kwasi Kwarteng, a considerat că este necesar să asigure cetățenii țării că vor avea combustibilul necesar pentru a-și încălzi casele în această iarnă.
„Nu se pune deloc problema unor pene de curent sau ca oamenii să nu aibă căldură în case“, a declarat Kwarteng în Camera Comunelor. „Nu se va reduce săptămâna de lucru la trei zile și nici nu se va repeta situația din anii ’70. O astfel de gândire este alarmistă, inutilă și complet eronată.“
Potrivit Wall Street Journal:
„Pe măsură ce prețurile cresc, guvernul britanic ia în considerare împrumuturi acordate de stat marilor companii de utilități care preiau clienți de la companii energetice mai mici ce au falimentat. Și e posibil ca statul să subvenționeze producția de îngrășământ, după închiderea temporară a două fabrici de îngrășământ din Regatul Unit, care folosesc gazul ca materie primă, potrivit unui oficial britanic.
Kwasi Kwarteng, ministrul de afaceri, s-a întâlnit cu oficiali ai companiilor britanice de energie, inclusiv Électricité de France SA și Royal Dutch Shell PLC, a declarat o purtătoare de cuvânt.
Ofgem, autoritatea britanică de reglementare în domeniul energetic, a anunțat că mărirea prețurilor a cauzat deja falimentul a patru furnizori britanici de energie, care cumpărau angro și vindeau apoi consumatorilor.“
Din punct de vedere energetic, SUA e foarte bine pregătită pentru iarnă, iar problemele Europei ar putea fi chiar benefice pentru industria americană a cărbunelui aflată în dificultate.
Conform Fox News:
„SUA exportă la un nivel de zece ori mai mare decât a făcut-o chiar și acum câțiva ani. În prima jumătate a anului, SUA a exportat aproximativ 10% din producția sa de gaze naturale și continuă să exporte aproape la capacitate maximă. Înainte de a deschide primul său terminal de export, în 2016, SUA exporta mai puțin de 1% din producția sa de gaze naturale.
Și exporturile de cărbune sunt în creștere. Potrivit S&P Global Market Intelligence, SUA a exportat în al doilea trimestru cu 52,5% mai mult cărbune, comparativ cu anul trecut.“
Ce se petrece? Ceea ce se întâmplă cu piețele de energie din țările care nu sunt protejate prin propria independență energetică este cunoscut sub numele de „costul tranziției“. Trecerea la surse regenerabile de energie ne va costa.
Citește și Biden: Rusia poate construi o nouă conductă de gaz, dar America nu!
Potrivit CNBC:
„Am vorbit despre un nou cost care apare pe piețele energetice, pe care eu îl numesc prima de tranziție“, a declarat Barkindo pentru Dan Murphy de la CNBC, în cadrul conferinței Gastech din Dubai.
Aflat de mult timp la conducerea cartelului petrolier, el a criticat ceea ce considera că era o abordare excesiv de emoțională a politicilor energetice și a schimbărilor climatice, deși nu a desemnat în mod specific cine era vinovat pentru ceea ce el a descris drept o ‘denaturare a realității’.
Barkindo a susținut că a avut loc o ‘denaturare a realității și a științei și o denaturare a acestor aspecte în conversație, ceea ce nu este sănătos, deoarece schimbările climatice și tranziția energetică ar trebui să se bazeze pe știință’“.
Evident, Barkindo nu este o parte dezinteresată. Dar el are dreptate. Stabilirea prețului la energie ține în mare parte de percepția a ceea ce se întâmplă în lume. Războiul, tensiunile, chiar și vremea pot afecta prețul energiei. În prezent, percepția că energia va deveni mult mai scumpă din cauza politicilor de atenuare a schimbărilor climatice implementate de către guverne a făcut ca prețurile pe piață să urce.
Ne putem aștepta ca acest tip de volatilitate să continue până la finalizarea restructurării pieței.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS