HomeActualități Americane

Cu majoritate în Senat, Democrații vor continua numirea de judecători progresiști

Cu majoritate în Senat, Democrații vor continua numirea de judecători progresiști

Întrucât Democrații au rămas la conducerea Senatului, acesta va continua într-un ritm susținut confirmarea judecătorilor nominalizați de președintele

Întrucât Democrații au rămas la conducerea Senatului, acesta va continua într-un ritm susținut confirmarea judecătorilor nominalizați de președintele Joe Biden, analizează Brian Pfail pentru Newsmax.

Nu se știe deocamdată cine va avea controlul asupra Camerei, deși Republicanii sunt în continuare favoriți, iar asupra agendei legislative a viitorului Congres planează incertitudinea.

Situația Senatului însă constituie o garanție că Democrații vor confirma în mod unilateral judecătorii și persoanele nominalizate de Biden pentru ramura executivă.

Republicanii aveau mari șanse să câștige Camera, iar judecătorii reprezentau o prioritate absolută în cazul unei victorii în Senat. Liderul minorității din Senat, Mitch McConnell, R-Ky, declarase că nu va mai exista susținere pentru judecătorii lui Biden.

În 2016, McConnell îl blocase pe Merrick Garland, nominalizat de fostul președinte Barack Obama pentru Curtea Supremă și care în prezent ocupă funcția de procuror general al SUA.

Liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, a asigurat că Senatul va face presiuni pentru numirea de judecători democrați.

„Democrații din Senat s-au angajat să restabilească echilibrul în sistemul judiciar federal, prin intermediul unor judecători diverși din punct de vedere profesional și al opiniilor personale“, a declarat acesta într-un comunicat.

„Cu încă doi ani de majoritate democrată în Senat, ne vom baza pe celebrul nostru ritm de confirmare a judecătorilor și ne vom asigura că banca federală reflectă mai bine diversitatea Americii“.

Ritmul de confirmare a judecătorilor de către Biden l-a echivalat pe cel al fostului președinte Donald Trump, cu 84 de confirmări, 57 de nominalizări în curs și 117 posturi vacante anunțate.

Cursa electorală din Georgia nu va avea niciun impact, deoarece democrații au obținut 51 de locuri în Senat, totuși, va fi nevoie ca toți să se prezinte la vot. În cazul în care senatorul Raphael Warnock își păstrează locul în Georgia, democrații pot obține votul necesar cu o majoritate.

„Există o mare diferență între un Senat echilibrat 50-50 și un Senat 51-49 în favoarea democraților în ceea ce privește funcționalitatea Comisiei Juridice și Comisiei de Politică Externă“, a declarat senatorul Chris Coons, D-Del.

„Simplul fapt de a avea controlul Senatului înseamnă că avem capacitatea de a avansa cu numirea personalului care ne va reprezenta și ne va influența legile“.

Majoritatea din Senat îi va permite lui Biden să avanseze în direcția dorită. Totodată, locul suplimentar obținut va consolida majoritatea democraților până în 2024, într-un context mai provocator. Acest lucru înseamnă, de asemenea, reducerea nivelului de monitorizare a activității lor.

Dacă republicanii obțin controlul asupra Camerei, Senatul poate bloca în mod unilateral propunerile legislative ale acestora.

Majoritatea democrată va juca un rol în deciderea modului în care partidul va gestiona următoarea sesiune a Congresului, în care se va dezbate, de exemplu, bugetul de sfârșit de an.

Într-un articol de opinie publicat în New York Times, Sen. Elizabeth Warren a cerut creșterea plafonului datoriei naționale pentru „a-i împiedica pe republicani să ne ia economia ostatică anul viitor“.

Ea a adăugat: „Democrații ar trebui să ia măsuri ferme pentru a-i pune pe republicani în defensivă, făcând presiuni ca aceștia să nu mai blocheze inițiative extrem de necesare pentru ajutorarea americanilor“.

Coons a prezis multe din aceste lucruri: „Politica din 2024 va reprezenta rapid o piedică în calea realizării unor lucruri importante“. Senatul trebuie să abordeze „probleme fundamentale, cum ar fi plafonul datoriei naționale și alocarea de fonduri suficiente pentru a susține Ucraina pe termen scurt“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0