Cum au creat Democrații din Chicago problema zidului de frontieră al lui Donald Trump

Inițiativa președintelui Trump de a construi un zid de frontieră la granița sudică a Statelor Unite întâmpină o rezistență extraordinară din partea Partidului Democrat.

Democrații și-au adunat forțele și exercită o rezistență fără precedent la eforturile președintelui Trump de a controla imigrația ilegală, chiar dacă în urmă cu câțiva ani au votat pentru un zid de frontieră.

Pentru a înțelege efortul anti-zid, trebuie să analizăm pe scurt istoria modelului de politici de imigrare ale Partidului Democrat. Numai o perspectivă istorică ne poate oferi un context esențial pentru a înțelege caracterul isteric al rezistenței DNC față de zidul de frontieră al președintelui Trump.

Democrații au o lungă istorie de eforturi în manipularea puterii politice. Deoarece liderii guvernamentali din Statele Unite sunt aleși și fiecare persoană are un vot egal la alegerile locale, de stat și naționale, Democrații au încercat întotdeauna să manipuleze numărul alegătorilor Democrați.

Există două aspecte fundamentale ale jocului de putere din Statele Unite. Primul este că toate alegerile au loc în limitele geografice. Acest lucru poate părea atât de evident încât nu merită luat în discuție, dar o scurtă trecere în revistă a încercării Democraților de a-și asigura puterea politică va dezvălui cât de importante sunt limitele geografice.

Puterea politică din Statele Unite nu este moștenită, ci se bazează pe alegerile majoritare din interiorul statelor. Asta înseamnă că oricine influențează cu succes alegătorii dintr-o zonă geografică, va câștiga alegerile. Cea mai timpurie încercare flagrantă de un astfel de control a fost dezvoltată și comisă de Elbridge Gerry, guvernatorul din Massachusetts de la începutul anilor 1980.

Schema lui de manipulare a alegătorilor a fost aceea de a stabili în detaliu localizarea alegătorilor prin preferințele lor politice din trecut. În final a ajuns să redeseneze districtele pentru a captura cel mai mare număr de alegători cunoscuți pentru susținerea partidului său.

Această metodă este acum cunoscută general ca măsluire a limitelor districtelor și cel mai scandalos district măsluit este Districtul Congresional 4 din Illinois. Acesta este districtul care recent l-a eliminat pe Luis Gutierrez și l-a înlocuit cu Jesus Garcia în Chicago.

Faptul că cel mai ostentativ district congresional măsluit din întreaga țară este situat în Chicago nu este o coincidență. Democrații din Chicago practică de mult timp manipularea alegătorilor prin orice mijloace posibile.

Următoarea dată importantă în legătura orașului Chicago cu imigrația ilegală a apărut în 1933, când Edward Joseph Kelly a fost ales primarul orașului. Acest lucru este important pentru că a stat la baza acestei linii lungi de primari Democrați din Chicago, care continuă până în prezent.

Această dată a fost urmată de o altă dată de referință în istoria procesului de manipulare a alegătorilor din Chicago, care  a avut lor în 1984, când primarul Harold Washington a emis ordinul executiv 85-1, proclamând că statutul de imigrare nu va mai fi un factor în distribuirea beneficiilor în Chicago. Chicago a fost primul oraș american care s-a declarat sanctuar pentru imigranții ilegali.

Primarul Washington a declarat că statutul de imigrare nu va fi un factor pentru rezidenții orașului Chicago. Acest lucru este extrem de important, deoarece a oferit un precedent istoric pentru încurajarea imigrația spre nord dinspre granița de sud și a consacrat sprijinul Partidului Democrat pentru imigrația ilegală.

După cel de-al doilea Război Mondial, migrarea spre alt loc a devenit o preocupare pentru toate orașele mari nordice controlate de Democrați, de vreme ce creșterea suburbiilor și a înfloririi natalității au încurajat cuplurile tinere să părăsească marile orașe pentru a căuta spațiu mai mare pentru familiile lor.

Dar această migrare a creat o mare problemă pentru marile orașe Democrate de la Boston la Los Angeles: cum să restabilească și să stabilizeze populația orașelor lor și să păstreze controlul Congresului. Soluția a fost să permită imigrația ilegală și să o susțină cu beneficii.

Furnizarea de beneficii imigranților ilegali, cum ar fi bonurile alimentare și locuințele, a fost crucială, deoarece imigranții ilegali nu erau bine educați și nu câștigau suficiente venituri pentru a se întreține singuri.

Această preocupare l-a determinat pe președintele Lyndon Baines Johnson să stabilească programele de bunăstare Great Society și chiar el a recunoscut că programele erau menite să consolideze orașele mari ale Americii. Johnson a oprit programul de lucrători agricultori, numit Bracero, chiar atunci când a demarat programul Great Society. Acest lucru a permis imigranților ilegali să vină în Chicago și să nu-și facă griji pentru a fi educați îndeajuns pentru a se putea întreține singuri. Lipsa veniturilor a fost realizată prin beneficii gratuite.

Centrul pentru Studii privind Imigrația a constatat că până în 2005, o familie medie de imigranți ilegali din Chicago a obținut zeci de mii de dolari sub formă de beneficii pe an, în special sub forma de educație publică.

Legătura dintre educație și imigrație nu poate fi subestimată. În Illinois și în alte state, unii dintre cei mai mari donatori de campanii sunt sindicatele profesorilor, și în timp ce rezidenții au părăsit marile orașe, sindicatele au nevoie să-și păstreze locurile de muncă și pensiile.

Astăzi, Chicago este 47% hispanic, în timp ce în 1970 a fost de numai 2%. Nevoia de rezidenți i-a obligat pe Democrați să schimbe/ignore toate legile privind imigrația și să acționeze pentru a repopula orașele din nord. Nu toate orașele au încurajat imigrația ilegală. Chicago a fost primul, dar primarul din New York, Ed Koch, a făcut o proclamare de sanctuar câteva luni mai târziu.

Zarurile au fost aruncate. Marile orașe din nord au devenit obsedate de promovarea imigrației ilegale pentru a-și menține populația. Numărul membrilor Congresului este total dependent de cifra populației. Dar, de asemenea, Chicago i-a transformat pe imigranții ilegali în votanți. În 1982, FBI a constatat că 100.000 de alegători erau ilegali în alegerile din acel an. Și alte orașe au preluat această practică, dar Chicago a fost primul oraș al cărui primar l-a declarat sanctuar pentru imigrația ilegală prin Ordinul Executiv 85-1.

Astăzi, Chicago are nevoie de bani federali sub formă de beneficii și cheltuieli de deficit pentru a finanța nu doar imigranții, dar și pensiile membrilor sindicatelor lor. În Chicago, toate impozitele plătite de rezidenți pe marile proprietăți se duc doar către pensiile din sectorul public. Illinois are un total de zece orașe în care toate impozitele pe proprietate se duc către pensii.

Acest fapt pune un stres enorm pe rezidenți, astfel încât Chicago și Pelosi sunt acum mai motivați ca niciodată să elimine cotele de imigrație, să mențină granița sudică deschisă și să restaureze populațiile orașelor tradițional Democrate.

Doar atunci când se vor înțelege pe deplin pretențiile sindicale din sectorul public pentru bani și nevoia de a restabili populația marilor orașe, se poate înțelege pe deplin lupta dintre președintele Trump și Nancy Pelosi. Pelosi este convinsă că dacă marile orașe Democrate renunță la imigrația ilegală, Partidul Democrat dispare.

Michael Bargo, Jr.
American Thinker