Covoarele sunt elemente de decor pe care călcăm zilnic, iar acest ghid pas cu pas realizat de Erica Finamore de la Reader's Digest vă va arăta cum să
Covoarele sunt elemente de decor pe care călcăm zilnic, iar acest ghid pas cu pas realizat de Erica Finamore de la Reader’s Digest vă va arăta cum să le întrețineți și să le curățați în profunzime pentru a le menține în cea mai bună formă.
Majoritatea oamenilor au o relație duală cu covoarele din propria casă. Acestea adaugă textură, culoare și căldură unui spațiu, dar par să atragă petele mai rapid decât orice alt obiect din locuință. Și pentru că mâncați, beți și călcați zilnic pe ele, în mod constant ajung să vă dea de lucru.
De asemenea, covoarele rețin alergeni și pot agrava astmul. Dacă cel mai recent incident v-a făcut să căutați pe Google „cum scoți petele din covor“, veți fi încântați să aflați că există o varietate de soluții de îndepărtare a petelor extrem de eficiente.
Fie că vreți să învățați cum să întrețineți în mod corect covorul (asigurați-vă că-l aspirați suficient) sau pur și simplu doriți să ștergeți urmele de vin roșu, veți găsi în rândurile ce urmează toate detaliile de care aveți nevoie pentru a readuce covorului gloria sa de odinioară.
Instrumentele de care aveți nevoie
Înainte de a începe să vă curățați covorul, asigurați-vă că aveți instrumentele potrivite. În funcție de tipul de curățare pe care îl faceți, este posibil să aveți nevoie de următoarele produse:
Aspirator
Aparat de curățat covoare
Bicarbonat de sodiu
Oțet alb
Peroxid de hidrogen
Detergent pentru covoare
Perie pentru covoare
Sticlă cu pulverizator
Cârpe din microfibră
Cât de des trebuie curățat covorul
În timp, covorul dvs. va acumula în mod natural murdărie și fire de păr, așa că trebuie să îl aspirați des. În funcție de cât de mult este folosit, aspirarea o dată sau de două ori pe lună va fi probabil suficientă pentru întreținere. Alegeți un aspirator cu accesoriu de sucțiune, acesta va curăța covoarele mai bine decât un aspirator cu perie rotativă standard.
La fiecare câteva luni faceți o curățare profundă, în urmă căreia covoarele vor arăta ca noi.
De reținut: nu e totuna dacă aveți mochetă sau covor, așa că nu presupuneți că puteți folosi aceleași metode de curățare. Asigurați-vă înainte de a începe că obiectul pe care urmează să-l tratați suportă o curățare în profunzime.
Dacă aveți un covor de epocă sau unul realizat din materiale delicate, e mai bine să îl duceți la o curățătorie specială la fiecare trei-cinci ani. Dacă doriți ceva mai ușor de întreținut, covoarele lavabile reprezintă o alegere excelentă.
Pe lângă curățarea în profunzime, ar trebui, de asemenea, să rotiți covoarele.
„Covoarele ar trebui rotite o dată pe an pentru a asigura o uzură uniformă în timp“, spune Ben Hyman, cofondator al Revival Rugs.
„Și folosiți sub el un suport special pentru covoare, care îi va prelungi durata de viață. Dacă este un covor din lână, puneți-l la soare o dată pe an“. Soarele ajută la igienizarea lânii, dar aveți grijă să nu decoloreze. Și orice ați face, evitați curățarea cu abur, deoarece va deteriora covorul, avertizează Hyman.
Înainte de a începe
Atunci când plănuiți să vă curățați covoarele, citiți cu atenție etichetele tuturor produselor pe care intenționați să le folosiți. De obicei, eticheta vă va spune dacă (și cum) ar trebui să testați pe o zonă mică, puțin vizibilă, pentru a vă asigura că nu vă veți distruge accidental întregul covor.
După ce ați tratat o mică secțiune a covorului, așteptați câteva ore pentru a vă asigura că nu există nicio reacție adversă – de exemplu modificare a culorii sau a texturii fibrelor – înainte de a trece la curățarea restului covorului.
Curățarea periodică
Persoanele cu alergii și astm știu cât de important e să curețe periodic covoarele, dar chiar dacă sistemul dvs. imunitar nu vă avertizează când covorul e murdar, ar trebui să vă faceți un obicei din a-l aspira regulat. Pe lângă asta, dacă vărsați ceva pe covor, pata trebuie curățată imediat.
Aspirarea covorului
Începeți prin a vă aspira covoarele și mochetele de câteva ori pe lună pentru a îndepărta praful și părul. Iar când vreți să-l curățați în profunzime (chiar dacă doar pe anumite zone), mai întâi aspirați-l de fiecare dată. Murdăria dintre fibre vă poate împiedica să ajungeți la petele pe care vreți să le îndepărtați.
Hyman sugerează, de asemenea, să vă scuturați covoarele de câteva ori pe lună. La fiecare câteva luni, întoarceți covorul și aspirați partea din spate.
„Veți elimina astfel mizeria adunată în structura de bază a covorului“, explică el.
Curățarea parțială
Melissa Maker de la Clean My Space spune că este important să știți cum să curățați manual un covor. Îi veți mulțumi pentru sfaturi data viitoare când va trebui să îndepărtați petele de gumă sau de ciocolată de pe un covor.
Cum eliminați părul animalelor de companie
Îndepărtarea părului animalelor de companie poate fi un coșmar, dar există un truc care vă va economisi o grămadă de timp: Presărați zona cu bicarbonat de sodiu; apoi aspirați-l. Bicarbonatul de sodiu va face ca și părul de animale să fie aspirat ușor.
Cum scoateți petele produse de animale de companie
Arată urât și miros îngrozitor, însă aceste pete lăsate de animalele de companie sunt destul de ușor de îndepărtat. Iată cum se curăță urina de câine de pe covor: Folosiți un prosop de hârtie pentru a aborbi cât mai mult din lichid, sfătuiește Maker. Apoi, amestecați părți egale de oțet alb și apă caldă într-o sticlă cu pulverizator. Pulverizați zona pentru a elimina mirosul. Tamponați din nou cu acest amestec, utilizând un prosop de hârtie.
Cum se curăță petele de sânge
Sângerări nazale, un cuțit prea ascuțit când tăiați morcovii…știm că se întâmplă. Petele de sânge sunt greu de evitat și și mai greu de îndepărtat de pe covoare. Din fericire, există soluții.
Maker folosește un amestec din două părți peroxid de hidrogen și o parte detergent de vase. Umeziți o cârpă în acest amestec; apoi ștergeți pata cu ea. De asemenea, puteți încerca să îndepărtați petele de sânge amestecând apă rece și oțet alb, apoi înmuiați bine pata timp de câteva minute înainte de a folosi un prosop de hârtie sau o cârpă din microfibră pentru a tampona zona.
Pete de vin
Acest tip de pată, în special, declanșează adesea panică, dar dacă ați vărsat vin roșu, există totuți speranță pentru covorul dvs.
Pentru a curăța o pată de vin roșu, absorbiți cât de mult lichid puteți – cât de repede posibil. Apoi presărați sare sau praf de copt (cu generozitate) pe pată, așteptând câteva minute să își facă treaba înainte de a aspira zona. Dacă încă se observă pata, folosiți o soluție specială pentru curățarea covoarelor, cum ar fi Puracy sau Wine Away.
Cum scoateți vopseaua de pe un covor
Proiectul de artizanat a mers prost? Deși pare dificil, vopseaua este de fapt ușor de îndepărtat. Iată cum o scoateți de pe covor: În primul rând, identificați tipul de vopsea. Este pe bază de ulei sau pe bază de apă? Vopselele pe bază de apă vor fi mult mai ușor de curățat, deoarece multe sunt solubile în apă.
Vopsele pe bază de apă: Folosiți un prosop de hârtie pentru a absorbi orice urmă de lichid rămasă; apoi răzuiți ce rămâne cu un cuțit cu lama tocită. Dacă tot mai rămâne vopsea pe covor, umeziți o cârpă din microfibră cu spirt sanitar și aplicați-o pe pată. Dacă nici asta nu funcționează, încercați cu diluant pentru vopsea.
Vopsele de ulei: Pentru petele proaspete, încercați să ștergeți mai întâi ce se poate. Dacă vopseaua s-a uscat, va trebui să folosiți o cârpă umezită cu diluant pentru vopsea și, eventual, un amestec în raport 1:1 de săpun de vase și apă caldă.
Pentru a vă proteja pe viitor covorul aplicați o soluție care împiedică pătrunderea lichidelor în țesătură.
Cum să curățați în profunzime covorul
Aspirarea regulată e un prim pas, dar nu va restabili aspectul de nou al covoarelor dvs. De aceea, ele trebuie curățate în profunzime de câteva ori pe an.
Metoda manuală
Aparatul special de curățat covoare este cea mai bună soluție pentru o curățare temeinică. Dacă nu dețineți unul și nici nu doriți să închiriați așa ceva, există o soluție DIY.
Presărați bicarbonat de sodiu pe suprafața covorului.
Amestecați șampon pentru covoare (pe care l-ați testat anterior) cu apă caldă; apoi adăugați amestecul într-o sticlă cu pulverizator.
Pulverizați lichidul de curățare peste covor.
Periați cu o perie pentru covoare.
Absorbiți lichidul prin tamponare.
Pulverizați din nou doar cu apă caldă.
Tamponați din nou covorul.
Da, necesită mult timp, dar este mai rentabil decât să cumpărați sau să închiriați un aparat special de curățat covoare.
Aparatul special de curățat covoare
Aparatele de curățat covoare au o reputație proastă (sunt voluminoase), dar în zilele noastre există aparate de dimensiuni reduse care pot simplifica cu adevărat curățarea covoarelor. Dacă nu veți folosi prea des un astfel de aparat, (sau nu aveți spațiu pentru a-l depozita), puteți închiria unul de la magazine specializate.
Iată sfaturile lui Irene Mantakounis, de la compania de aspiratoare Bissell, pentru o curățare în profunzime cu aparatul special:
Dați la o parte toate piesele de mobilier și orice altceva de pe covor.
Aspirați zona pentru a elimina murdăria care se desprinde ușor.
Tratați petele care vor avea nevoie de o atenție suplimentară (și nu uitați să faceți un test de culoare înainte de a folosi o nouă soluție de curățare).
Alegeți soluția pe care o adăugați în aparatul de curățare.
Porniți motoarele! Începeți în cel mai îndepărtat colț al încăperii (pentru a nu rămâne în mijlocul camerei înconjurat de covorul umed). Bissell recomandă să mișcați aparatul de curățare înainte și înapoi cu butonul de pulverizare apăsat. Repetați aceleași mișcări, de data aceasta fără a apăsa butonul de pulverizare. Continuați în aceeași manieră până când ați curățat întregul covor.
Clătiți. Nu este obligatoriu, dar este o idee bună să umpleți din nou aparatul cu apă caldă și să repetați procesul.
Lăsați să se usuce. Așteptați patru până la șase ore înainte de a pune mobila la loc sau de a călca pe covor.
Angajați un profesionist
Dacă nu aveți chef să închiriați sau să cumpărați un aparat de curățat covoare, dacă aveți o pată care nicicum nu dispare sau covorul arată ca și cum ar fi pe ducă, soluția ar fi să angajați un profesionist.
Aceștia folosesc detergenți și aburi pentru a înmuia bine pata, iar aparatele profesionale sunt cele mai potrivite pentru a elimina bacteriile și murdăria din orice tip de covor. Dacă aveți mochetă în locuință, ar trebui să faceți acest lucru o dată pe an.
Bineînțeles, vă va costa mai mult. Iar companiile taxează adesea în funcție de numărul de camere pe care le vor curăța și de numărul de metri pătrați. Înainte de a solicita acest serviciu, puneți în balanță avantajele (comoditate) și dezavantajele (costuri).
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS