Atentatul de la Maratonul din Boston a avut loc chiar înainte ca unitatea mea să plece în misiune, în 2013. Era ultimul nostru weekend de pregătire și
Atentatul de la Maratonul din Boston a avut loc chiar înainte ca unitatea mea să plece în misiune, în 2013. Era ultimul nostru weekend de pregătire și ne verificam bagajele, asigurându-ne că suntem gata de plecare, când au apărut știrile, simultan, pe mai multe canale de televiziune.
În săptămâna care a urmat, America a auzit despre familia Richard – mama în comă, fiica mutilată, fiul ucis – din pricina acțiunilor nemiloase ale doi teroriști care au declanșat un dispozitiv exploziv improvizat (IED) în timpul faimoasei curse de atletism. Atrocitatea respectivă ne-a făcut să înțelegem mai clar motivul viitoarei noastre misiuni, scrie Stephen Roberts pentru The Federalist.
În timp ce ne lăsam mâhniți în urmă soțiile și copiii, știam că facem acest lucru pentru a proteja familii precum Richard. IED sunt arme de război și sunt destinate a fi folosite în zone de război. Intrând la luptă cu teroriștii din cealaltă parte a lumii, speram că mai puține dintre aceste arme vor fi folosite împotriva cetățenilor de rând.
Aceasta a fost în mare mentalitatea și după evenimentele din 11 septembrie. O generație de tineri bărbați și femei au preluat torța de la generațiile anterioare (și puștile lor) și au plecat la război, hotărâți să țină războiul departe de familiile noastre. Această generație a avut în mare măsură succes în a-și atinge obiectivul. Timp de 20 de ani, țara noastră a avut, în general, parte de pace și siguranță.
Așa cum se întâmplă cu orice altceva în vreme de război, au existat consecințe neintenționate care au izvorât din succesul armatei noastre de peste mări. Ferind poporul american de acțiunile teroriste, soldații americani l-au determinat să fie delăsător cu ceea ce se întâmpla acolo și costul plătit de trupele noastre. Înainte de a se încheia măcar, deja devenise un alt război uitat.
Acest lucru a avut efect asupra moralului soldaților noștri. După ce i-au chemat la luptă în 2001, multor americani nu părea să le pese când plecau trupele noastre sau când reveneau acasă. Când unitatea mea s-a întors în țară, nu am avut parte de acele momente emoționante de întâmpinare prezentate atât de des pe YouTube. Unul dintre soldații noștri a trebuit să ia un taxi spre casă de la aeroport. Un an mai târziu, și-a luat viața.
Adăugându-se la rănile cauzate de indiferența poporului american, cei care au luptat în Afganistan în ultimii 20 de ani se întreabă acum dacă serviciul lor a însemnat ceva. Examinările post-mortem nu au ajutat, cu accentul lor constant pe eșecurile percepute. În timpul recentei retrageri din Afganistan, apelurile către linia de urgență pentru veterani cu gânduri de sinucidere au crescut dramatic.
Indiferent de afilierea politică sau opiniile privind războiul de acolo, acesta nu este felul potrivit de a trata soldații care au preluat mantia generațiilor anterioare pentru a păstra siguranța țării noastre. Deși națiunea poate face mai mult per ansamblu pentru a onora pe cei care au servit în război, iată câteva lucruri pe care le putem face individual pentru a-i ajuta și a încuraja veteranii și membrii trupelor noastre.
Tratați războiul din Afganistan ca pe o extensie a evenimentelor din 11 septembrie. Mulți dintre cei care au plecat la război au făcut-o din cauza acelei zile tragice de acum două decenii. Mulțumiți-le că au răspuns la acel apel al națiunii în zilele ce au urmat și reamintiți-le că nu am mai avut atacuri de această magnitudine datorită lor.
Recunoașteți câștigurile. Retorica noastră a fost una saturată de defetism. Această abordare generală este eficientă în dezbaterile privind politica externă, dar dăunează celor care și-au servit țara în război.
În Afganistan (și Irak) o generație de bărbați și femei a dovedit că America are încă forță morală, este dispusă să lupte pentru ceea ce îi este drag și poate domina câmpul de bătălie. Soldații noștri nu au pierdut nicio luptă, nici măcar când erau pe punctul de a fi copleșiți. Chiar dacă mulți notează acest război la coloana pierderilor, armata noastră a fost de neînvins pe teren.
Țineți minte că am luptat în modul corect. Nu mă refer la obiective strategice, ci la comportamentul militarilor noștri în război. Sunt acerbi atât în luptă, cât și în prietenie. Chiar și în timp ce-și neutralizau dușmanii, armata SUA a căutat să reducă la minimum victimele civile și să protejeze populația inocentă. Au format legături puternice cu forțele partenere din alte națiuni și cu mulți dintre omologii lor afgani. Au rămași credincioși prietenilor și aliaților lor până la sfârșit.
Războiul din Afganistan nu a fost deloc lipsit de sens, iar lupta dusă de trupele noastre în ultimii 20 de ani a fost una eroică și copleșitoare. Am putea învăța multe ca țară din felul în care au stat alături unul de altul, au luptat împreună, au suferit împreună și uneori au sângerat împreună.
Acum, le urăm bun venit acasă. Mulți dintre tinerii de 18 ani care s-au înrolat în urma evenimentelor din 11 septembrie ies la pensie anul acesta. Au văzut de toate la viața lor și revin cu o mare de înțelepciune în societatea pentru care au luptat.
Să recunoaștem costurile. Nu e vorba doar de cei uciși sau mutilați în luptă, ci și de cei care s-au întors cu inimile goale sau în case goale și nu și-au revenit niciodată. Ca națiune, trebuie să găsim, de asemenea, veteranii cărora nu le-am dat importanță și să-i readucem în inima poporului. Avem nevoie de ei la fel de mult pe cât au și ei nevoie de noi.
Pentru generația noastră de veterani din 11 septembrie: Vă mulțumim că ați auzit chemarea națiunii noastre la luptă și ne-ați protejat. Ați câștigat pe câmpul de luptă, v-ați purtat cu onoare și nu v-ați încălcat niciodată jurământul față de țară sau prieteni. Serviciul dvs. nu a fost doar o contribuție neprețuită pentru țara noastră – ci le-ați reamintit concetățenilor ce pot face atunci când sunt doborâți și li se spune „Să trecem la acțiune“.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS