Cum subminează ONU drepturile părinților prin promovarea ideologiei de gen

Pe 10 decembrie 2023, Organizația Națiunilor Unite a sărbătorit cea de-a 75-a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului, un document redactat în urma celui de-al Doilea Război Mondial sub conducerea primei doamne americane Eleanor Roosevelt.

Multe s-au schimbat de atunci, inclusiv modul în care organizația mondială înțelege copiii și drepturile părintești, analizează Grace Melton, membru senior asociat la Heritage Foundation.

Proiectul inițial a fost realizat de o echipă diversă de diplomați – au contribuit la el comuniști, confucianiști, musulmani, evrei și creștini. Războiul a devastat familii din întreaga lume. Pentru a reconstrui societăți sănătoase, liderii mondiali au recunoscut necesitatea unor familii puternice și intacte.

Adunarea Generală a ONU a consacrat protecția copiilor, a părinților și a familiilor în trei texte principale, cunoscute sub denumirea colectivă de Carta Internațională a Drepturilor Omului. Declarația Universală a Drepturilor Omului a recunoscut dreptul de a „întemeia o familie” și descrie familia ca fiind ”unitatea de grup naturală și fundamentală a societății, îndreptățită la protecție din partea societății și a statului”. Recunoaște „dreptul prioritar” al părinților de a alege educația copiilor lor.

Pactul internațional al ONU privind drepturile civile și politice (PIDCP) și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale (PIDESC) au conferit forță juridică drepturilor părintești. Toate cele trei documente recunosc faptul că copiii se descurcă cel mai bine atunci când mamele și tații lor sunt liberi să îi crească în conformitate cu convingerile lor religioase și morale.

Rolul statului este, așadar, de a proteja familiile și de a sprijini părinții în creșterea copiilor lor.

Convenția privind Drepturile Copilului

În 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenția privind Drepturile Copilului, care recunoaște importanța unică a părinților. Acest document se referă la dreptul copilului „de a cunoaște și de a fi îngrijit” de către părinți și „de a primi de la părinții săi direcția și îndrumarea corespunzătoare”.

Părinților le este recunoscută „responsabilitatea principală în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea copilului”. Acest lucru se datorează faptului că interesul superior al copilului este preocuparea de bază a părinților.

Statele parte din Convenția la Drepturilor Copilului se angajează să „respecte drepturile și îndatoririle părinților”. Respectarea de către guvern a drepturilor și îndatoririlor părinților este în deplină armonie cu drepturile copiilor.

Un preambul recunoaște că „imaturitatea fizică și mentală” a copilului necesită garanții speciale, inclusiv o protecție juridică adecvată. Copiii nu au competența de a lua anumite decizii și au nevoie de un adult responsabil care să facă acest lucru în numele lor.

Întrebarea principală este: Care adult? După cum explică Melissa Moschella, profesor la Universitatea Catolică, răspunsul depinde de apartenența copiilor la stat sau la familie.

Textele acestor documente fundamentale ale ONU indică familia. Cu toate acestea, sub influența activiștilor de extremă-stânga, birocrația ONU a indicat, timp de decenii, către stat. Această viziune asupra copilului diminuează rolul părinților, îi expune pe copii la un risc mai mare de vătămare și amenință integritatea familiilor.

Disforia de gen și ideologia de gen

Există multe exemple, dar această amenințare nu este mai evidentă decât în cazul recentelor incursiuni ale ideologiei de gen în diverse birocrații ale ONU – unde se bucură acum de un statut aproape credibil.

Ideologia de gen reprezintă o amenințare serioasă la adresa familiilor, a drepturilor părintești și a bunăstării copiilor. Este, în esență, o formă de teorie critică care subordonează sexul biologic – bărbat sau femeie – unei presupuse „identități de gen” sau „sentiment intern de gen” al unei persoane.

Această ideologie radicală este adesea confundată cu o tulburare psihologică numită acum disforie de gen. După cum explică Jay Richards, de la Heritage Foundation, „ideologia de gen este sursa credinței că copiii se pot naște în corpul greșit. Ea îi determină pe oameni să creadă că, dacă o tânără fată simte angoasă din cauza corpului ei, medicii nu ar trebui să o ajute să se adapteze la corpul ei, ci ar trebui să îi schimbe corpul și mediul înconjurător… pentru a se conforma “identității sale de gen””.

Pe de altă parte, disforia de gen este o tulburare mintală gravă care provoacă o suferință profundă în legătură cu propriul corp sexuat.

În ultimii ani s-a înregistrat o creștere masivă a numărului de minori diagnosticați cu disforie de gen în Europa și America de Nord, aproape sigur influențată de răspândirea ideologiei de gen prin mass-media, educație și cultură.

Până de curând, disforia de gen apărea mai ales la bărbații adulți. În prezent, aceasta crește vertiginos în rândul fetelor cu puține dovezi anterioare de suferință de gen, cu o creștere de 4.400% în 10 ani în Marea Britanie. Cercetătorii presupun că această tendință reflectă o contagiune socială și au ajuns să se refere la acest fenomen ca fiind disforia de gen cu debut rapid sau ROGD.

Această creștere a disforiei de gen a fost însoțită de răspândirea unui protocol medical slab verificat care încearcă să modifice, prin medicamente și intervenții chirurgicale, corpul unui copil aflat în dificultate pentru a se conforma cu „identitatea de gen” declarată.

Până de curând, protocolul activiștilor de gen a fost o ipoteză bazată pe un studiu prost conceput și foarte limitat. Dar, prin susținerea unor asociații precum Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Transgenderilor, procedurile experimentale sunt tratate ca intervenții preferate pentru mulți, dacă nu chiar majoritatea copiilor care suferă de disforie de gen.

Dovezile medicale: Agenda WPATH vs experiența europeană

Dar această pledoarie are o problemă de evidență. După ce au aprobat inițial acest protocol, autoritățile medicale din Marea Britanie, Suedia și Finlanda au efectuat analize sistematice ale dovezilor.

Aceste autorități medicale au stabilit că dovezile privind beneficiile pentru copii ale tranzițiilor medicale prin blocarea pubertății, hormoni transsexuali și intervenții chirurgicale sunt de calitate slabă și cu siguranță nu depășesc riscurile cunoscute. Aceste țări urmăresc acum o abordare mult mai precaută.

Într-adevăr, există dovezi solide care indică faptul că „îngrijirea medicală care confirmă genul” nu ameliorează suferința psihologică pe termen lung. Mai mult, analizele documentează daune corporale grave, inclusiv scăderea densității osoase și a sănătății cardiovasculare, precum și infertilitatea și sterilitatea. Mulți dintre acești copii au, de asemenea, probleme de sănătate mintală preexistente pe care graba tranziției medicale le poate trece cu vederea sau chiar exacerba.

Pentru marea majoritate a copiilor, procesul de trecere prin pubertate coincide cu faptul că se simt confortabil cu sexul lor, dacă nu sunt supuși unor intervenții sociale sau medicale. Și, contrar celor afirmate de susținătorii transgenderismului, tranziția medicală nu reduce probabilitatea de sinucidere. Reversul ar putea fi adevărat.

Un studiu care a urmărit adulți din Suedia timp de 10 până la 15 ani după o tranziție chirurgicală a constatat că acești adulți aveau de 19 ori mai multe șanse de a se sinucide decât colegii lor comparabili.

Toate cele trei țări europene recomandă acum doar psihoterapia și consilierea neinvazivă în aproape toate cazurile pentru copiii care suferă de disforie de gen sau care pretind că au o identitate de gen diferită de sexul copilului.

Organizația Mondială a Sănătății

În ciuda dovezilor din Europa, Organizația Mondială a Sănătății, o agenție a Națiunilor Unite, a adoptat un standard de îngrijire pentru copii bazat pe ideologia de gen.

După un lobby din partea ideologilor de gen, OMS a schimbat în 2019 clasificarea disforiei de gen în Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD-11), trecând de la o tulburare mentală la o afecțiune legată de sănătatea sexuală. De asemenea, organizația a schimbat „transsexualismul” în „incongruență de gen”.

Organizația Mondială a Sănătății promovează în prezent un standard de îngrijire pentru disforia de gen care include utilizarea de hormoni și intervenții chirurgicale pentru a schimba aspectul cosmetic al corpului. Acesta este același standard promovat de Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Transgenderilor, o puternică organizație de advocacy. Membrii WPATH și ai unor grupuri de susținere similare conduc elaborarea ghidurilor OMS.

Organizația Mondială a Sănătății a marginalizat experții medicali care pun la îndoială recomandările WPATH, precum și pe cei care se ocupă de tranziție și pe părinții care caută terapii neinvazive pentru copiii lor.

Standardul de îngrijire pentru orice boală sau afecțiune determină răspunderea legală a unui profesionist din domeniul medical, ce tratamente pot oferi furnizorii de servicii medicale și ce poate acoperi asigurarea de sănătate. Așadar, adoptarea de către Organizația Mondială a Sănătății a acestui standard politizat influențează în mod direct finanțarea globală a asistenței medicale. Influențează, de asemenea, modul în care ONU tratează sănătatea copiilor și drepturile părintești – în rău.

Birocrația ONU

Deși țările membre nu sunt obligate din punct de vedere juridic să urmeze îndrumările birocrației Națiunilor Unite, recomandările acesteia au o mare influență.

Organismele ONU pentru tratate sunt comisii de experți care monitorizează punerea în aplicare a tratatelor privind drepturile omului. Consiliul ONU pentru Drepturile Omului numește „proceduri speciale”, experți independenți care emit avize pe probleme legate de drepturile omului. Aceștia se comportă uneori ca și cum ar pronunța legea, dar adevărul este că recomandările lor sunt „soft law” fără caracter obligatoriu.

Susținătorii încearcă pur și simplu să influențeze comportamentul guvernelor, citând recomandările la nesfârșit, în speranța că acestea vor deveni „legi ferme”.

Montând copiii împotriva părinților

În ciuda apărării drepturilor părinților de a supraveghea îngrijirea și educația copiilor lor în tratatele oficiale ale ONU, agențiile ONU lucrează în mod constant pentru a submina aceste angajamente.

Comisia ONU pentru drepturile copilului, de exemplu, este organismul care monitorizează punerea în aplicare a Convenției cu privire la Drepturile Copilului. Comisia susține că drepturile copiilor la sănătate și la intimitate justifică excluderea părinților lor din procesul de luare a deciziilor medicale.

În 2017, comisia a cerut guvernelor să adopte standardul de îngrijire al Organizației Mondiale a Sănătății pentru disforia de gen la copii, încadrându-l ca fiind în „interesul superior al copilului”. Declarația sa a avertizat că copiii care se identifică ca fiind transgender pot fi „stigmatizați” și riscă să fie supuși „violenței psihologice” din partea propriilor familii.

Niciun copil nu ar trebui să fie supus vreunei forme de violență din partea unui membru al familiei. Cu toate acestea, Comisia pentru drepturile copilului încadrează simplul dezacord cu OMS drept respingere sau abuz.

Experții ONU cer, de asemenea, guvernelor să respingă consilierea pentru a ajuta un copil să se simtă confortabil cu corpul său, adoptând termenul peiorativ al ideologilor de gen de „terapie de conversie”. Discuția cu un copil despre realitatea corpului său și permiterea ca acesta să pună întrebări unui terapeut nu ar trebui să fie interzisă, mai ales pentru că există dovezi care arată că această interacțiune produce beneficii psihologice pe termen lung. Astfel de legi de cenzură a consilierii încalcă dreptul copilului de a avea acces la informații.

Adoptând recomandările OMS și îndemnând statele să promoveze tranziția medicală și să cenzureze consilierea, comisia îi pune pe copii și pe părinți unul împotriva celuilalt.

Acest lucru se întâmplă deja. În Statele Unite și Canada, părinții care s-au opus tranziției medicale a fiicelor lor au fost pedepsiți. În Canada, un judecător a încarcerat un tată care a refuzat să se refere la fiica sa de 16 ani cu un nume masculin și s-a opus administrării de testosteron. Iar în Ohio, părinții au pierdut custodia fiicei lor după ce un judecător a decis că tranziția medicală era în „interesul superior” al acesteia.

Acestea sunt câteva dintre consecințele politizării medicinei și a standardului „interesului superior al copilului”.

De asemenea, Comisia pentru Drepturile Copilului a folosit drepturile copilului pentru a justifica excluderea părinților din procesul de luare a deciziilor privind sănătatea fizică și mentală a copiilor. Comentariul General din 2013 al comitetului privind dreptul copilului la sănătate a citat Convenția cu privire la drepturile copilului pentru propunerea că copiii ar trebui să aibă acces la consiliere și sfaturi fără consimțământul părinților.

Comisia încurajează statele să permită copiilor, fără permisiunea unui părinte, să consimtă la testarea HIV/SIDA și la „servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv educație și îndrumare în materie de sănătate sexuală, contracepție și avort în condiții de siguranță”.

Dacă un părinte este împiedicat să știe dacă un copil suferă de disforie de gen sau de o altă afecțiune mentală, atunci părintele nu își va putea îndeplini responsabilitatea părintească. Părinții au datoria de a-și proteja copiii și de a alege un tratament medical sigur pentru bunăstarea copiilor lor.

Obligații suplimentare

Organismele de tratat ale ONU și procedurile speciale care ghidează politica și finanțarea organizației globale își depășesc mandatele prin injectarea recomandărilor politizate ale Organizației Mondiale a Sănătății în dezvoltarea internațională. Ca urmare, programele umanitare ale ONU care oferă hrană, adăpost și asistență medicală celor mai sărace populații din lume încorporează ideologia de gen.

Ignorând dovezile împotriva tranziției medicale a copiilor, OMS, împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, creează „planuri” regionale pentru tranziția medicală în întreaga lume. Un raport al OMS notează că regiunea africană are o „absorbție constant scăzută” a recomandărilor legate de tranziția medicală a copiilor.

Acum, ca parte a campaniei sale pentru o acoperire universală a sănătății, OMS recomandă ca națiunile și companiile de asigurări de sănătate să finanțeze hormonii și operațiile legate de sex pentru copiii din întreaga lume.

Prin introducerea ideologiei de gen în cadrul sistemului de sănătate al ONU și al drepturilor copilului, birocrația organismului mondial se folosește de generozitatea financiară a donatorilor bogați pentru a exercita presiuni asupra părinților din țările în curs de dezvoltare pentru ca aceștia să-și pună copiii pe calea medicalizării și sterilizării pe tot parcursul vieții.

Restabilirea importanței familiei și a drepturilor părintești

Pentru a proteja copiii, statele membre ale ONU trebuie să apere drepturile părintești și integritatea familiei. Copiii aparțin familiilor lor, conduse de părinții lor. Ei nu aparțin statului.

Declarația Internațională a Drepturilor este clară: familiile sunt unitatea de grup naturală și fundamentală a societății, iar părinții au responsabilitatea principală – și drepturile corespunzătoare – de a dirija educația copiilor lor.

Statele membre ale Națiunilor Unite trebuie să se confrunte cu lobbyiștii radicali de gen care au capturat birocrația ONU pentru drepturile omului și Organizația Mondială a Sănătății. Și trebuie să insiste ca orientările ONU să se bazeze pe dovezi medicale, nu pe ideologie.

Statele membre ale ONU ar trebui să se opună abordării expansive a birocrației față de drepturile copilului. Nerecunoașterea faptului că copiii au nevoie de protecția părinților lor îi expune la un risc mai mare de a fi răniți de alții și de ei înșiși.

Susținerea autonomiei copiilor de a avea acces la internet, la materiale cu conținut sexual explicit și la proceduri medicale periculoase și desfigurante fără consimțământul părinților încalcă nevoia bine stabilită de protecție parentală.

Organizația Națiunilor Unite a recunoscut cândva că copiii se dezvoltă cel mai bine în grija părinților lor și că familiile sănătoase și intacte fac societățile mai puternice. Dar acum, birocrația ONU transformă drepturile copiilor într-o armă împotriva părinților și a familiilor.

Organizația Națiunilor Unite a recunoscut cândva că copiii se dezvoltă cel mai bine în grija părinților lor și că familiile sănătoase și intacte fac societățile mai puternice. Dar acum, birocrația ONU transformă drepturile copiilor într-o armă împotriva părinților și a familiilor.

Adevărații apărători ai copiilor trebuie să restabilească o înțelegere corectă a statului, a familiei și a drepturilor părintești.

Tribuna.US

Foto: UN Dispatch