Într-un verdict unanim la începutul acestei săptămâni, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că statele au puterea de a pedepsi alegătorii prezidenț
Într-un verdict unanim la începutul acestei săptămâni, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că statele au puterea de a pedepsi alegătorii prezidențiali care refuză să voteze candidatul pentru care s-au angajat că vor vota, se arată în analiza The Federalist.
Așa-numiții „alegători neloiali” nu au alterat niciodată rezultatul unor alegeri, dar ar putea dacă acționează coordonat. O serie de alegători, precum cei trei din cazul Chiafalo v. Washington, au conspirat în acest sens în 2016. Guvernul statului lor a avut o lege împotriva acestui lucru și i-a amendat cu 1000 de dolari pe fiecare.
Opinia Curții Supreme, redactată de judecătorul Elena Kagan, acompaniată de alți șase judecători, a considerat că practica amendării este legală. Ceilalți doi judecători au fost și ei de acord, deși au avut motive diferite.
Acest verdict pune dincolo de dispută practica de a solicita electorilor să respecte legea și să își exprime voturile nu în funcție de propria discreție, ci fiind elemente reprezentative pentru alegătorii statelor lor.
De asemenea, decizia Curții Supreme dăunează profund viabilității câtorva idei marginale ale stângii moderne. Prin consolidarea regulilor Colegiului Electoral, Curtea a arătat că nu susține deloc eforturile Partidului Democrat de a distruge sistemul alegerilor prezidențiale consacrate de Constituție. Dacă doresc să facă asta, singura metodă care le-a rămas este modificarea constituțională.
Răspunderea alegătorilor
Reclamanții din cazul Chiafalo au argumentat că Părinții Fondatori au avut intenția ca instituția Colegiului Electoral să fie un loc în care alegătorii să își exercite rațiunea individuală. Cei trei electori din acest caz au făcut acest lucru, refuzând să voteze candidatul față de care s-au angajat, Hillary Clinton. Candidatul Democrat a câștigat Washington cu 15 puncte procentuale, însă atunci când nu a reușit să câștige suficiente voturi pentru a câștiga președinția, unii electori au intenționat să răstoarne voința alegătorilor, refuzând să-și respecte angajamentele.
Mulți electori înclinați să facă asta au fost alegătorii lui Clinton, care au învins scopul. Cei trei din Washington au votat pentru Colin Powell, în speranța lor că alegerea unui Republican moderat va atrage voturi din cealaltă tabără, dar nu au reușit. Doi electori ai lui Trump din Texas au defectat, dar a rămas cu 304 care au respectat legea, mai mult decât suficient pentru o majoritate. Efortul a fost un eșec abject.
Colegiul Electoral a fost întotdeauna un compromis imperfect, dar prudent. A fost prima parte a Constituției care a eșuat și care a fost revizuită drastic în 1804 prin cel De-al Doisprezecelea Amendament, oferindu-ne sistemul pe care îl folosim și astăzi.
Ceea ce ne spune Curtea în cazul Chiafalo este că sistemul este ceea ce este datorită legislației și a practicii îndelungate. Ne place sau nu acesta este modul în care alegem președinții și nimic din modificările constituționale nu-l va schimba.
Un alt cui în sicriul mișcării votului popular
Cazul Chiafalo îi va dezamăgi pe cei care încearcă cu disperare de ani buni să fenteze Colegiul Electoral fără a modifica legea supremă, Constituția. Cei mai importanți din acest grup sunt susținătorii National Popular Vote Interstate Compact, un acord între state pentru a ocoli Colegiul Electoral în favoarea unui vot popular național. Imaginat de un profesor de drept după alegerile din 2000, pactul promite că alegătorii statelor care îl vor ratifica vor vota pentru câștigătorul votului popular la nivel național, chiar dacă acel candidat nu a câștiga statul lor.
Conform propriilor termeni, acordul nu va intra în vigoare până când statele reprezentând majoritatea voturilor electorale nu vor fi de acord cu asta, așadar nu vom asista la testarea ideii prea curând. Iar cazul Chiafalo oferă un alt motiv pentru care acest acord nu va fi aplicat niciodată: electorii, spune Curtea Supremă, canalizează voința cetățenilor.
Conform deciziei unanime a Curții Supreme a Statelor Unite, cazul Chiafalo afirmă voința alegătorilor și nimic nu poate schimba asta.
Tribuna.US
COMMENTS