În cazul Cummings v. Premier Rehab Keller, Curtea Supremă va decide dacă Congresul a intenționat să creeze un drept de a acționa în judecată și a cere
În cazul Cummings v. Premier Rehab Keller, Curtea Supremă va decide dacă Congresul a intenționat să creeze un drept de a acționa în judecată și a cere daune compensatorii pentru suferință emoțională în conformitate cu actualele legi federale a drepturilor civile.
Deși nu se prea vorbește despre acest caz, va avea implicații colosale pentru lupta legală care se duce în prezent pentru a proteja libertatea religioasă, mai ales că se intersectează cu interpretările moderne ale legii drepturilor civile și ale prevederilor guvernamentale anti-discriminare, analizează Sarah Parshall Perry într-un articol Daily Signal.
Jane Cummings, care este în mod oficial surdă și oarbă, a încercat să facă o programare de terapie fizică la Premier Rehab, în Keller, Texas, pentru durerea ei cronică de spate. Premier Rehab este o clinică mică, doar foarte căutată, care beneficiază de fonduri federale.
Datorită dizabilității sale, Cummings a cerut clinicii să-i pună la dispoziție un interpret în limbajul semnelor. Premier a refuzat, oferindu-se în schimb să o îndrume pe Cummings spre o altă clinică sau să folosească variante alternative de comunicare.
Variantele alternative pe care le oferea lui Cummings – să comunice cu ea prin mesaje scrise, citirea pe buze și gesturi – erau, după părerea ei, insuficiente pentru a-i satisface nevoile. Prima solicitare a lui Cummings pentru un interpret a avut loc în octombrie 2016, ea revenind câteva zile mai târziu și din nou în februarie 2017. De fiecare dată, Premier a refuzat solicitarea.
În cele din urmă, Cummings a ales un alt furnizor care i-a oferit ceea ce căuta, dar a primit un tratament pe care l-a considerat „nesatisfăcător“. În august 2018, Cummings a dat în judecată Premier Rehab.
După cinci ani și mai multe procese de apel, urmează acum ca Instanța Supremă să audieze pledoariile orale în cazul ei.
În procesul intentat de Cummings împotriva Premier Rehab se susține că refuzul clinicii de a oferi un interpret i-a cauzat acesteia „umilință, frustrare și suferință emoțională“.
Chiar dacă în conformitate cu legislația statului există numeroase căi de atac pentru suferința emoțională, ea susține că atitudinea clinicii Premier Rehab a încălcat legile federale anti-discriminare, mai exact, Rehabilitation Act din 1973 și Secțiunea 1557 din Patient Protection and Affordable Care Act din 2010, care interzic beneficiarilor de finanțare federală să discrimineze persoanele cu dizabilități.
Conform legislației actuale, reclamanții pot beneficia de plăți compensatorii în temeiul Titlului VI al Legii Drepturilor Civile și al statutelor care încorporează căile de atac ale acesteia.
De exemplu, un reclamant poate obține „despăgubiri compensatorii“ conform Rehabilitation Act din 1973 (29 USC § 794a (a) (2)) și Affordable Care Act din 2010 (42 USC § 18116 (a)). Dar Curtea Supremă nu a precizat niciodată dacă astfel de plăți compensatorii includ despăgubirile pentru suferință emoțională.
Promovarea unei teorii a despăgubirilor pentru suferință emoțională în conformitate cu legea federală a drepturilor civile poate părea atrăgătoare, dar impactul unui astfel de rezultat ar putea fi devastator pentru micile afaceri care formează coloana vertebrală a economiei americane.
Legile federale anti-discriminare funcționează ca un contract: afacerile care primesc finanțare federală sunt de acord să le respecte, acceptând că pot fi trase la răspundere dacă le încalcă.
Instanțele au permis victimelor persoane fizice să dea în judecată afacerile care încalcă aceste legi, atunci când legile în sine sunt suficient de clare pentru ca firmele să realizeze că există acea posibilitate. După cum susțin 10 state într-un amicus brief în favoarea inculpatului Premier Rehab, este extrem de îndoielnic că Congresul a intenționat să includă despăgubiri pentru vătămări precum suferința emoțională, ca măsură compensatorie pentru încălcarea legilor drepturilor civile.
Curtea Supremă a stabilit acordarea de plăți compensatorii pentru victimele discriminării în 2002, în cazul Barnes v. Gorman. Scopul despăgubirilor compensatorii este de a compensa victimele pentru pierderile sau vătămările suferite. Ele diferă de daunele punitive, destinate exclusiv pedepsirii părții care se face vinovată de comportament discriminatoriu.
Cummings nu susține că a suferit răni fizice, prejudicii financiare sau vreo altă pierdere tangibilă ca urmare a refuzului Premier Rehab de a-i pune la dispoziție un interpret. Mai degrabă, ea îi dă în judecată doar pe baza suferinței emoționale.
Instanțele pot și au recunoscut în trecut suferința emoțională ca justificare legitimă de sine stătătoare pentru a intenta proces, ocazional chiar determinând că despăgubirile pentru suferință emoțională pot fi reprezentate de acordarea unor plăți compensatorii. Însă Curtea Supremă nu a stabilit încă dacă acestea pot fi soluționate prin acordarea unor plăți compensatorii în baza unei încălcări a legii drepturilor civile.
De exemplu, despăgubirile pentru suferință emoțională sunt disponibile ca măsură reparatorie în legislația privind discriminarea la locul de muncă și legea răspunderii civile în cazul persoanelor și entităților care se angajează intenționat într-un comportament inadecvat ce provoacă suferință emoțională sau care au un comportament neglijent ce duce la așa ceva. Despăgubirile pentru suferință emoțională sunt adesea acordate atunci când există în mod obiectiv și un comportament vătămător, care încalcă drepturile persoanelor.
În cazul Barnes v. Gorman, de exemplu, un juriu a acordat despăgubiri compensatorii și punitive unei persoane cu handicap care a fost vătămată prin transportarea într-o dubă de poliție care nu era echipată pentru a transporta persoane cu handicap. Curtea Supremă a decis că nu i se pot acorda despăgubiri punitive, dar a menținut daunele compensatorii. Dar, după cum subliniază avocații Premier Rehab, în respectivul caz reclamantul a suferit daune fizice reale, nu doar suferință emoțională.
Cazul lui Cummings este însă diferit. Companiile și persoanele fizice pot alege ceea ce spun și fac, dar nu cum îi fac pe alții să se simtă. Tragerea lor la răspundere exclusiv pentru sentimentele rănite ale cuiva ar putea duce la un torent de reclamații frivole pentru presupuse încălcări ale legii federale anti-discriminare, îngreunând procesul de obținere a despăgubirii care li se cuvine pentru cei care au parte de o reală discriminare.
Ramificațiile deciziei Curții Supreme în cazul Cummings v. Premier Rehab Keller se vor extinde probabil cu mult dincolo de legea privind persoanele cu dizabilități. Suferința emoțională este aproape în întregime subiectivă și ar putea fi folosită ca pretext pentru a da în judecată companiile în temeiul legii anti-discriminare atunci când singurul presupus comportament discriminatoriu implicat este respectarea convingerilor religioase.
Dacă Premier Rehab este obligat să plătească daune pentru suferință emoțională a lui Cummings, cum rămâne cu medicii care refuză să efectueze mastectomii pacientelor transsexuale sau cu brutarii care refuză să facă dulciuri personalizate pentru cuplurile de același sex?
De exemplu, Evan Minton, care se identifică drept transgender, a dat în judecată un spital catolic după ce acesta a anulat o histerectomie programată. Deși în acel proces s-a afirmat că spitalul a încălcat un statut anti-discriminare al statului California, nu există niciun motiv pentru care Minton nu ar fi putut începe o acțiune în instanța federală pentru presupuse încălcări ale legilor federale anti-discriminare, dacă despăgubirile pentru suferința emoțională pot fi acordate în temeiul acestor legi.
Ne-am putea imagina cu ușurință alte cazuri similare care ar putea falimenta nenumărate companii mici și indivizi care se opun redefinirilor continue ale administrației Biden în ceea ce privește genul, căsătoria și viața.
Pe măsură ce instanțele continuă să recunoască orientarea sexuală și identitatea de gen drept clase protejate în temeiul legii federale a drepturilor civile, a permite oamenilor să dea în judecată pentru că le-au fost cauzate suferințe emoționale vag definite și adesea imposibil de verificat ar deschide o cutie a Pandorei cu efecte dăunătoare asupra libertății religioase.
A-i acorda lui Cummings despăgubiri compensatorii în temeiul legii federale a drepturilor civile pentru suferința ei emoțională ar crea un precedent legal iresponsabil cu consecințe imposibil de prevăzut și controlat.
În extinderea despăgubirilor pentru suferință emoțională în temeiul legii anti-discriminare, judecătorii trebuie, de asemenea, să ia în calcul chestiunile privind separarea puterilor. Fiecare stat are propriile legi și căi de atac care permit victimelor discriminării, cum ar fi Cummings, să obțină plăți compensatorii pentru provocarea în mod intenționat a unei suferințe emoționale. Dar Cummings cere instanțelor federale să extindă un drept implicit la acționare în judecată în temeiul legii federale a drepturilor civile și să îl aplice în fiecare stat, inclusiv să permită reclamanților să obțină plăți compensatorii potențial nelimitate pentru suferința emoțională resimțită.
Acest rezultat ar face ca toate legile de stat care limitează compensațiile ce pot fi acordate pentru suferință emoțională să devină practic nule și neavenite.
Cu excepția cazului și până când Congresul autorizează în mod explicit despăgubiri pentru suferința emoțională în temeiul unor legi federale anti-discriminare, precum Rehabilitation Act, Curtea Supremă de Justiție nu ar trebui să inventeze un drept de a acționa în judecată în conformitate cu aceste legi pentru a cere compensații având ca singură justificare doar suferința emoțională.
Cu alte cuvinte, instanța nu ar trebui să inventeze un drept care în prezent nu există și nici nu ar trebui să tragă la răspundere companiile pentru daune pe care nu le pot prevedea, cuantifica sau anticipa.
Numai timpul va arăta dacă Cummings v. Premier Rehab Keller va deveni unul dintre cazurile definitorii din 2021 în domeniul drepturilor civile. Dar, deocamdată, judecătorii ar trebui să se abțină de la a crea o cale de atac care nu este necesară, care nu a existat în intenția Congresului și care probabil ar înrăutăți lucrurile.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS