HomeActualități Românești

Daniel Uncu: De aceea, candidez!

Daniel Uncu: De aceea, candidez!

De remarcat, la sugestia interogativa a lui Iulian Urban - Mulțumesc! - , că absolut nici un partid parlamentar, nici un lider de partid parlamentar,

De remarcat, la sugestia interogativa a lui Iulian Urban – Mulțumesc! – , că absolut nici un partid parlamentar, nici un lider de partid parlamentar, nici o organizație non-guvernamentala, nici o televiziune mainstream, din România nu susține direct, fără echivoc și constant logica de bun simț a epuizării căilor de atac accesate de republicani, în Justiție, în ceea ce privește alegerile din SUA.

Excepție media meritorie fac un cotidian, pe vremuri celebru și două posturi de televiziune cu agendă creștină. Și vreo 3-4 parlamentari izolați. Cam atât…!

În zona nonparlamentara și antimainstream sunt, însă, zeci de voci cu vocația leadershipului – fie indivizi, fie organizații – care se pronunță fie și numai pentru liberul acces la Justiție al republicanilor și al oricărui petent, în virtutea legilor statale și federale și a Constituției americane în spețe electorale.

Adică, spațiul public de la noi este și el – nu numai cel american și, vai, european – dominat de discursul corect politic, stangist, partizan, progresist, monocord, ideologizant, neomarxist.

Năucitor, deja!

Acestă arestare a agorei autohtone de către trompetele Stângii de tip nou, reprezintă un prim pas către desacralizarea spiritului românesc și un alt pas spre abolirea polemicii cordiale, care sa hrănească vivacitatea spiritului uman în general. Orice opinie neconforma, orice alteritate, orice nealiniere se penalizează instantaneu.

Acest rapt este similar cu și la fel de toxic ca cel instrumentat de Vechea Stângă comunistoida și securistoida de după 1990 și perpetuat până astăzi. Rapt care s-a soldat cu însângeratele mineriade, cu arestarea economică și politică a României de către foștii aparatnici, cu distorsionarea grotesca a adevărului istoric, cu pervertirea pe mai departe a mentalităților întru dependență de tip medieval a populației față de baron de partid și de stat, cu recompensarea torționarilor, cu ignorarea și sfidarea și pauperizarea și ridiculizarea victimelor comunismului românesc.

Noua realitate românească artizanala, de rit neostangist, care începe să se construiască, vai, încă din grădiniță prin impunerea educației de gen și se rafineaza pe băncile facultăților, mai ales, umaniste prin indoctrinare “progresista” de extracție frankfurtiana și care este popularizata de mass media și de o covârșitoare parte a clasei noastre politice, îmi este teamă că va produce dezechilibre tragice, comparabile dacă nu cumva mult mai grave decât cele săvârșite de neocomunistii postdecembristi.

Mă exprim public, după puterile mele, împotriva acestui dublu derapaj al societății românești, de ani de zile.

De aceea, fără doar și poate, o Alternativa Dreaptă, care sa echilibreze balanța în spiritul, printre altele, a Declarației de la Paris devine nu doar necesară pentru nou toți, ci vitală!

De aceea și din o sumedenie de alte motive de substanță umană, doctrinară, aspirationala și de credință, am hotărât să candidez pe listele Alternativei Drepte pentru Senatul României, la alegerile din data 6 Decembrie!

Daniel Uncu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0