Îmi este teamă că o guvernare liberală, fără puternice şi clare rădăcini de extracţie conservatoare şi creştin-democrată, va eşua oricând, lamentabil.
Îmi este teamă că o guvernare liberală, fără puternice şi clare rădăcini de extracţie conservatoare şi creştin-democrată, va eşua oricând, lamentabil.
În cazul de faţă, eşecul mi se pare că se construieşte în zona ridicolă a unei echilibristici păguboase între politici guvernamentale ademenite de mireasma dereglementării cvasi-totale, tipice ideologiei laissez faire şi tentaţia corectitudinii politice şi a marxismului cultural, cu inserţii asistenţiale, tipice neomarxismului unional.
Dar dincolo de problema aspectului doctrinar al aventurii executive a PNL, care nu ne oferă credibilitate politicilor publice şi care, la rându-le, nu oferă coerență şi aplicabilitate cu efecte predictibile şi faste Programului de guvernare, îmi este teamă că vom fi martorii uluiţi ai unei guvernări imposibile.
Categoric, nu ai unei guvernări toxice şi analfabete. Măcar, atât…!
Aşa cum am mai spus, această disperare de a guverna doar cu câteva luni înaintea alegerilor locale şi generale, îmi este teamă că se va sfârşi la fel de prost pentru România, precum prevăd că va fi fost şi spasmul guvernamental liberal.
Căci, într-un atare context fluid doctrinar, disperat guvernamental şi labil parlamentar, îmi este teamă că vom asista rapid – aşa cum am mai explicat – la revenirea în prim plan a PSD, la întărirea partidului-balama ProRomania, la încă o trădare tipică UDMR intru invocarea intereselor mereu nesatisfăcute ale minorităţii maghiare – care, săraca (!), nu mai are demult nici în clin şi nici în mânecă cu impostura partidului domnului Hunor – şi la afişarea pregnanta a parvenitismului politic al cocotelor de la USR-PLUS, gata să boicoteze şi ei (!) guvernul liberal pentru a căpăta, fără doar şi poate, niscaiva capital politic. La pachet, ALDE probabil că la un moment dat va face exact ce ştie ea mai bine. Va divorţa rapid de nefericita mireasă debusolată, după mofturile electorale ale don Juan-ului de trei parale.
De fapt, îmi este teamă că toţi cei care nu fac parte din acest guvern liberal dar se află în Parlament – cu PSD în frunte – vor face tot posibilul să câştige capital politic masiv în lunile care urmează, pe seama nesustenabilului guvern de sacrificiu al nedumeritului domn Orban.
Iar cea mai mare teamă a mea – analitică, evident – este aceea că Preşedintele Iohannis merge pe mâna moartă a unui guvern PNL – practic, trimis la moarte sigură sub barajul artileriei amice şi inamice – doar pentru că, mai apoi, din cenuşa liberală să poată clădi viguros scorul simpatiei publice pentru următorul său vehicul politic: USR-PLUS.
Preşedintele se pare că ştie ce face.
Ludovic Orban, mi-e teamă că, nu…!
COMMENTS